Forme ale Creditului Public și Efectele Practicării Lui

Capitolul 1. Conţinutul economic al creditului public

1.1 Abordări conceptuale

În economia de piaţă, există situaţii în care veniturile obţinute de stat din impozite, taxe şi contribuţii se dovedesc a fi insuficiente pentru a acoperi cheltuielile publice. În astfel de situaţii, autorităţile publice apelează la persoanele fizice sau juridice care deţin disponibilităţi băneşti în vederea obţinerii unui împrumut. Acest împrumut apare ca o obligaţie bănească prin care statul obţine de la persoane fizice şi juridice resurse financiare , angajându-se să ramburseze suma împreună cu dobânda, într-o perioadă determinată. Acest împrumut apare sub denumirea de credit public.

Creditul public este o formă de credit acordat statului sau oricărui alt organism dependent de acesta, în calitate de debitori, creditorii putând fi persoane fizice sau juridice, rezidente sau nu, care dispun de mijloace băneşti temporar disponibile şi care acceptă să le dea ca împrumut.

De obicei, creditul public este folosit pentru acoperirea deficitului de trezorerie, pentru realizarea echilibrului bugetar, pentru finanţarea serviciilor publice şi cheltuielilor militare, pentru menţinerea ordinii publice, precum şi pentru rambursarea datoriei publice scadente şi plata dobânzilor aferente.

Conţinutul economic al creditului public constă în ansamblul relaţiilor şi proceselor economice de redistribuire temporară a unor resurse băneşti disponibile, folosite pentru finanţarea unor nevoi şi pentru realizarea de acţiuni considerate a fi de interes public.

1.2 Caracteristicile creditului public

Printre trăsăturile creditului public, se remarcă transferul de valoare, realizat de către persoanele fizice şi juridice către autoritatea publică, având un caracter temporar şi având la bază principiul rambursabilităţii. Astfel se poate remarca faptul că mişcarea valorii băneşti între creditori şi debitori este reversibilă, realizându-se în dublu sens, dar se separă momentul obţinerii sumelor de bani, de cel al rambursării acestora. Transferul efectiv de valoare operează asupra dreptului de folosinţă a împrumutului, menţinând dreptul de proprietate în favoarea creditorului. În ceea ce priveşte debitorul, acesta are doar dreptul de a utiliza temporar suma de bani obţinută, ceditorul este cel care rămâne proprietarul valorii cedate, pentru care statul garantează rambursarea şi plata dobânzii.

În economia contemporană creditul public are următoarele trei trăsături caracteristice: caracter contractual, caracter rambursabil şi caracter remunerator.

• Caracter contractual

Împrumutul nu este impus de către stat ci este voluntar şi apare ca un acord de voinţă între părţi. Există însă şi anumite elemente care sunt stabilite în mod unilateral de către stat, iar persoanele fizice sau juridice pot doar să le accepte sau să le refuze cum ar fi: condiţiile de emisiune şi de rambursare a împrumutului, mărimea venitului pe care îl asigură, precum şi alte avantaje pe care le asigură împrumutătorilor. Creditul public are de obicei la bază principiul facultativităţii, însă există şi cazuri de împrumuturi forţate, când subscrierea are un caracter obligatoriu. Astfel de situaţii sunt cele în care independenţa naţională, integritatea teritorială a statului sunt grav ameninţate. Este şi cazul împrumuturilor contractate de către stat pentru pregătirea şi ducerea unor războaie, pentru reconstrucţia postbelică a statului, pentru refacerea unor bunuri distruse de către calamităţile naturale şi înlăturarea urmărilor unor importante crize economice.

• Caracter rambursabil

Creditul public este o sursă de procurarea temporară a disponibilităţilor băneşti, fiind restituit la termenul stabilit persoanelor fizice sau juridice care l-au acordat, spre deosebire de impozit, care reprezintă o prelevare definitivă şi nerambursabilă la dispoziţia statului. În general, la plasarea unui împrumut, termenul de rambursare a acestuia este stabilit de către stat în funcţie de evoluţia previzibilă a veniturilor şi cheltuielilor publice. O excepţie de la această regulă este reflectată în cazul împrumuturilor de stat perpetue, deoarece la emiterea acestora statul trebuie să plătească doar o dobândă creditorilor săi, pe o perioadă nedeterminată şi fără a se stabili un termen de restituire a împrumutului propriu-zis. În cazul acestui tip de împrumut statul are posibilitatea de a-şi răscumpăra la bursă înscrisurile emise , dacă acesta consideră că este mai rentabil.