Convenția Carpatică

Extras din referat:

Conventia europeană asupra peisajului

Multitudinea de culturi a Europei a pus amprenta asupra peisajului, care se prezintă ca foarte diversificat. Datorită acestui fapt un obiectiv important al Convenţiei asupra Peisajului este de a da o atenţie deosebită istoriei, a prezenta în adevărata sa valoare peisajul şi a-l privi ca leagănul identităţii noastre culturale, expresie a unui patrimoniu cultural comun, expresie a unei Europe diversificate. Dar convenţia cuprinde şi – poate mai mult ca toate celelalte - o punere în valoare a peisajului ca spaţiu vital, ca habitat cotidian.

Conventii Europene,conventii regionale

Conventia asupra conservării si dezvoltării durabile a Alpilor

CIPRA (ICPA): Commission Internationale pour la Protection des Alpes sustine si transpune în realitate indicatiile si propunerile conventiei

Conventia asupra conservării si dezvoltării durabile a Carpatilor

Convenţia-Cadru din 22 mai 2006 privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor- (Framework Convention on the Protection and sustainable development of the Carpathians; The Carpathian Convention)

Importanţa valorilor ecologice, culturale şi socio-economice ale regiunilor montane au determinat Adunarea Generală a Naţiunilor Unite să declare anul 2002 ca An Internaţional al Munţilor, recunscând importanţa regiunilor montane aşa cum este specificată în capitolul 13 din Declaraţia privind mediul şi dezvoltarea (Agenda 21, Rio de Janeiro).

In acest An Internaţional al Munţilor a avut loc la Bucureşti Întâlnirea de vârf pentru mediu şi dezvoltare durabilă în zona carpato-danubiană (29 aprilie 2002). Declaraţia pentru mediu şi dezvoltare durabilă în regiunea Carpaţilor şi a Dunării adoptată la această întâlnire de vârf a constituit un pas important pentru a aduce în atenţie internaţională regiunea Carpaţilor cu patrimoniul ei natural, cultural şi socio-economic de excepţională valoare.

Convenţia-Cadru din 22 mai 2006 privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor

Obiectivele principale ale Convenţiei Carpatilor sunt:

de a dezvolta principii de bază pentru activităţi şi măsuri de soluţionare comună a problemelor existente,

de a realiza o protecţie mai bună a omului şi a naturii în regiunea Carpatilor,

de a crea un nou cadru de acţiune pentru o economie durabilă, compatibilă cu mediul înconjurător şi cu problemele sociale ale locuitorilor din regiunea Carpatilor.

Convenţia-Cadru din 22 mai 2006 privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor

Modelele dezvoltate pentru protecţia şi folosire durabilă a Carpaţilor au drept exemplu Convenţia asupra conservării şi dezvoltării durabile a Alpilor (Salzburg 1991). In ceea ce priveşte Carpaţii au existat şi în prealabil semnării unei convenţii similare cu cea a Alpilor o serie de iniţiative şi acorduri cum sunt:

Iniţiativa Ecoregională Carpatică (Carpathian Ecoregion Initiative) a Fondului Mondial pentru Natură WWF International (1999),

Întâlnirea miniştrilor de mediu din ţările spaţiului carpato-danubian pentru o cooperare în regiunea Carpaţilor şi a bazinului Dunării, întâlnirea având loc la Bucureşti cu ocazia festivităţiilor şi a semnării unei declaraţii privind înfiinţarea Coridorului verde al Dunării inferioare (4-5 iunie 2000) şi

Întâlnirea la nivel înalt sub numele „Green Light for Europe” (Lumină verde pentru Europa) din 29-30 aprilie 2001 cu semnarea declaraţiei mai sus amintite.

Convenţia-Cadru din 22 mai 2006 privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor

In 22 mai 2003 la Kiev în Ucraina, miniştri mediului din Republica Cehă, Ungaria, Polonia, România, Serbia şi Montenegro, Republica Slovacia şi Ucraina au semnat o convenţie cadru pentru protecţie şi dezvoltare durabilă în regiunea Carpaţilor.

Convenţia oferă:

- cadrul pentru cooperare şi coordonare multi-sectorală în probleme de politică de mediu,

- o platformă pentru dezvoltare de strategii pentru dezvoltare durabilă în regiunea Carpaţilor şi

- un forum de discuţii şi dialoguri între diferitele grupe de interes.

Convenţia, care conţine 23 de articole, a fost ratificată de Republica Cehă, Ungaria, Slovacia şi Ucraina intrând în vigoare în aceste ţări pe data de 4 ianuarie 2006. România a ratificat convenţia în 13 octombrie 2006, fiind votată prin legea 389/2006 şi apărută în Monitorul Oficial cu numărul 879 din data de 27 octombrie 2006. Serbia a ratificat convenţia la în 5 noiembrie 2007.

Convenţia-Cadru din 22 mai 2006 privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor

Prin convenţia asupra Carpaţilor părţile semnatare „sunt obligate de a întreprinde măsuri pentru a asigura o protecţie la nivel înalt şi folosirea durabilă a habitatelor naturale şi seminaturale, continuitatea şi conectivitatea habitatelor, a speciilor de floră şi faună caracteristică pentru Carpaţi, în special protecţia speciilor periclitate, endemice şi a carnivorelor mari”.

In acelaşi timp convenţia subliniază obligativitatea menţinerii adecuate a habitatelor seminaturale, refacerea habitatelor degradate şi a elaborării unor planuri de management şi a implementării lor.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Conventia Carpatica.ppt
Alte informații:
Tipuri fișiere:
ppt
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
11 pagini
Marime:
3.10MB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Geografie
Predat:
la facultate
Materie:
Geografie
Sus!