Presiunea Fiscală

Capitolul 1

Semnificaţia și formele de exprimare a presiunii fiscale

Definirea și semnificaţiile presiunii fiscale

Instituirea impozitelor datorită necesității lor în societate a avut drept urmare resimțirea

unei presiuni fiscale de plătitorii acestor impozite sau de contribuabili. Astfel, presiunea fiscală constituie intensitatea cu care, prin intermediul impozitării, sunt prelevate venituri de la persoane fizice sau juridice. Problema presiunii fiscale apare atunci când impozitele depăsesc limitele pe care contribuabilii le pot suporta,aceștia resimțind din plin acea presiune și în cel mai rău caz consecințele pot fi revolte fiscale sau alte acțiuni asemănătoare.Alți termeni care pot fi utilizați pentru a exprima aceeași idee a obligației față de stat prin impozit sunt: gradul de fiscalitate, tensiune fiscală, coeficient fiscal, etc.

Presiunea fiscală se măsoară ca raport între suma prelevărilor obligatorii,adică imozite plus contribuția la asigurările sociale de stat și produsul intern brut. Aceata poate fi interpretată:

din perspectiva plătitorului de impozite.În această ipostază exprimă gradul de supunere al plătitorului la suportarea sarcinii fiscale ce a fost stabilită prin lege. Astfel,mărimea presiunii reflectă ce parte procentuală din venit, care de fapt constituie materia impozabilă, va fi sustrasă pentru a satisface nevoile generale ale societăţii. Creşterea coeficientului presiunii fiscale arată o majorare a prelevărilor relative la bugetul statului şi în același timp o reducere relativă a venitului ce a rămas la dispoziţia contribuabilului.

din perspectiva statului ca încasator de impozite. În acest caz, presiunea fiscală arată ce parte din venitul naţional creat de agenţii economici (persoane fizice şi juridice) urmează a fi constituit ca venit bugetar pe calea impozitării. Creşterea presiunii fiscale,pentru stat, inseamnă o îmbunătăţire a mecanismului de finanţare a cheltuielilor publice, iar o scădere a ei influenţează nivelul deficitului bugetar.

Concluzionând cele spuse mai sus, presiunea fiscală impusă de puterile politice pentru a-și realiza scopul, este necesar să concilieze două tendințe diametral opuse: pe de o parte cea a statului care dorește sa fie tot mai mare deoarece este sursa fundamentală de acoperire a cheltuielilor publice ce se află într-o continuă creștere, iar pe de altă parte cea a cetățeanului care dorește o presiune fiscală cât mai mică posibillă.

Modalităţi de exprimare a presiunii fiscale

Din moment ce impozitul este perceput de contribuabil ca un „rău necesar” sau amputare a avuției sale realizată de către autoritatea publică, este normal să se admită cuantificarea acesteia, resimțită de contribuabili ca o povară fiscală.

Presiunea fiscală națională

Presiunea fiscală esta dată de rata fiscalitatii, care se calculează ca raport intre suma incasărilor fiscale (de la nivel central, local) inclusiv cotizațiile sociale intr-o anumită perioadă și valoarea produsului intern brut constituit în aceeași perioadă, de regulă un an, de o economie națională. Această presiune mai poartă denumirea de presiune fiscală globală și se calculează astfel:

PFG = (Impozite +Cotizații sociale)/PIB

Această expresie este considerată ca fiind rata presiunii fiscale în sens larg, astfel dacă eliminăm de la numarător contribuația la asigurarile sociale de stat, se poate obține rata presiunii fiscale in sens restrans:

PFG = Impozite/PIB

În practica fiscală, la nivel național se mai folosesc și alți indicatori derivați pentru a măsura presiunea fiscală, printre aceștia se enumeră:

Rata fiscalității consolidate se obţine eliminînd anumite prelevări obligatorii cu caracter reduntat, cu scopul de a exprima mai bine partea de venituri destinată finanţării activităţii organelor administraţiei publice. Primul nivel de consolidare constă în eliminarea contrinuțiilor la asigurări sociale și a impozitelor plătite de administraţiile publice,iar al doilea nivel se obţine prin eliminarea tuturor prelevărilor obligatorii autofinanţate.

Rata fiscalității nete elimină din prelevările obligatorii partea redistribuită direct agenţilor economici, sub forma prestaţiilor sociale pentru populaţie şi a subvenţiilor pentru întreprinderi. În acest fel se obţine suma prelevărilor obligatorii necesară funcţionării administraţiilor publice.

Rata fiscalității largite presupune luarea în calcul a unor surse de finanţare a cheltuielilor publice, altele decât impozitele şi taxele.

Alte rate ale fiscalității care rezultă din diferite combinații ale criteriilor de definire a număratorului.

1) Nicolae Hoanţă „ECONOMIE ŞI FINANŢE PUBLICE” Ed. Polirom 2000

2) Nicolae Hoanţă „ EVAZIUNE FISCALĂ” Ediţia a II-a, Ed.C.H Beck, Bucureşti 2009

3) Petre Breazu – „FISCALITATE: CONCEPTE. METODE. PRACTICI”, Ed. Economică, Bucureşti 1999

4) Gheorghe Filip – „FISCALITATEA ȘI NIVELUL SĂU RELATIV”