Impactul globalizării și regionalizării asupra piețelor de capital din România

Introducere

Într-o economie modernă şi flexibilă, capabilă să răspundă cerinţelor integrării multisectoriale crescânde, rolul pieţei de capital este unanim recunoscut şi acceptat. Fluxurile de capitaluri, instrumentele financiare şi sistemele de operare din ce în ce mai complexe, calitatea intermedierii, supravegherii financiare şi a actorilor acestui joc sofisticat, toate sunt puse în operă în scopul susţinerii dezvoltării economiei reale şi în beneficiul participanţilor în piaţă.

Mai mult, pieţele de capital au devenit în ultimele decade arbitrii şi judecătorii economiilor naţionale şi ai celei mondiale. În fapt, nimic nu scapă atenţiei acestor pieţe: performanţa macroeconomică internă se răsfrânge asupra pieţei monetare.

Politicile guvernamentale sunt evaluate pe pieţele titlurilor de stat, iar performanţele companiilor private şi ale sectoarelor cărora acestea le aparţin sunt deseori judecate pe pieţele bursiere prin tranzacţiile cu acţiuni şi obligaţiuni.

Economiile în dezvoltare sau în tranziţie au apelat consistent la pieţele de capital pentru a-şi finanţa balanţele de plăţi, sau pentru a accelera dezvoltarea capacităţilor productive.

Aceasta a presupus şi presupune un proces de reformă a sistemului financiar, de adaptare la exigenţele investitorilor, de adoptare a unor standarde atât pe măsura puterilor interne cât şi în rând cu cerinţele de integrare într-un context regional sau internaţional mai larg.

Piaţa de capital românească se înscrie la rândul său într-un proces de evoluţie, depăşind faza emergenţei de sistem, dar rămânând în etapa căutărilor şi consolidărilor parţiale uneori dureroase, urmând firesc ritmurile proprii ale economiei interne şi aspirând la un statut de instrument fin, de barometru al dezvoltării, pe care nivelul actual al operaţiunilor nu i-l poate conferi.

Lucrarea de faţă îşi propune să identifice elementele care în mod natural leagă în prezent piaţa de capital românească de circuitele financiare externe şi să evalueze dinamica acestora într-o lume de condiţionalităţi multiple, în care juxtapunerea influenţelor poate genera potenţarea sau subminarea efectelor, iar reproducerea lor în circumstanţe diferite poate conduce la rezultate situate dincolo de anticipări.

Logica analizei este în bună măsură influenţată de sfera largă de cuprindere solicitată de subiect.

Astfel, pentru a circumscrie piaţa de capital românească în spaţiul financiar internaţional este necesară identificarea cadrului larg al influenţelor globalizării asupra pieţelor şi fluxurilor de capital în genere, dar mai ales asupra celor ale economiilor în tranziţie, cu grad de vulnerabilitate ridicat.

Iniţiativele regionale – în special integrarea comunitar-europeană – şi planurile comune de acţiune care le susţin ( inclusiv legislative ) determină profilul multora dintre transformările pe care bursele româneşti şi celelalte sisteme financiare le-au operat sau trebuie să le opereze cât de curând.

Noua geografie economică europeană, problemele uniunii monetare şi financiare, pariurile interne sectoriale şi chiar cele sociale ale comunităţii europene par subiecte distante, însă au în realitate capacitatea de a influenţa semnificativ li pe termen lung integrarea pieţei româneşti – ca şi a altor pieţe din regiune – în arena financiară europeană.

Agregatele fundamentale ale economiei româneşti definesc a rândul lor matca transformărilor calitative şi de volum ale pieţei de capital, fapt pentru care intensitatea, direcţia şi canalele de influenţă ale acestora devin subiecte inerente unei analize de gen. În fine, piaţa bursieră însăşi are un ritm interior de dezvoltare şi de descoperire a propriei vocaţii de influenţare şi de semnalizare a sistemului financiar; evoluţia sa internă, capacitatea de a învăţa din greşeli, de a schimba din mers şi deci de a se adapta mediului intern şi internaţional pe măsura necesităţilor, toate merită a fi investigate în definirea perspectivei externe a pieţei de capital.

CAPITOLUL I

GLOBALIZAREA PIEŢEI INTERNAŢIONALE DE CAPITAL

1.1. Globalizarea – cea mai înaltă formă de internaţionalizare a activităţii economice

Economia internaţională este marcată de o multitudine de mutaţii de fond care remodelează ţesătura de interdependenţă pe baza cărora ea funcţionează. Dezvoltarea societăţii internaţionale şi adaptarea continuă a structurile economice la modificările rapide ce au loc pe plan mondial plasează practic toate naţiunile într-un proces continuu de restructurare şi tranziţie.

Două forţe principale, dinamice şi în interdependenţă, conduc acest proces şi anume:

- adâncirea procesului de globalizare a economiei mondiale;

- apariţia şi dezvoltarea aranjamentelor economice regionale.

Globalizarea poate fi definită ca fiind cea mai înaltă formă de internaţionalizare a activităţii economice.

Tendinţele de globalizare se manifestă în economia mondială pe mai multe planuri: al integrării sistemului internaţional de producţie, al integrării unor pieţe de mărfuri sau servicii, al convergenţei politicilor economice ale economiilor naţionale. Fenomenul globalizării potenţează şi mai mult rolul informaţiei ca resursă decisivă a dezvoltării economice în etapa actuală.

Globalizarea reprezintă procesul de întrepătrundere tot mai accentuată între economiile naţionale. Ne îndreptăm spre un nou sistem economic mondial global, unde interdependenţa economică dintre ţări reprezintă elementul esenţial.

In legătură cu esenţa şi semnificaţia globalizării s-au conturat diverse puncte de vedere, unele convergente, altele opuse. Spre exemplu, profesorul Bruno Amoroso de la Universitatea Roskilde din Danemarca, într-un studiu recent (1998) intitulat ,,On globalization. Capitalism in the 21st Century" consideră că globalizarea înseamnă, de fapt, existenţa capitalismului triadic transnaţional, care are ca instituţii de bază corporaţiile transnaţional, organismele internaţionale si lobby-ul, iar ca principala formă de piaţă - piaţa globală. Globalizarea este mijlocul prin care firmele transnaţionale industriale şi financiare controlează piaţa şi resursele disponibile în scopul obţinerii profitului 96.

Un punct de vedere asemănător este formulat şi de George Soros într-un eseu publicat în ,,The Atlantic Monthly": ,,Economia globală trebuie în realitate privită ca sistemul capitalist global." El atrage atenţia că acest sistem este ameninţat de o serie de vicii care dacă nu vor fi depăşite, capitalismul global se va prăbuşi. Este vorba de distribuţia beneficiilor, instabilitatea sistemului financiar, tendinţa de dominare a monopolurilor şi oligopolurilor, diminuarea capacităţii statului de a se îngriji de bunăstarea cetăţenilor şi pericolul transformării tuturor valorilor în mărfuri.

Alţi gânditori, spre exemplu Kimon Valaskakis, consideră că globalizarea nu este un fenomen nou în istoria omenirii. Economia mondială a fost integrată sub aspect comercial cu mult inainte. Specific actualei globalizări este amploarea fenomenului, faptul că ea cuprinde majoritatea activităţilor umane; nu se limiteaza la mecanismele pieţei, ci vizeaza şi productia.

Astăzi, tema imobilităţii factorilor de producţie care explică avantajele comparative ar fi depaşită. Delocalizarea întreprinderilor, transferul de tehnologii, mobilitatea factorilor bulversează vechile scheme ale teoriei costurilor comparative şi avantajelor relative în forma ei clasică şi modernă.

Complexitatea procesului de globalizare induce diferenţe semnificative între autori în definirea şi analiza fenomenului. Astfel, doi cunoscuţi autori britanici - Paul Hirst şi Graham Thomson - în lucrarea ,,Globalization in question" consideră globalizarea sinonimă cu mondializarea. Aceasta din urmă este, din perspectiva autorilor, ,,o realitate care trebuie îmbrăţişată ca atare apreciată prin gradul de deschidere către exterior, funcţie de criterii aproape exclusiv microeconomice, cu precădere din sfera costurilor". Totodată, globalizarea cuprinde activitatea financiară, culturală, militară şi evident ecologică - proces de mare însemnătate.