Adaptarea orașelor la condițiile mediului

INTRODUCERE

Departe de a constitui o cercetare temeinică a evoluţiei oraşului în concordanţă cu ansamblul de factori ce influenţează existenţa vieţii pe Terra, subiect ce a pus în mişcare numeroase minţi ale istoricilor şi arhitecţilor de renume şi care necesită ani de studiu şi documentare, acest eseu îşi propune trecerea în revistă a principalelor civilizaţii prehelenice în raport cu mediul şi componentele sale. În vederea îndeplinirii acestui scop, am început analiza cu epoca de geneză a umanităţii, preistoria, şi cu formele incipiente ale activităţii constructive.

Primele intervenţii ale omului asupra mediului natural în scopul creării unor spaţii artificiale datează încă din epoca Paleoliticului care poate fi situată între cca. 1 000 000 şi 7 000 ien. Caracteristica generală a acestei perioade este dependenţa aproape totală a individului faţă de mediu, principalele căi de obţinere a hranei fiind vânătoarea şi culesul. Tot în această epocă apar şi primele tentative de a introduce o limită între mediul cunoscut şi cel ostil, această atitudine având ca semnificaţie luarea în stăpânire a unui teritoriu mărginit şi, cu timpul, prelucrat conform unor legi care nu sunt cele ale naturii, ci un produs al intelectului uman.

În perioada neolitică, ce se situează în timp între 10 000 şi 4 000 ien au avut loc transformări climaterice importante ce au afectat atât fauna şi flora, cât şi civilizaţia umană, influenţând-o benefic. Modul de obţinere a hranei evoluează încetul cu încetul, astfel încât agricultura şi creşterea animalelor devin principalele preocupări ale oamenilor , iar acest lucru implică o intervenţie sistematică asupra mediului cu urmările fireşti : nevoia de grupare pentru activităţi comune şi protecţie, ceea ce aduce cu sine apariţia primelor aşezări, obţinerea unei relative independenţe faţă de mediu, dar şi posibilitatea sedentarizării.

Aşezările umane erau instalate de obicei în locuri ferite de eventuale ameninţări, cum ar fi pe înălţimi (ex : Dimini, Hăbăşeşti) sau în zone mlăştinoase (ex : nordul Italiei), iar sistemele de protecţie utilizate depind de resursele regiunii : palisade de lemn, ridicarea colibelor pe platforme sau pe piloţi din lemn etc. Ceea ce trebuie menţionat în cazul aşezărilor acestea primitive este faptul că dispunerea construcţiilor nu urmăreşte o ordonare a spaţiului, nefiind vorba de străzi, pieţe ci doar de spaţii rămase libere între case. Se remarcă totuşi unele intenţii compoziţionale cum ar fi tentativa alinierii fronturilor, lăsarea unui spaţiu amplu liber în jurul construcţiilor principale, dar şi diferenţierea prin scară a monumentelor :

Hăbăşeşti, România

(CRISTEA, Doina, Oraşul în istorie, curs,350 CD, Biblioteca UAUIM, 3009,capitolul Formarea oraşelor, pag. 9)

Tendinţa de ordonare a formelor a determinat apariţia a două configuraţii spaţiale : cea rectangulară şi cele circulare sau ovoidale, acestea din urmă fiind treptat abandonate la locuinţe, utilizate ulterior pentru funcţiuni religioase sau funerare. Locuirea, la aceste începuturi ale civilizaţiei, a trebuit să răspundă unor deziderate primare : cele de ordin funcţional, asigurând protecţia grupului uman precum şi desfăşurarea convenabilă a activităţilor, şi cele de ordin constructiv, stabilitatea clădirii. Unele semne denotă însă şi preocupări incipiente de a conferi spaţiilor o anumită expresivitate prin formele regulate adoptate, prin unele elemente de ritm şi axialitate. Tot în această perioadă şi-au făcut apariţia şi ansamblurile megalitice ce apar sub forme de menhiri (lespezi de piatră verticale cu rol de semnal), dolmeni (formulă constructivă primordială, denumită şi sistem trilitic) şi cromlech, compozitii complexe ce au ca semnificaţie capacitatea omului de a prelucra spaţiul natural prin introducerea unor legi specifice - cele ale ordinii şi geometriei.

Orasul s-a născut între mileniile III-II î.Chr în Mesopotamia, pe valea Nilului, a Indului, ca un loc de concentrare a excedentelor agricole. În rândurile ce urmează vor fi trecute în revistă principalele civilizaţii ale Orientului Mijlociu şi ale răsăritului Mediteranei, dar şi modurile specifice de constituire urbană

BENEVOLO, Leonardo, Oraşul în istoria Europei, Iaşi,2004

MUMFORD, Lewis, La cité a travers l’histoire, Paris, f.a

TOYNBEE. Arnold, Oraşele în mişcare, Editura politica 1979

CRISTEA, Doina, Oraşul în istorie, curs,350 CD, Biblioteca UAUIM, 3009

CRISTEA, Doina, Oraşul şi mediul, curs,350 CD, Biblioteca UAUIM, 3009

VOICULESCU,Sanda, Istoria arhitecturii universale,I.A.I.M,Bucureşti,1981

Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu