Finanțe Publice

1.Noțiunea de finanțe. Concept și evoluție.

În limbajul comun, termenul finanţe desemnează fie resursele financiare (pecuniare) ale cuiva, fie ansamblul activităţilor şi profesiunilor care au ca obiect banii ori alte modalităţi de reprezentare a acestora. În domeniul economico-financiar, expresiei finanţe i se dau mai multe înţelesuri, accentul punându-se pe acea latură a finanţelor care, de la o situaţie la alta, este considerată mai semnificativă ori mai concludentă pentru caracterizarea acestora; astfel, finanţele sunt percepute şi analizate ca: relaţii sociale de natură economică ce apar în procesul constituirii resurselor băneşti publice necesare satisfacerii trebuinţelor generale ale societăţii; mijloace de intervenţie ale statului prin intermediul cărora este influenţată activitatea economică; fonduri băneşti care se pun la dispoziţia statului în scopul îndeplinirii corespunzătoare a funcţiilor şi sarcinilor sale; acte juridice, în sensul de acte de dispoziţie autoritară, prin care se preia la dispoziţia statului o parte din produsul intern brut.

În toate comunităţile sociale în care au existat, finanţele s-au manifestat - din cele mai vechi timpuri şi până astăzi - ca relaţii sociale, de natură economică. Aceste relaţii/raporturi sociale s-au format în procesul repartiţiei produsului social şi, mai ales, al venitului naţional , în strânsă legătură cu îndeplinirea activităţilor specifice și funcțiilor statului.

Dezvoltarea economică (şi, în cadrul ei, cu preponderentă dezvoltarea industrială) a determinat schimbări majore în ţările cu regimuri politice liberale: odată cu lărgirea şi diversificarea economiei de piaţă, cea mai mare parte a mijloacelor de producţie s-au concentrat - în timp - în proprietatea privată a diferitelor categorii de persoane, altele decât statul. În asemenea condiţii, atât statul cât şi particularii au realizat că finanţele pe care le obţin şi asupra cărora decid trebuie gestionate separat, în condiţii diferite: în timp ce statul este interesat ca „manipularea banilor publici" să urmeze reguli stricte (a căror respectare să poate fi uşor urmărită), celelalte categorii de persoane juridice şi persoanele fizice resimt nevoia gestionării „mai relaxate" a fondurilor băneşti proprii urmând reguli stabilite prin norme mai permisive (care să permită diversificarea şi elasticizarea raporturilor sociale).

Constatarea existenţei unei asemenea stări de lucruri a avut ca şi consecinţă recunoaşterea necesităţii unei delimitări, a unei demarcaţii nete, clare între sectorul public şi cel privat, mai cu seamă în ce priveşte relaţiile şi operaţiunile băneşti din cele două domenii. Aşa s-a ajuns să fie distinse - de la un moment dat - finanţele publice de finanţele private.

Începând cam din secolul al XVIII - lea, expresia „finanţe" s-a răspândit - mai întâi în Franţa, apoi şi în restul Europei - cu înţelesul de „bani şi venituri publice", destinate acoperirii cheltuielilor statului; ceva mai târziu, expresia utilizată şi astăzi - aceea de finanţe publice - a început să se folosească pentru a desemna plăţi băneşti de interes public, necesare în relaţiile cu statul ori cu alte colectivităţi publice.

Apariţia şi evoluţia finanţelor publice este strâns, chiar indisolubil legată de existenţa unei organizări de tip statal şi de utilizarea banilor ca etalon de valoare, precum şi a formelor valorice de realizare şi repartiţie a produsului social . Prin urmare, un element constant în evoluţia finanţelor publice este asocierea acestora cu statul, iar din acest motiv finanţele publice sunt caracterizate - în principal - ca relaţii sociale referitoare la formarea şi întrebuinţarea fondurilor băneşti care se acumulează (se concentrează) în bugetele publice şi se utilizează pentru satisfacerea nevoilor generale ale societăţii. Aşadar, expresia finanţe publice este asociată cu statul (ori cu alte entităţi colective de ordin public, precum: unităţile administrativ-teritoriale sau diferite instituţii de drept public) în legătură cu resursele, cheltuielile, împrumuturile şi, respectiv, datoria acestora.

Diferit de finanţele publice (caracterizate sintetic mai sus), finanţele private sunt - de regulă - asociate cu agenţii economici (întreprinderi, bănci, societăţi de asigurare şi reasigurare) în marea lor majoritate - societăţi comerciale, în legătură cu veniturile şi cheltuielile acestora, cu împrumuturile primite sau acordate, cu creanţele de încasat şi obligaţiile de plată, cu asigurările şi reasigurările de bunuri, de persoane sau de răspundere civilă.

Urmare distincţiilor de mai sus, în scopul unei delimitări cât mai clare între cele două categorii, se impun următoarele precizări: finanţele publice sunt folosite întotdeauna în scopul satisfacerii trebuinţelor generale ale societăţii, în timp ce finanţele private sunt puse, de regulă, în slujba realizării unor venituri şi/sau profituri de către diverse categorii de întreprinzători particulari, persoane fizice şi/ sau juridice; în consecinţă, în vreme ce gestiunea finanţelor publice urmează regulile dreptului public, gestionarea finanţelor private se face după regulile dreptului privat, mai exact ale dreptului comercial.

În continuare, pentru a ne înscrie în limitele problematicii disciplinei de învăţământ pe care ne-am propus să o tratăm - dreptul finanţelor publice, ne vom limita la prezentarea regimului juridic al finanţelor publice, adică la analizarea modului în care sunt reglementate totalitatea relaţiilor sociale, de natură preponderent economică, ce apar şi se derulează în procesul realizării şi repartizării - în formă bănească -a resurselor necesare statului pentru îndeplinirea, în condiţii corespunzătoare, a funcţiilor şi sarcinilor sale.

2.Evoluția finanțelor publice

Privită din perspectivă istorică, noţiunea de „finanţe publice" a evoluat continuu, fiind supusă - de-a lungul timpului - unor numeroase şi profunde schimbări, în urma cărora şi-a conturat tot mai precis și îmbogățit conținutul.

În evoluţia finanţelor publice sunt remarcabile două etape importante, marcate şi delimitate de concepţii politice, în parte diferite, care au dominat - în majoritatea statelor lumii – societatea omenească în decursul vremurilor moderne.

Astfel, a existat o perioadă de timp destul de lungă în care statul - ca supremă autoritate publică - nu s-a preocupat de activităţile social - economice şi nu a intervenit în acest vast domeniu decât în măsura în care se aprecia că era strict necesar. Aceasta este perioada sau epoca finanţelor publice clasice.

De la un anumit moment dat, preocuparea statului pentru buna şi mai buna desfăşurare a activităţilor economice şi sociale a prins contur, ea sporind apoi în mod constant, iar implicarea statului în economie, în scopul influenţării proceselor economico-sociale s-a făcut - pe măsură -într-o manieră tot mai evidentă. Această perioadă este cunoscut în doctrină ca epoca finanţelor publice modeme.

1. Mircea Ștefan Minea, Cosmin Flavius Costaș, Dreptul finanțelor publice,Ediția a V-a, Editura Sfera, Cluj-Napoca, 2006.

2. Dan Drosu Șaguna, Tratat de drept financiar și fiscal, Editura All Beck, București, 2001.

3. Iulian Văcărel, Florian Bercea, Gabriela Anghelache, Maria Bodnar, Tatiana Moșteanu, Florin Georgescu, Finanțe publice, ediția a IV-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2003.

4. Ioan Condor, Drept financiar, Editura R.A Monitorul Oficial, București, 1994.

5. Ioan Gliga, Drept financiar, Editura Humanitas, București, 1998.

6. Mircea Ștefan Minea, Eugen Iordăchescu, Anca- Mihaela Georoceanu, Dreptul finanțelor publice, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2002.

Evolutia Finantelr Publice