Structura și dimensiunile cheltuielilor publice în Franța

Previzualizare referat:

Extras din referat:

1.Contextul macroeconomic

Franța este o țară situată în Europa de Vest , care cuprinzand diverse teritorii si insule aflate în alte părți ale planetei (Franța de peste mări).

Economia Franței este un amestec de mai multe întreprinderi private (peste 2,5 milioane companii înregistrate) și de importante (dar în scădere) intervenții ale guvernului care păstrează o influență puternică asupra anumitor sectoare economice fiind principalul acționar la numeroase societăți considerate drept strategice (cale ferată, electricitate, construcții de aeronave, etc.). Guvernul a început relaxarea controlului asupra anumitor compartimente și a început vanzarea anumitor acțiuni ale sale la anumite companii cum ar fi France Télécom, Air France, precum și numeroase societăți din domeniul finantelor,asigurarii și apararii.

Conform OECD în 2004 Franța a fost cel de al 5-lea exportator mondial și cel de al 4lea importator mondial de bunuri fabricate. În 2003 Franța a fost cel de al doilea recipient de investiții străine direct dintre țările OCDE ,iar companiile franceze au investit în același an 57,3 miliarde dolari, Franța fiind astfel al doilea cel mai important investitor direct dintre țările OECD, după Statele Unite. În 2005 raportul OCDE asupra țărilor G7 clasa Franța pe primul loc în ceea ce privește productivitatea (măsurată ca PIB per oră lucrată). 1 În 2004, PIB-ul per oră lucrată în Franța era de 47,7 dolari, mai mult decât în Statele Unite(46,3$), Germania (42,1$), Regatul Unit (39,6$) sau Japonia (32,5$).2 În ciuda acestor cifre, PIB-ul în Franța este semnificativ mai mic decât cele din alte state din OECD, fiind comparabil cu cel al țărilor dezvoltate din UE, situat la aproape 30% din cel al SUA. Motivul este faptul că procentul populației franceze în activitate este mai mic decât cel din alte țări, astfel încât PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic, în ciuda productivității ridicate.

Dintre țările OECD Franța are unul dintre cele mai mici procente de populație lucrătoare cu vârtsta între 15 și 64 de ani, de doar 68.8% în 2004, față de 80% în Japonia, 78,9% în Regatul Unit, 77,2% în SUA și 71% în Germania.3 Acest fenomen se datorează șomajului relativ important: 9% din populația activă, posibilitatea facilă de a prelungii studiile și ajutoarele din partea guvernului, din ce în ce mai rare în ultima vreme, pentru ca angajații din anumite domenii să poată ieși la pensie mai repede.

Actuala monedă a Franței este Euro.

Tabelul Nr.1 : Evolutia produsului intern brut din Franța 1993-1998 (miliarde de euro)

An 1993 1994 1995 1996 1997 1998

Miliarde(euro) 1114,7 1154,7 1194,6 1227,3 1267,4 1323,7

Sursa : INSSE

Figura Nr. 1: Evolutia PIB in Franța 1993-1998

Din figura nr.1 putem observa o evoluție crescătoare a PIB-ului în fiecare an a perioadei studiate(1993-1998).

Tabelul Nr.2 : Evolutia ratei inflatiei in Franta 1993-1998

An 1993 1994 1995 1996 1997 1998

Rata inflatiei(%) 0 0 0 0 1.3 0.7

Sursa:Eurostat

Figura Nr. 2:Evolutia ratei inflatiei in Franta 1993-1998

Din tabelul nr.2 și din figura nr. 2,putem observa o evoluție variată a ratei inflației din perioada studiată. Valoarea maximă a acesteia este întâlnită în anul 1997, însă statul a adoptat o politică eficientă, rata inflației înregistrând valori mici în perioada următoare adică in anul 1998.Putem spune că in aceasta perioada s-au inregistrat valori mici ale ratei inflației.

Tabelul Nr.3: Evoluția PIB-ului pe cap de locuitor in Franța 1993-1998

An 1993 1994 1995 1997 1998

PIB pe cap de locuitor 116 114 115

Sursa :Eurostat.

Observații:

Universitatea”Al. I. Cuza”

Facultatea De Economie Si Administrarea Afacerilor

Specializare :Administratie publica

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Structura si Dimensiunile Cheltuielilor Publice in Franta.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
11 pagini
Imagini extrase:
11 imagini
Nr cuvinte:
1 488 cuvinte
Nr caractere:
9 807 caractere
Marime:
46.45KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Finanțe
Predat:
la facultate
Materie:
Finanțe
Sus!