1. Introducere
Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico-sociale complexe de maximă importanţă cu care statele de astăzi se confruntă şi ale cărui consecinţe nedorite caută să le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind, practic, imposibilă. Întrucât societatea zilelor noastre se confruntă în continuu cu acest fenomen am ales ca şi obiective ale acestui referat identificarea contextului şi cauzelor cât mai exacte care determină fraudele fiscale şi evidenţierea formelor şi implicaţiilor acestora. Evaziunea fiscală nu este o simplă infracţiune, efectele sale distorsionând mecanismul pieţei, acţionând direct asupra nivelului veniturilor fiscale şi alimentând inechitatea socială.
În ţara noastră, amplificarea evaziunii fiscale este una dramatică, interesele dând naştere spiritului de evaziune fiscală. Indiferent de cota de impozitare, individul are mereu tendinţa să pună bunăstarea şi interesul personal pe primul loc, în defavoarea intereselor colective. Impozitul este văzut aşadar ca un prejudiciu şi nu ca o contribuţie normală şi legitimă la bugetul statului, fiind considerat un duşman de temut acela care vrea să micşoreze patrimoniul unei persoane.
În cele ce urmează, vor fi prezentate semnificaţiile conceptului de fraudă fiscală şi diferenţele faţă de evaziunea fiscală, premisele producerii fraudei fiscale şi formele sale de manifestare. În final, vor fi analizate efectele şi implicaţiile acestui fenomen asupra diverselor categorii sociale.
2. Contextul şi cauzele producerii fraudei fiscale
2.1. Conceptul de fraudă fiscală
Evaziunea fiscală apare ca rezultat al unei legislaţii fiscale interpretabile, al unor modalităţi neclare de calcul a bazelor impozabile şi a impozitelor. Evaziunea fiscală se manifestă atunci când persoanele fizice şi juridice se sustrag prin diferite moduri de la plata impozitelor şi taxelor sau a altor contribuţii pe care le datorează bugetului de stat şi fondurilor extrabugetare.
Evaziunea fiscală este o chestiune de morală, iar omul abandonează în faţa moralităţii şi în alte situaţii decât cea în care se află în faţa achitării obligaţiilor faţă de stat. Sunt suficiente cazuri în care oamenii nu mai recunosc, nu mai vor sau uită să mai achite obligaţii certe în urma cărora au primit ceva în schimb cu timp în urmă de la semenii lor.
Pot fi identificate astfel, două tipuri de evaziune fiscală, în funcţie de modul în care este realizată: evaziune fiscală legală şi frauduloasă (fraudă fiscală). Cea dintâi formă de evaziune fiscală este licită şi tolerată, reprezentând sustragerea contribuabilului de a plăti impozitul în urma interpretării eronate şi intenţionate a unor reglementări, astfel că anumite venituri nu sunt impozitate. Astfel de situaţii apar în perioadele când se aplică noi impozite prin lege, când se modifică cele deja existente sau când, în cadrul unităţilor economice, apar noi structuri. O cale de realizare a evaziunii fiscale legale o reprezintă paradisurile fiscale, în cadrul cărora este stabilit domiciliul şi sediul social al persoanelor fizice şi juridice, care îşi dirijează profiturile obţinute în alte ţări către aceste paradisuri fiscale.
Al doilea tip de evaziune fiscală, respectiv cea frauduloasă, este ilicită, nelegală şi întânită mult mai frecvent, constând în ascunderea de către contribuabil a obiectului impozabil, în subaprecierea materiei impozabile sau în utilizarea altor metode de abatere de la achitarea obligaţiilor către stat. Aşadar, deşi în limbajul de zi cu zi, noţiunile de evaziune fiscală şi fraudă fiscală sunt folosite deseori cu acelaşi sens, literatura de specialitate ne arată diferenţa clară dintre cele două concepte, frauda fiscală fiind o formă a evaziunii fiscale.
1. Definirea politicii
Harold Lasswell defineşte politica ca fiind un cumul al următoarelor elemente:
- CINE primeşte;
- CE primste;
- CÂD primeşte;
- CUM primeşte.
Politica este procesul de luare a unor decizii în interiorul unuei grupări
Această grupare poate fi: un guvern; o corporaţie; un grup academic; un grup religios, etc.
În cazul în care grupul de decizie este reprezentat de autorităţi publice, atunci policicile pe care acestea le emit sunt politici publice.
2. Principiile politicii ecologice
Politica ecologică (PE) urmăreste protecţia, conservarea şi ameliorarea mediului înconjurător.
Modul de materializare a PE este influenţat de:
- Globalizare, care conduce la universalizarea şi uniformitatea instrumentelor de evaluare a impactului pe care PE îl produce asupra mediului înconjurător;
- Specificul PE, dimensiunea domeniului ecologiei, tehnicitatea instrumentelor folosite;
- Specificul naţinal, regional, local, care conduce la diferite forme de manifestare a componentelor PE.
PE are diferite expresii [la nivel national, comunitar, internaţional], care însă se împletesc între ele, se completeaza reciproc.
De ex. (i) principiul precauţiei şi principiul dezvoltării durabile sunt principii ce se regăsesc incluse în dreptul internaţional, în dreptul comunitar (UE), în dreptul naţional;
Au existat si situaţii în care pe percursul adoptării PE au fost formulate noi principii:
De ex. Principiul corectării la sursă a poluării – mai întâi a aparut în dreptul UE şi apoi în dreptul intenaţional;
Un alt ex. : evluarea impactului asupra mediului a activităţilor economico-sociale mai întâi a apărut formulat în politicile publice de mediu de la nivel naţional, apoi la nivel comunitar şi în ultimă instanţă în dreptul internaţional.
3. Momente semnificative ale evoluţiei Politicii Ecologice
3.1.Momente semnificative ale evoluţiei pe plan internaţional a PE:
• Declaraţia de la Stockholm, 1972;
• Carta mondială a naturii, 1982;
• Declaraţia de la Rio, 1992;
• Declaraţia de la Johanesburg, 2002.
3.2.Momente semnificative ale evoluţiei pe plan european a PE:
• Actul Unic European, 1986;
• Tratatul de la Maastricht, 1993;
• Tratatul de la Amsterdam, 1997;
• Tratatul de la Nisa, 2000;
• Tratatul de la Lisabone, 2009.
3.3.Momente semnificative ale evoluţiei pe plan intern (în România) a PE:
• OUG nr.95/2005 privind legea cadru a protecţiei mediului în RO; această lege include (i) principiile de implementare a PE şi (ii) modalităţile de implementare a PE.
4. Principii generale ale Politicii Ecologice
Politica Ecologică are la bază principii generale introduse încă din anii ‘70
Principiile Politicii Ecologice sunt:
- Principiul prevenirii
- Principiul preauţiei
- Principiul integrării
- Principiul poluatorul plăteşte
- Principiul dreptului uman fundamental la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat din punct de vedere ecologic sau Principiul de asigurare a unui nivel ridicat de protecţie a mediului
- Principiul protecţiei mediului, a drepturilor omului şi a dezvoltării durabile.
Drosu, D., “Drept fiscal”, Ed. a V-a, Editura C.H. Beck, 2013
Filip, Gh., “Finanţe publice”, Editura Junimea, 2010
Hoanţă, N., “Evaziunea fiscală”, Ed. a II-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010
Moraru, D., “Finanţe publice şi evaziune fiscală”, Editura Economică, Bucureşti, 2008
Văcărel, I., “Finanţe publice”, Ed. a VI-a, Editura Didactică şi Pedagogică, 2007
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
