Trezoreria Întreprinderii

Conținutul trezoreriei întreprinderii

Activitatea societății omeneşti se concretizează în procese creatoare ca, fabricarea unui bun culegerea unei informații, efectuarea unui serviciu, crearea unei opere de artă sau unei descoperiri ştiințifice şi, în fluxuri de transfer, exprimând, în general, dorința fiecărui participant de a-şi satisface nevoile de consum, de a-şi asigura şi îmbunătăți existența.

Procese de formare, repartizare şi utilizare a fondurilor bănesti au loc nu numai la nivelul statului ca autoritate publică ci şi întreprinderile organisme bancare si financiare de asigurări sociale si de asigurări de bunuri si răspunderi civile. De fapt finanţele întreprinderii reprezintă veriga de baza a întregului sistem financiar si de credit. Aceasta afirmaţie se bazează pe faptul că majoritatea fondurilor bănesti ce se formează la diferite nivele ale sistemului financiar şi de credit îşi au izvorul în venituri create în întreprinderile private şi publice. Fenomenul finanţelor îşi are originea în relaţiile pe care întreprinderea le are cu toţi agenţii economici si financiari, cu statul şi alte organisme financiare.

Între activitățile financiare desfăşurate la nivelul unei întreprinderi se înscrie şi problematica trezoreriei, mai exact a resurselor care provin din actvitățile desfăşurate şi asigurarea echilibrului financiar, cu cel mai scăzut cost şi răspunde în acest fel, problemelor concrete cu care se confruntă omul de afaceri.

Întreprinderile îşi evaluează nevoile de capital prin intermediul trezoreriei, după structura modului de folosință, în plasamente stabile şi plasamente ciclice. În acelaşi timp, potrivit evaluării nevoilor de capital, se determină izvorul resurselor de finanțare, prin care se obține capitalul şi în acest fel se realizează echilibrul dintre nevoile de finanțare şi capitalurile procurate cu costuri convenabile.

Trezoreria constituie un element esenţial al gestiunii pe termen scurt. Trezoreria poate fi utilizată fie pentru achiziţionarea echipamentelor indispensabile creşterii interne, fie pentru procurarea titlurilor de participaţie care vizează creşterea externă. Trezoreria constituie deci, gajul flexibilităţii întreprinderii.

Conceptul de trezorerie este unul dintre cele mai greu de definit în domeniul financiar. Astfel trezoreria poate fi definită din două puncte de vedere şi anume:

1 – ca ansamblul disponibilităţilor ce includ lichidităţile din: casierie, conturi de la bănci, acreditive, conturi alimentate special pentru carnete cec cu limită de sumă şi titluri de plasament.

2 – ca diferenţă între nevoia de fond de rulment (NFR) şi fondul de rulment (FR); încasări şi credite bancare pe termen scurt.

Printre obiectivele trezoreriei, se pot menţiona următoarele:

- evitarea pierderilor zilnice de valoare, fapt care necesită o bună cunoaştere a condiţiilor de creditate impuse de bancă, a sistemelor de preţuri, tarife şi negociere.

- obţinerea de credite în condiţii de minimizare a costului capitalului de împrumut.

- utilizarea într-o manieră profitabilă a fondurilor, în sensul că trezorierul are sarcina obţinerii celui mai bun plasament al disponibilităţilor băneşti excedentare, în vederea degajării unui profit maxim.

Gestiunea de trezorerie ocazionează intervenţia simultană, atât a deciziei de finanţare, cât şi a celei de plasament. Gestiunea trezoreriei acţionează în următoarele trei direcţii, componente fundamentale şi anume:

l – accelerarea încasărilor şi reducerea fondurilor neutilizate existente în conturi bancare;

2 – alegerea mijloacelor de plată adaptate nevoilor întreprinderii;

3 – optimizarea trezoreriei.

Optimizarea trezoreriei presupune, ca întreprinderea să-şi organizeze într-o asemenea manieră relaţiile cu banca, încât să evite, pe cât posibil, deschiderea mai multor conturi în acelaşi timp.

Optimizarea trezoreriei se întemeiază pe trei principii:

1 – utilizarea corespunzătoare a creditelor, după ce în prealabil, au fost selectate cele mai ieftine şi mai flexibile.

2 – promovarea unor tehnici adecvate de plasament a excedentelor de trezorerie.

3 – evitarea, pe cât posibil, a utilizării de conturi debitoare (care comportă anumite costuri) sau de conturi creditoare (care trebuie remunerate).

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR