Tehnici de protecție a băncilor împotriva riscului de creditare

Tehnici de protecţie a băncilor împotriva riscului de credit. Cazul B.C.R.

Determinarea necesarului de provizioane specifice de risc de credit, aferent unui credit sau plasament, presupune parcurgerea următoarelor etape:*

– determinarea bazei de calcul pentru provizioanele specifice de risc de credit, astfel:

- prin deducerea din expunerea băncii faţă de debitor a garanţiilor acceptate a fi luate în considerare în cazul unui credit clasificat în categoriile „standard“, „în observaţie“, „substandard“, „îndoielnic“ şi „pierdere“, în situaţia în care nu s-au iniţiat proceduri judiciare şi în situaţia în care toate sumele respectivului credit înregistrează un serviciu al datoriei de cel mult 90 de zile;

- prin luarea în considerare a întregii expuneri, indiferent de garanţii, în cazul unui credit clasificat în categoria „pierdere“, în situaţia în care cel puţin una dintre sumele respectivului credit înregistrează un serviciu al datoriei mai mare de 90 de zile, precum şi în cazul unui plasament, indiferent de categoria de clasificare aferentă acestuia;

– aplicarea coeficientului de provizionare asupra bazei de calcul obţinute (corespondenţa dintre categoriile de clasificare şi coeficienţii de provizionare este următoarea: standard – 0; în observaţie – 0,05; substandard – 0,2; îndoielnic – 0,5; pierdere – 1).

– Stabilirea performanţei financiare a solicitanţilor de credite are la bază un sistem de analiză şi clasificare a acestora în cinci categorii, după cum urmează:

– categoria „A“ – performanţele financiare prezente şi prognozate, sunt foarte bune şi permit achitarea la scadenţă a dobânzii şi a ratei de credit;

– categoria „B“ – performanţele financiare sunt bune sau foarte bune, dar acest nivel nu se poate menţine într-o perspectivă mai îndelungată;

– categoria „C“ – performanţele sunt satisfăcătoare, dar au o evidentă tendinţă de înrăutăţire;

– categoria „D“ – performanţele financiare sunt scăzute şi cu o evidentă ciclicitate la intervale scurte de timp;

– categoria „E“ – performanţele financiare arată pierderi şi există perspective clare că nu pot fi plătite nici ratele de credit, nici dobânzile.

- Conform art. 9 din Regulamentul nr. 5/2002 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi constituirea, regularizarea şi utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit

Evaluarea performanţei financiare a unei entităţi economice nebancare, care conduce la încadrarea acesteia într-una din cele cinci categorii de performanţă financiară, se efectuează cu ajutorul ratingurilor de credite.

Îmbinând analiza factorilor cantitativi cu cei calitativi, ratingul de credite reprezintă un calificativ exprimat numeric, utilizat atât la nivel individual (pentru fiecare solicitant de credite), cât şi pentru evaluarea calităţii portofoliului de împrumuturi al unei unităţi bancare teritoriale sau al unei bănci. Nivelul cel mai bun al ratingului de credit este 1, iar cel mai slab 5, nivelul acceptabil fiind de până la 3 [4].

Sistemul de rating de credite al B.C.R. este de tip bi-dimensional, deoarece coroborează rezultatele analizei criteriilor cantitative (cuantificabile) cu cele calitative (necuantificabile) ale clienţilor. În cadrul criteriilor cantitative (cuantificabile), stabilite pentru clienţii corporate, se includ: indicatorii de bonitate înregistraţi de aceştia (lichiditatea patrimonială, solvabilitatea patrimonială, profitabilitatea, gradul de îndatorare), unele criterii de natura trendului cifrei de afaceri, al ponderii exportului în cifra de afaceri realizată de client, precum şi al sursei de rambursare. Criteriile calitative (necuantificabile), stabilite pentru clienţii corporate, se bazează pe analiza calităţii acţionariatului, managementului, gradului de îndeplinire a condiţiilor de eligibilitate, a strategiei adoptate de client, a condiţiilor de piaţă în care-şi desfăşoară activitatea clientul, pe auditarea raportărilor contabile şi pe natura colateralelor.