Principiile Dinamicii

Filozoful grec Aristotel (sec IV i.H) consideră că, pentru ca un corp să efectueze o miscare cu o viteza constantă, trebuie actionat asupra lui permanent.

Savantul italian Galileo Galilei (1564-1642), fondatorul metodei experimentale, a privit critic concepţiile aristotelice enunţand principiul inerţiei. În onoarea lui, un referenţial in care acest principiu este valabil, a fost numit referenţial galilean.

Mai târziu, Isaac Newton (1642-1727) completează unitar bazele mecanicii in cartea sa: Philosophiae Naturalis Principia Mathematica (1687). Această lucrare, arată ca toate mişcările pot fi studiate plecând de la trei principii.

Observând şi studiind mişcarea diverselor corpuri, ajungem la concluzia că mişcarea lor este determinată şi modificată prin interacţiunea cu alte corpuri.

Forţele pot produce modificarea mişcării, care este însoţită de o variaţie a vectorului viteză, a corpului in modul, in direcţie sau amândouă.

Dacă sub acţiunea unei forţe corpul nu se pune in mişcare, înseamna că asupra acestuia acţioneaza alte forţe care “distrug” acţiunea forţei considerate. Aceasta inseamnă că rezultanta forţelor care aciţoneaza este nula, sau ca forţele se echilibreaza.

Pe de altă parte, dacă starea de repaus nu este perturbată, corpul suferă o deformare. Astfel, deformaţiile unor corpuri (un resort, de ex) pot servi ca metodă de măsurare pentru mărimea (modulul) forţei (dinamometrul).

O forţa nula este echivalentă cu inexistenţa vreunei forţe.

In urma unei analize profunde, Galilei a ajuns la concluzia: in cazul când corpurile nu sunt supuse unor acţiuni exterioare, ele se mişcă cu o viteză oarecare constantă sau rămân în stare de repaus.

Această afirmaţie stă la baza primului principiu al dinamicii, care se plasează printre marile victorii ale gândirii umane.

In practică, mişcarea vehiculelor,rectilinie si uniformă, trebuie intreţinuta printr-o acţiune exterioară (motor) datorită rezistenţelor învinse (frecări cu solul, cu aerul etc.). Pe măsură ce acestea sunt diminuate, mişcarea corpului se apropie tot mai mult de mişcarea rectilinie si uniformă.