Cap. 1. Asigurările – Premisele şi Directivele Creării Pieţei Unice Europene în Domeniul Asigurărilor
1.1. Asigurările – definire şi concept
În literatura de specialitate, asigurarea este definită ca fiind protecţia, de obicei financiară, a oamenilor asupra pierderilor suferite de aceştia datorită expunerii la anumiţi factori de risc.
Această “protecţie” denumită generic asigurare se încheie în baza unui contract, prin care o persoană fizică sau juridică ce se va numi asigurat, cedează anumite riscuri unei persoane juridice- asigurător, plătind o sumă de bani numită primă de asigurare, în schimbul beneficierii de servicii de asigurare. Asigurătorul se obligă prin acest contract să platească asiguratului despăgubiri in cazul in care evenimentele prevăzute in contract se produc.
Suma plătită de către asigurat se constituie într-un fond specific, din care atunci când este cazul vor fi acoperite pagubele suferite de către asigurat. Contractul de asigurare se aseamănă în mare parte cu contractul civil, însă, se diferenţiază de acesta , prin caracterul său aleatoriu, semnatarii lui, necunoscând cu exactitate avantajele şi dezavantajele acestui contract.
Responsabilitatea ce decurge din contract este mai ridicată în partea asigurătorului, întrucât acesta preia toate riscurile asiguratului, riscuri ce sunt de obicei imprevizibile atât în timp cât şi spaţiu.
Începuturile asigurărilor se evidenţiază în domeniul afacerilor, în care comercianţii doreau să asigure atât tranzactiile financiare cât şi patrimoniul pe care îl aveau în gestiune.Evoluţia asigurărilor s-a produs în paralel cu cea a legislaţiei, a contabilităţii şi a formelor de comerţ. Oamenii de afaceri au învaţat să folosească tehnicile de asigurare pentru a micşora riscurile inerente în activitatea lor, aşa cum au învaţat sa folosească contractele pentru a stabili responsabilitaţile financiare ale părţilor.
Pe lângă funcţia de protecţie, asigurările mai indeplinesc şi alte funcţii specifice şi anume:distribuţia daunelor, compensarea financiară, pensii private, îndeplinind în acelaşi timp şi o funcţie economică.
1.2. Premisele Creării Pieţei Unice Europene a Asigurărilor
La intrarea în vigoare a Tratatului de la Roma-1 ianuarie 1958-, piaţa asigurărilor din fiecare ţară membră a Comunităţii Economice Europene funcţiona în conformitate cu reglementările naţionale juridice şi administrative referitoare la contractul de asigurare. Acestea prezentau diferenţieri de la o ţară la alta, determinate în cea mai mare parte de concepţiile în materie de asigurări care prevalau în momentul în care fuseseră adoptate.
Tratatul prin care se instituia C.E.E. consacra patru libertăţi fundamentale menite să asigure buna funcţionare a Pieţei Comune, şi anume: libera circulaţie a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor, şi a capitalurilor. Libera circulatie a produselor, a serviciilor şi a capitalurilor, vizează activitatea de asigurare.
Statele semnatare ale Tratatului de la Roma au convenit să înlăture în mod treptat, în cursul perioadei de tranziţie, restricţiile dintre statele membre.
Tratatul garantează libertatea de stabilire, permiţând unei societăţi al cărui sediu social se află într-un stat membru să deschidă o sucursală sau o agenţie pe teritoriul altui stat membru, în condiţii echivalente cu cele rezervate societăţilor din ţara gazdă.
Statele membre ale Tratatului de la Roma au convenit să înlăture şi restricţiile vizând libera prestare de servicii de către resortisanţii unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Conform Tratatului o societate stabilită pe teritoriul unui stat membru are posibilitatea să exercite activităţi pe teritoriul acelui stat, fără a trebui să dispună de un sediu acolo şi fără sa fie discriminată faţă de societăţile care dispun de sediu.
Dea asemenea în Tratatului de la Roma, statele semnatare au convenit să elimine restricţiile la circulaţia capitalurilor aparţinând persoanelor rezidente în statele membre, precum şi discriminările de tratament bazate pe naţionalitatea sau rezidenţa părţilor ori pe localizarea plasamentelor. Tratatul garantează libertatea mişcărilor de capital, conform căreia oricărui cetăţean sau oricărei societăţi din Comunitatea Economică Europeană îi este permis să efectueze transferuri de capital în spaţiul comunitar şi să utilizeze instrumentele financiare oferite pe ansamblul pieţelor din statele membre.
UNIVERSITATEA „AL. I. CUZA” IAŞI
FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
