Impozitul pe Venitul Global

IMPOZIT PE VENITUL GLOBAL

1. Definire, conţinut şi sferă de cuprindere

Impozitul pe venitul global reprezintă suma de bani datorată de o persoană fizică pentru veniturile obţinute într-un an fiscal şi se determină prin aplicarea cotei de impunere asupra venitului anual global impozabil. Cumularea tuturor veniturilor realizate într-un an şi stabilirea impozitului pe baza lor respectă prevederile articolului 56 din Costituţia României, potrivit căruia cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice .

Subiecţii impozitului pe venit îl reprezintă contribuabilii; conform noului Cod Fiscal modificat la sfârşitul lunii decembrie prin OUG 125/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 938, din decembrie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, contribuabilii sunt:

1.

a) în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României;

b) în cazul persoanelor fizice rezidente, altele decât cele prevăzute la lit. a), numai veniturilor obţinute din România, care sunt impuse la nivelul fiecărei surse din categoriile de venituri prevăzute la art. 41;

c) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfăşoară activitate independentă prin intermediul unui sediu permanent în România, venitului net atribuibil sediului permanent;

d) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfăşoară activitate dependentă în România, venitului salarial net din această activitate dependentă;

e) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care obţin veniturile prevăzute la art. 39 (d) persoanele fizice nerezidente care obţin venituri prevăzute la art. 89 ) lit. d), venitului determinat conform regulilor prevăzute în prezentul titlu, ce corespund categoriei respective de venit .

2. Persoanele fizice nerezidente care îndeplinesc condiţiile de rezidenţă prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 23 lit. b) sau c) vor fi supuse impozitului pe venit pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor anului în care aceştia devin rezidenţi în România. (în vigoare de la 1 ian. 2012).

3. Fac excepţie de la prevederile alin. (2) persoanele fizice care dovedesc că sunt rezidenţi ai unor state cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri, cărora le sunt aplicabile prevederile convenţiilor. (în vigoare de la 1 ian. 2012).

4. În cursul anului calendaristic în care persoanele fizice nerezidente, cu excepţia celor menţionate la art. 40 alin. (3), îndeplinesc condiţiile de rezidenţă prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 23 lit. b) sau c) sunt supuse impozitului numai pentru veniturile obţinute din România (în vigoare de la 1 ian. 2012).

5. O persoană este considerată rezident sau nerezident pentru întregul an calendaristic, nefiind permisă schimbarea rezidenţei pe parcursul anului calendaristic. (în vigoare de la 1 ian. 2012).

6. Rezidenţii statelor cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri trebuie să îşi dovedească rezidenţa fiscală printr-un certificat de rezidenţă emis de către autoritatea fiscală competentă din statul străin sau printr-un alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală, care are atribuţii în domeniul certificării rezidenţei conform legislaţiei interne a acelui stat. Acest certificat/document este valabil pentru anul/anii pentru care este emis (în vigoare de la 1 ian. 2012).

7. Persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, care dovedeşte schimbarea rezidenţei într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, este obligată în continuare la plata impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, pentru anul calendaristic în care are loc schimbarea rezidenţei, precum şi în următorii 3 ani calendaristici (în vigoare de la 1 ian. 2012).

Veniturile supuse impozitului pe venit sunt:

- venituri din activităţi independente;

- venituri din salarii;

- venituri din cedarea folosinţei bunurilor;

- venituri din investiţii;

- venituri din pensii;

- venituri din activităţi agricole;

- venituri din premii şi din jocuri de noroc, definite conform art. 75;

- venituri din transferul proprietăţilor imobiliare, definite conform art. 77^1;

- venituri din alte surse, definite conform art. 78 şi 79^1.

Aceste venituri includ atât veniturile în bani, cât şi echivalentul în lei al veniturilor în natură. Echivalentul în lei al veniturilor în natură se obţine prin evaluarea în lei la preţul pieţei, în locul realizării bunurilor, serviciilor sau lucrărilor primite drept venituri în natură. Avantajele în bani şi în natură sunt considerate a fi primite de la contribuabili ca urmare a unei relaţii contractuale între părţi precum contractul de muncă, convenţia civilă de prestări servicii sau altele, de la terţi. Tratamentul fiscal al avantajelor se stabileşte în aceeaşi manieră ca pentru categoriile de venituri în care se încadrează. Avantajul în lei şi echivalentul în lei al avantajelor în natură sunt impozabile numai dacă sunt considerate cheltuieli deductibile aferente activităţii desfăşurate de persoana sau de entitatea care le-a acordat. Fac excepţie de la aceste prevederi veniturile care nu sunt impozabile şi nu se impozitează, precum şi veniturile scutite de impozit pe venit.

Avantajele în natură pot fi primite cu titlu gratuit sau cu plată parţială şi pot avea următoarele forme:

- folosirea vehiculelor de orice tip din patrimoniul afacerii în scop personal;

- contravaloarea folosinţei unei locuinţe în scop personal şi a cheltuielilor conexe de întreţinere (consumul de apă, energie electrică, termică, etc.);

- abonamente radio şi tv, transport, telefon, inclusiv cartele telefonice;

- acordarea de produse alimentare, îmbrăcăminte, cherestea, lemne de foc, cărbuni, energie electrică, termică, etc.;

- permise de călătorie;

- tichete-cadou.

Veniturile în natură şi avantajele în natură primite cu titlu gratuit sunt evaluate ca diferenţă între preţul de piaţă la locul şi data acordării avantajului şi suma reprezentând plata parţială. Evaluarea utilizării bunurilor din patrimoniul personal cu folosinţă mixtă (pentru afaceri şi în scop personal) în vederea determinării cheltuielilor deductibile se face conform prevederilor referitoare la valoarea avantajelor în natură sub forma folosirii în scop personal a bunurilor din patrimoniul afacerii, iar cheltuiala deductibilă se află proporţional cu numărul de kilometri parcurşi în interes de afaceri, numărul de metri pătraţi folosiţi în interes de afaceri şi numărul de unităţi de măsură specifice, în alte cazuri.

Avantajele în bani se formează din sumele primite pentru procurarea de bunuri şi servicii sau pentru distracţii ori recreere şi diferenţa pozitivă dintre dobânda practicată pe piaţă de creditor şi dobânda preferenţială la creditul acordat contribuabilului.

UNIVERSITATEA DIN PITEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA MASTER ÎN ECONOMIE ŞI FINANŢE EUROPENE