Moneda electronică

Economia de piata functioneaza ca un sistem de piete care se conditioneaza reciproc. Una dintre acestea este piata monetara, in cadrul careia se efectueaza tanzactii cu bani.

Banii au aparut cu mult timp in urma, iar de-a lungul existentei lor s-au modificat profund. Punctul de plecare pentru aparitia banilor l-a reprezentat schimbul, care initial s-a efectuat sub forma de troc. Ulterior s-au desprins bunuri marfare cu rol de intermediar si de etalon (piei, blanuri, bucati de metal, animale). Treptat, rolul de bani s-a restrans la metalele pretioase (aur, argint). Din metalele pretioase s-au confectionat monedele, bucati tipizate de o anumita greutate, puritate si marcate cu semne distinctive. Din sec al XVI-lea monedelor li s-au adaugat bancnotele. Primele bancnote au fost emise in Olanda. Dupa 1971 convertibilitatea monedelor in metale pretioase a fost eliminata.

Evolutia banilor a continuat prin aparitia si extinderea monedei scripturale (banilor de cont). Aceasta exista sub forma unor inscrisuri in conturile bancare, a caror marime creste sau scade prin inregistrari contabile in functie de sensul in care banii circula de la un proprietar la altul sau dintr-o forma in alta.

Moneda electronica este denumire generica data cartelelor magnetice eliberate de anumite banci comerciale clientilor lor titulari de conturi in loc de numerar sau de cecuri.

Conform BNR, cardul este definit ca un instrument de plata electronica, respectiv un suport de informatie standardizat, securizat si individualizat, care permite detinatorului sau sa utilizeze disponibilitatile banesti in vederea efectuarii urmatoarelor operatiuni:

- retragere de numerar;

- plata bunurilor sau servicilor achizitionate, a impozitelor , a taxelor;

- transferuri de fonduri intre conturi.

Pentru a functiona, cardul trebuie sa aiba acces la moneda existenta intr-un cont sau la o linie de credit deschisa de banca la dispozitia titularului.

Un ATM (Automated Teller Machine) este o masina computerizata care poate sa-i ofere clientului unei banci numerar dintr-un cont fara a fi nevoie de o alta interactiune umana. Un ATM poate, de asemenea, sa transfere bani intre doua conturi, sa creeze depozite sau sa ofere alte servicii financiare de baza.

EFTPOS reprezinta initialele denumirii din engleza Electronic Fund Transfer at Point of Sale. Pe scurt este terminalul electronic de acceptare a cardurilor. La POS toate tranzactiile se realizeaza in mediu electronic, securizat.

Astfel, prin sistemul de autorizare este confirmat automat faptul ca in contul de card al celui care face plata exista banii necesari, iar tranzactia se efectueaza automat. Posesorul cardului trebuie sa introduca codul PIN pentru a valida tranzactia.

Avantajele utilizarii POS-ului sunt bilaterale, atat pentru comerciant cat si pentru detinatorul cardului. Astfel, contul comerciantului este creditat automat cu suma corespunzatoare tranzactiei. Se evita astfel manipularea banilor fizici, cu toate dezavantajele acesteia - personal si securitate.

In acelasi timp clientul beneficiaza si el de avantaje: scapa de inconvenabila manipulare de cash - incomoda si riscanta, poate sa plateasca cumparaturile neplanificate, pentru care, altfel, nu ar fi dispus de fonduri.

Cardul de plata a aparut in Statele Unite ale Americii in anul 1914, fiind emis de compania Western Union in scopul incurajarii cumparaturilor si cresterii fidelitatii clientilor sai. Prin acest card se puteau face cumparaturi numai la aceasta companie.

In anul 1949 un american pe nume Frank McNamara, impreuna cu partenerul sau Ralph Schneider creeaza primul card de credit pentru plati in restaurante, avand marca Diners Club Card. In numai cativa ani, cardul avea sa fie acceptat la plata a mii de comercianti. Diners Club Card avea sa fie recunoscut drept un nou instrument de plata.

Extinderea cardului de plastic in sistemul bancar are loc incepand cu anul 1960, prin Bank of America din San Francisco, care lanseaza produsul BankAmericard. In 1976 cardul BankAmericard devine bine cunoscutul card Visa, iar Bank of America, impreuna cu mai multe banci asociate si trecand prin mai multe transformari, devine Visa International.

In 1966, avndu-si originea tot in Bank of America, un numar de 17 banci americane formeaza asociatia Interbank Card Association (ICA), care avea sa devina mai tarziu nu mai putin cunoscuta MasterCard International, cu reteaua proprie de telecomunicatii (BankNet), principalul competitor al Visa. Cele doua sisteme de plati electronice prin carduri detin in prezent circa 90% din piata.

In Europa, prima lansare a unui card are loc in 1967 in Franta, sub numele Carte Bleu.

Referitor la caracteristicile cardului, exista cateva elemente care il induvidualizeaza si securizeaza:

- suportul fizic din material plastic si de dimensiuni standardizate, cardul fiind comparabil ca forma si dimensiune cu o carte de vizita;

- aversul, care contine elemente imprimate in relief ( numarul cadului format din 16 sau 13 cifre, redactat in cifre arabe, numele si prenumele posesorului, data expirarii valabilitatii, mentiunea card international sau local) si elemente destinate informarii ( sigla proprietarului de marca, denumirea sau sigla emitentului, eventual o holograma de securitate tridimensionala, vizibila la lumina naturala);

- reversul, care contine o banda magnetica pe care sunt codate datele referitoare la detinatorul de card, precum numarul de cont, fondurile disponibile sau un microprocesor integrat (chip) si un saptiu destinat semnaturii autorizate a posesorului de card.

In prima perioada de functionare a cardurilor, acestea nu aveau banda magnetica, astfel ca informatiile se transmiteau telefonic de catre comerciant la un centru unde se introduceau intr-un terminal de calculator si se verifica autenticitatea cardului si existenta disponibilului in cont si apoi se comunica acordul pentru efectuarea tranzactiei. Ulterior, tehnologia a avansat si au aparut cardurile cu banda magnetica si mai recent cardurile cu microprocesor (cu memorie electronica, Smart Carduri).

Scopul dotarii cardurilor cu memorie electronica este acela de depozitare a unui volum mai mare de date, pentru ca titularul sa aiba acces la mai multe informatii legate de cont, tranzactii, piata monetara si asigurarea unui grad mai ridicat de securitate.