Consecințele Defrișărilor Forestiere din Bazinul Montan al Moldovei

Un loc important printre elementele fizice care au influenţat viaţa poporului nostru de-a lungul timpului l-a avut pădurea.

În epoca migraţiilor, ea a servit în primul rând ca adăpost, atunci când neamuri din Asia, obişnuite cu câmpul deschis, stepa fără margini, se temeau să pătrundă în codrii întinşi care acopereau o bună parte din ţara noastră. Când se semnala apropierea năvălitorilor, tăranii şi păstorii pământului nostru îşi adunau în căruţe puţinul avut din gospodărie şi mânau din urmă vitele ce le aveau pe lângă casă, afundându-se în pădure, unde îşi pierdeau urma.

Graţie pădurii am putut rezista în ţinutul carpato-danubiano-pontic în timpul migraţiilor şi ne-am putut păstra continuitatea în acest ţinut.

Se poate vorbi deci, pe drept cuvânt, de o „civilizaţie românească a lemnului” cu formele ei specifice, timp de aproape două milenii – de la părăsirea Daciei de legiunile române până la începutul secolului al XX-lea, după cum se poate vorbi de o civilizaţie a lemnului la toate popoarele pe al căror pământ pădurea a reprezentat o puternică şi continuă realitate.

Sub raporul valorii economice, ca marfă, lemnul a urmat în ceea ce priveşte preţul, o curbă permanent ascendentă. În evul mediu timpuriu, când populaţia era puţină şi pădurile foarte întinse, valoarea lemnului era foarte redusă. De aceea oricine putea tăia lemn din pădure pentru nevoile casnice sau pentru a câştiga teren de cultură – ogoare, vii, livezi, grădini de zarzavat. Nu putea pătrunde însă în „branişti”, adică în porţiunile de pădure rezervate de stăpânul ei, pentru uzul personal.

Valoarea pădurii a crescut însă treptat, odată cu înmulţirea populaţiei şi sporirea exportului. Când numărul satelor a crescut şi târgurile au început să se mărească, s-a limitat mai întâi dreptul sătenilor de a tăia lemne din pădurile moşiereşti, iar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea el a fost suprimat.

Exportul cel mai mare de cherestea s-a făcut către Constantinopol, ale cărui case din lemn, bântuite frecvent de incendii, se refăceau cu lemn românesc, în special din Moldova, care venea pe calea apei – pe Bistriţa şi pe Siret – până la Galaţi, unde se îmbarcau pe vase. Uneori însă, buştenii forând plute, pluteau pe Dunăre până la Sulina, apoi pe Marea Neagră până la Constantinopol.

În ultimele trei decenii, populaţia lumii a crescut de la 5 la 6 miliarde de locuitori. Sunt mulţi sau puţini ? Exercită oare numărul lor cu adevarat o “presiune demografică” asupra mediului înconjurator ? Iată întrebări ce-i frământă deja pe demografi, economişti, medici şi alţi specialişti, ca şi pe oamenii politici. De când omul a început să lupte împotriva naturii, suprafaţa deşerturilor a crescut cu un miliard de hectare şi procesul avansează într-un ritm accelerat. Se cuvine să adăugăm că, în fiecare an, zeci de milioane de hectare de soluri productive sunt “devorate” de drumuri, de uzine şi de oraşe, tot atâtea secvenţe ale duelului inegal dintre frunza verde şi asfalt.

De când primul topor primitiv a doborât întâiul arbore, pădurile au pierdut jumătate din întinderea lor, în timp ce omenirea în acest răstimp s-a multiplicat de sute sau chiar mii de ori.Distrugerea pădurilor, cărora li se datoreste în cel mai înalt grad stabilitatea şi calitatea a trei elemente fundamentale ale vieţii oamenilor – solul,aerul şi apa – s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte dezastruoase.Pădurilor le revine un rol însemnat în fixarea stratului, relativ subţire, de sol fertil, mediul germinativ al masei vegetale.

Despăduririle masive au înmormântat sub dune de nisip înfloritoare civilizaţii nu numai în nordul Africii, ci şi în Asia, iar în unele părţi ale Europei au împins dezgolirea munţilor şi dealurilor până la limite vecine cu calamitatea.

Exploatarea fără măsură a pădurilor noastre a dus într-un interval de 35 de ani(1856-1890) la scăderea fondului forestier cu aproape 3 milioane de hectare, iar în urma reformei agrare de după primul război mondial şi a exportului excesiv în perioada 1919-1938, acest fond s-a redus cu încă peste 1300 000 de ha.

Defrişarea pădurilor a contribuit la degradarea solurilor, la creşterea aridităţii climatului, la intensificarea vitezei vânturior şi la apariţia inundaţiilor catastrofale.

Dar pădurea nu înseamnă numai o importantă bogăţie pe care trebuie să o lăsăm urmaşilor noştri, ci un izvor de sănătate şi destindere.

Pădurea reprezintă factorul determinant în menţinerea echilibrului ecologic, climatic şi hidric, fiind totodată ecosistemul cu o capacitate de regenerare de 3-5 ori mai mare decât oricare alt ecosistem natural.

Omul a folosit dintotdeauna, pentru nevoile proprii şi pentru cât mai multe avantaje, componentele mediului înconjurător. Dar mai ales în privinţa pădurilor, pajiştilor şi solului, omenirea a abuzat prea mult prin folosirea mijloacelor tehnice, mereu perfecţionate, în exploatarea acestor resurse. Prin acest impact progresiv asupra naturii şi îndeosebi prin distrugerea pădurilor, s-au dereglat echilibrele fizice şi ecologice instaurate de multe milenii în natură. Importanţa crescută care se acordă în prezent protecţiei mediului înconjurător natural sau divers umanizat, după parerea mea se explică tocmai prin mulţimea efectelor negative ale acestui impact, ale urbanizării şi industrializării accelerate şi a folosirii intensive a resurselor mediului, care au dus la eroziunea solului, alunecări de teren, torenţialitate accelerată a apelor curgătoare, inundaţii, agravarea secetei, secarea sau reducerea drastică a debitelor reţelei hidrografice, înrăutăţirea climei în general, formarea furtunilor de praf, poluarea aerului, reducerea stratului de ozon, poluarea apelor şi solului, poluarea fonică, etc.

Proiectul surprinde consecintele, factorii precum si efectele negative pe care aceasta problema a defrisarilor forestiere, mediatizata atat de mult in ultimul timp, ajunge sa constituie un factor determinant pentru mediu, populatie, societate.