Investițiile Străine Directe în România

1. Politica investiţională a României în tranziţie

În cadrul unor studii se arată că investiţiile asigură creşterea capitalului fix şi circulant, ca o mişcare a capitalurilor a căror zonă de deplasare nu se mai opreşte la graniţele naţionale, devenind o activitate internaţională. Procesul de adâncire a interdependenţelor economice şi tehnologice dintre economiile naţionale transformă investiţiile într-o activitate comună transnaţională.

Dacă luăm în considerare realizările economice exprimate prin PIB înregistrat în ultimii ani de către economiile în tranziţie, în general, şi de către economia României, în special, şi proiectând trendul rezultat pentru următorii câţiva ani se desprinde clar concluzia că sectorul privat este încă alarmant de inferior nevoilor naţionale, iar relansarea economică şi susţinerea ei nu se poate realiza fără acest sector în plin proces de generalizare. Tranziţia spre economia de piaţă este însoţită de o periculoasă instabilitate şi incertitudine managerială mai ales în întreprinderile cu capital total sau parţial de stat.

Starea de uzură fizică şi morală a mijloacelor fixe este destul de avansată în aceste întreprinderi, în mai multe dintre acestea lucrându-se încă cu utilaje din generaţia anilor ’70, ceea ce scoate în evidenţă o acută nevoie de retehnologizare, nevoia unor grabnice proiecte şi acţiuni de investiţii care să asigure înlocuirea vechilor dotări cu altele de nivel mondial şi de perspectivă.

În România, indicele PIB a evoluat pe tot parcursul acestor ani sub nivelul anului 1989. Astfel, acest indice cu baza 1989 = 100 a coborât până la 75% în 1993 şi 84,7% în 1995. Principala cauză a acestui declin se regăseşte în scăderea producţiei industriale care în 1994 se afla la un nivel de 69% faţă de anul 1990, aceasta participând cu 34,6% la crearea PNB. Pe de altă parte agricultura, cu rezultatele cunoscute, destul de precare, revenindu-i cca. 20% din PNB, este de asemenea, un factor cu impact negativ asupra ritmului evoluţiei economiei. Nivelul PIB, de 38,2 mild. $ din 1990, nu poate fi nicicum atins şi depăşit fără refacerea şi reînnoirea stocului de mijloace fixe în funcţiune. Cu o rată a investiţiilor de max. 21,9% în 1995, după ce coborâse la 14,4% în 1991, nu se poate prognoza nici o creştere economică, cel puţin în anii imediat următori, care să asigure evitarea declinului şi să garanteze o anumită relansare. Nevoia de investiţie a României ar fi de 8-10-12 mild. $ anual, calculat la o rată a acumulării de minim 30% din PIB al ţării. Necesarul de investiţie pentru o dinamică cel puţin moderată a economiei naţionale se situează la o distanţă alarmantă faţă de realizările ultimilor ani....

O opţiune asupra priorităţii între investiţiile străine directe şi investiţiile autohtone nu poate fi decât în favoarea priorităţii absolute a investiţiilor autohtone. Orice economist trebuie să fie, de la bun început convins că doar factorul endogen — acumularea de capital autohton şi încurajarea investitorului autohton — poate da economiei naţionale conţinut şi viitor în condiţii de independenţă, suveranitate şi egalitate pe planul relaţiilor economice mondiale. Această strategie este strâns legată de politica fiscală şi de conceptul naţional de strategie macroeconomică. Ea este în acelaşi timp un atribut al puterii şi o componentă a tranziţiei spre o piaţă cu potenţe de integrare în structurile economice şi politice europene şi euroatlantice.