Metodologia de Realizare a Controlului Financiar

1. Sistemul metodologic de control financiar

Metoda reprezintă ansamblul modalităţilor de abordare al principiilor,

procedeelor şi tehnicilor de analiză a fenomenelor şi proceselor economice, de expunere a rezultatelor cercetării, capabile să servească ştiinţa economică.

Metoda de cercetare trebuie să fie integrală, să înglobeze tot ce s-a obţinut până în prezent, evitând unilateralitatea şi superficialitatea. Metoda trebuie să surprindă şi să explice conexiunea generală direcţională şi funcţională a fenomenelor, proceselor de cercetat.

Metodologia este constituită din întregul corp de metode, procedee, reguli utilizate în procesul cercetării, inclusiv teoria asupra metodelor folosite de ştiinţa economică.

Transpunerea în practică a mecanismelor controlului financiar implică utilizarea unor tehnici şi procedee care formează la un loc metodologiile de control.

Metodologia de realizare a controlului financiar reprezintă modul de acţiune şi cercetare, procedee de control cu privire la înlăturarea pagubelor din sectorul public sau privat.

Controlul financiar este un proces prin care se urmăreşte respectarea normelor şi dispoziţiilor legale privind gestionarea mijloacelor materiale şi băneşti, aflate în patrimoniu entităţii pe baza documentelor înregistrate în evidenţa tehnică-operativă şi contabilă.

Controlul stabileşte dacă activitatea economică şi financiară este organizată şi se desfăşoară conform normelor, principiilor sau regulilor stabilite.

Cunoaşterea şi îmbunătăţirea activităţii economico-financiare presupune un sistem metodologic, cu ajutorul căruia să se arate realitatea, legalitatea şi eficienţa.

Comparaţia de control va ţine seama de natura operaţiunilor şi activităţilor economico-financiare controlate, de metodologia de control şi sistemul de evidenţă.

2. Principiile organizării sistemului de control

Principiile ce trebuie respectate de o organizare de calitate a oricărui control sunt:

2.1. Adaptarea

2.2. Obiectivitatea

2.3. Separarea atribuţiunilor.

2.1 Adaptarea trebuie să ţină cont de particularităţile fiecărei entităţi. Nu există nici un model unic care ar putea servi drept referinţă pentru toţi, întrucât diversitatea organizărilor este la fel de mare pe cât poate fi diversitatea entităţilor fie publice sau private: mărimea, natura activităţii, obiectivele, cadrul legal aplicabil, modul de finanţare, mediul economic intern şi extern, sunt tot atâtea variabile care vor genera organizări diferite.

2.2. Obiectivitatea constă în respectarea regulilor ce pot asigura caracterul obiectiv al organizării entităţii:

A. componentele procesuale şi structurale ale unei organizări obiective nu pot fi construite în funcţie de anumite interese personale sau private de grup;

B. organizarea trebuie sa fie subordonata exigentelor obiective, interne şi externe entităţii, de care depinde îndeplinirea obiectivelor generale, derivate, specifice şi individuale, stabilite de conducători;

C. asigurarea practică a coerenţei de sistem, intre organizare şi celelalte funcţii manageriale: previziune, coordonare, antrenare şi evaluare-control.