Evaziunea fiscală

Capitolul 1 – Dispozitii generale

Evaziunea fiscala reprezinta sustragerea prin orice mijloace, in intregime sau in parte, de la plata impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurilor speciale extrabugetare de catre persoanele fizice si persoanele juridice romane sau straine.

In literatura juridică, evaziunea fiscală este considerată ca fiind „rezultanta logica a defectelor şi inadvertenţelor unei legislatii imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum si a unei neprevederi şi nepriceperi a legiuitorului, a carui fiscalitate excesiva este tot atat de vinovata ca si cei pe care ii provoaca prin aceasta la evaziune”.

Indiferent de modul in care a fost definit acest fenomen, evaziunea fiscala reprezinta, de fapt, neindeplinirea, de catre contribuabil, a obligatiilor fiscale.

Domeniul de manifestare a evaziunii fiscale este atat de intins, pe cat este de larg şi variat campul de aplicare a impozitelor. Totusi, ea se manifesta pregnant in special in domeniul impozitelor directe, influentand randamentul acestora.

In functie de modul cum poate fi savarsita, evaziunea fiscala cunoaste doua forme de manifestare:

- evaziune legala (realizată la adapostul legii);

- evaziune frauduloasă (ilicită).

In demersul de definire a acestei practici, se pune problema delimitarii evitarii (licite) a impozitului de evaziunea fiscala (frauduloasa).

Prima delimitare priveste asa-numita problema a legalitatii, in care evitarea este permisa de lege, iar evaziunea frauduloasa nu. Cu toate acestea, granitele nu sunt intotdeauna precise si exista o zona gri de sustragere. Sunt argumente pertinente care sustin ca, din punct de vedere moral, anumite tipuri de evitare (licita) a impozitarii sunt la fel de gresite ca si evaziunea frauduloasa si de aceea ar trebui tratate la fel ca aceasta.

Delimitarea evaziunii fiscale licite de cea ilicita este necesara si utila, pentru ca da posibilitatea estimarii marimii fenomenului pe cele doua forme de manifestare si contribuie la sensibilizarea factorilor de decizie politica si a celor administrativi in a cauta si stabili mijloacele adecvate de limitare si combatere a fenomenului in cauza. In practica

insa, este foarte greu de delimitat evaziunea fiscala licita de cea frauduloasa, astfel ca intre legal si ilegal nu există o ruptura, ci, mai degrabă, o continuitate, incercarile succesive de a profita de lacunele legii conducand contribuabilul de la legal la ilegal.

Cel mai adesea, frauda fiscala desemneaza o infractiune la lege, o incalcare voita a legii fiscale in vigoare si se distinge de evaziunea fiscala licita, care reprezinta o utilizare abila a posibilitatilor si alternativelor oferite de lege. Daca sustragerea de la indeplinirea obligatiilor fiscale se realizează prin interpretarea legilor fiscale in favoarea contribuabilului, atunci ne aflam in aria evaziunii fiscale licite, care nu este considerata contraventie sau infractiune si nu este pedepsita, contribuabilii diminuandu-si veniturile impozabile pe baza unor criterii sau norme acceptate, legale. In situatia in care se disimulează obiectul impozabil, se subevalueaza cuantumul materiei impozabile sau se

folosesc alte mijloace de sustragere de la plata impozitului datorat, ne aflam in domeniul evaziunii fiscale frauduloase sau al fraudei fiscale. Aceasta se manifestă prin intocmirea de declaratii false, tinerea de evidente contabile duble, nereale, nedeclararea materiei impozabile, declararea unor venituri impozabile inferioare celor reale etc.

Singura forma a evaziunii fiscale care, in functie de gravitate, constituie contraventie sau infractiune, fiind pedepsita ca atare, este cea situata in zona ilegala, si anume evaziunea fiscala frauduloasa sau frauda fiscala. Zona gri este situata la granita dintre legal si ilegal, delimitarea acesteia nefiind, in practica, usor de trasat.

Ca modalităti concrete de evitare a impozitului (care necesita vointa si intentia contribuabilului) sunt evaziunea fiscala avand la baza abilitatea fiscala, prin folosirea lacunelor sistemului fiscal si imperfectiunii legilor fiscale, si evaziunea fiscala prin abuz de drept. Alte modalităti de evitare sau de diminuare a impozitului, incadrate in zona legala, sunt abtinerea contribuabililor de a indeplini, desfasura anumite activitati, operatiune frecventa in cazul unei fiscalităti excesive, si folosirea regimurilor fiscale de favoare, in care chiar legea fiscala asigura evaziunea, cum este cazul evaluarii forfetare a materiei impozabile.

Evaziunea fiscala poate avea loc si in urma unor erori determinate de necunoasterea sau interpretarea gresita a legilor; este dificil de facut diferenta intre eroarea involuntara si eroarea realizata in vederea diminuării impozitului, fiecare situatie in parte fiind necesar a fi analizata separat.

Legea nr 241/2005