Cartografierea pământului

In ultimii 40 de ani cartografierea s-a schimbat prin utilizarea tehnologiilor moderne, dar inca nu exista o metoda desavarita de a reda suprafata curba a pamantului pe o foaie de hartie.

Singura cale de a reda suprafata Pamantului cu mai multa precizie este prin folosirea unui glob, care este un model sferic al planetei noastre. Insa globurile au o folosire limitata; chiar si cele mai mari nu arata toate detaliile si trasaturile Pamantului. De asemenea globurile sunt voluminoase si greu de transportat. In scopuri practice, oamenii au nevoie de harti pe care le pot purta in buzunare.

Curbura Pamantului este nesemnificativa pe harti ale unor regiuni mici, precum hartile cu strazile unui oras. Insa cartografii dau de o problema cand vor sa redea lumea intreaga, sau sa ilustreze regiuni mai intinse ale ei pe o foaie de hartie. Pentru a compensa curbuna Pamantului, ei trebuie sa fo1oseasca proiectii cartografice, care sunt modalitati de a proiecta detaliile unei suprafete curbe pe o suprafata plana.

Proiectii cartografice

Proiectiile cartografice au scopul de a reproduce patru proprietati principale, si anume suprafete exacte, forme, directii (sau relatii unghiulare intre puncte) si distante. Dar orice harta a lumii poate reda cu exactitate doar cateva dintre aceste proprietati, renuntand inevitabil la celalalte.

De exemplu, cartograful flamand Gerhard Mercator (1512--94) a devenit cunoscut pentru o proiectie cartografica a lumii realizata in 1569. Proiectia sa era utila pentru navigatori, deoarece o linie dreapta, unind oricare doua puncte de pe harta, arata cu precizie unghiul de directie.

Proiectia lui Mercator arata si forma corecta a regiunilor de uscat si de apa. Dar alte trasaturi, precum regiunile din nordul si sudul ecuatorului, erau denaturate. De exemplu, cea mai mare insula a lumii, Groenlanda, are o suprafata de aproximativ 2.175.600 km2. Insa pe harta lui Mercator, Groenlanda apare mai mare decat America de Sud, avand o suprafata de aproximativ 17.835.000 km2 pe ecuator.

Gel mai usor mod de a intelege proiectiile cartografice este de a ne imagina globul ca fiind o retea de linii de intersectie. Un grup de astfel de linii se numesc linii de latitudine, sau paralele.

Aceasta harta bazata pe doctrina crestina reprezinta Ierusalimul ca centru al lumii si include multe referinte biblice cunoscute.

Latitudine si longitudine

Aceste linii sunt dispuse paralel cu linia ecuatoriala, care se afla exact la mijlocul distantei dintre Polul Nord si Polul Sud. Liniile de latitudine se masoara in grade, ecuatorul fiind la latitudinea de 0?, Polul Nord la 90? spre nord si Polul Sud la 90? spre sud. Latitudinea unui punct este unghiul din centrul Pamantului intre punctul respectiv si ecuator.

Dispuse perpendicular pe liniile de latitudine sunt liniie de longitudine, sau meridianele. Fiecare linie de longitudine trece atat prin Polul Nord cat si prin Polul Sud. Liniile de longitudine se masoara de la primul meridian, sau longitudine de 0?. Aceasta linie de longitudine, care s-a stabilit prin conventie internationala, trece prin Greenwich, in Londra. Gradele de longitudine se masoara la 180? spre est si 180? spre vest de primul meridian.

Realizarea proiectiilor cartografice

Gel mai usor mod de a ne imagina o proiectie cartografica este de a ne gandi la Pamant ca fiind o sfera de sticla pe care liniile de latitudine din centrul globului vor arunca umbrele retelei de linii pe o suprafata plana. Sa ne imaginam ca globul atinge o foaie de hartie intr-un punct. Umbrele aruncate, sau proiectate, pe hartie formeaza o retea numita proiectie azimutala. Acest tip de proiectie este folosit pentru harti ale regiunilor polare, punctul de contact fiind de obicei Polul Nord sau Polul Sud.

Mercator a folosit o proiectie cilindnica pentru harta sa. Pentru a intelege proiectiile cilindnice, sa ne imaginam ca un cilindru de hartie a fost infasurat in jurul globului, atingandu-l de-a lungul ecuatorului. Aceasta inscamna ca linia de pe harta reprezentand ecuatorul este identica cu cea de pe glob. Insa umbrele liniilor de latitudine si longitudine se denatureaza treptat pe masura ce se indeparteaza de ecuator.

Un al treilea tip de proiectie se realizeaza ca si cum un con de hartie ar acoperi globul de sticla, atingandu-l de-a lungul unei linii de latitudine. Acestea se numesc proiectii conice.

In practica, cartografii nu folosesc aceste trei proiectii simple. In schimb, ei folosesc versiuni ale acestora adaptate matematic, care reduc denaturarile, sau folosesc proiectii bazate in totalitate pe matematica. Proiectia pe care o aleg depinde de trasaturile pe care vor sa le redea pe harta.

In prezent se folosesc tot mai mult fotografiile din satelit pentru a furniza informatii pentru harti mai detaliate si mai specializate. Aceste imagini arata in ce fel conditiile atmosferice afecteaza si

modifica lumea.

In Evul Mediu se credea ca pamantul este plat, dar in sec. al 16-lea se acceptase deja ideea ca pamantul este sferic si cartografii au inceput sa faca globuri pamantesti.

Claudius Ptolemeu, un matematician grec, a trait in sec. al 2-lea e.n. Lucrarea sa "Geographia" trata cartografierea lumii bazata pe proiectia conica si estima latitudinea si longitudinea a aproximativ 8000 de locuri.