Control Financiar Ulterior (de Gestiune)

Capitolul I. CONTROLUL FINANCIAR ULTERIOR

Controlul financiar ulterior este definit ca fiind instrumentul specific de supraveghere a întregului proces de folosire a mijloacelor materiale şi băneşti, în toate etapele de producţie şi circulaţie, îndeplinite de către organele specializate. În comparaţie cu celelalte forme ale controlului financiar, acesta controlează o sferă mult mai largă de acţiune.

”De asemenea, acest tip de control reprezintă un mijloc important pentru descoperirea deficienţelor financiare şi de stabilire a măsurilor pentru întărirea disciplinei financiare, de îmbunătaţire a muncii de prevenire, descoperire şi recuperare a pagubelor, precum şi tragere la răspundere a celor vinovaţi de încălcarea legalităţii.”

Mircea Băulescu defineşte controlul financiar de gestiune ca fiind activitatea ce se efectuează în vederea urmăririi modului de realizare a dispoziţiilor legale şi a normelor interne cu privire la gestionarea mijloacelor materiale şi băneşti, pe baza operaţiunilor înregistrate în docmente şi evidenţele tehnico- operative financiare şi contabile.

Acest tip de control se practică asupra tuturor actelor şi operaţiunilor economico-financiare după ce acestea au fost executate fiind desfăşurate de organele din afara societăţii cât şi de organele proprii prin acţiuni periodice.

În urma câtorva motive, spre exemplu, interpretării eronate, necunoaşterea prevederilor legale în vigoare, sau lipsa de supraveghere din partea conducătorului ierarhic s-a decis necesitatea executării controlului financiar ulterior pentru o îmbunătăţire a situaţiei instituţiei controlate.

Capitolul II. METODE ŞI TEHNICI DISTINCTE DE EXECUTARE A CONTROLULUI FINANCIAR ULTERIOR

În decursul timpului la această categorie de control s-au adus diverse modificări, însă s-au fixat câteva metode particulare de tehnică a controlului:

- control documentar;

- inventarierea de control;

- mijloacele proprii de consemnare sau confirmare;

Controlul documentar este mijlocul prin care se determină realitatea, legalitatea şi eficienţa operaţiunilor economice şi financiare prin analizarea documentelor primare şi centralizatoare, a înregistrărilor în evidenţa tehnic-operativă şi în cea contabilă.

Inventarierea de control înseamnă o verificare faptică pe teren a valorilor materiale sau băneşti a existenţei acestora. Aceasta este metoda principală de control faptic având drept ţintă constatarea la un moment dat a existenţei cantitative şi calitative a elementelor de activ dintr-o gestiune, precum şi a modului de îndeplinire de către gestionari. Mai exact, aceasta implică compararea soldurilor faptice cu cele scriptice din evidenţa contabilă şi în final, determinarea eventualelor diferenţe.

Trebuie să facem o diferenţă între între inventarierea de control ca tehnică a controlului financiar şi inventarierea generală şi periodică. Cea dintâi se realizează prin sondaj având caracter inopinat, cea de-a doua se realizează pe baza unei programări, asupra întregului patrimoniu, îmbinând totodata elemente de control faptic cu cel documentar şi cu efectuarea unor operaţiuni spefifice de corectare a rezultatelor obţinute în urma procesului.

Inventarierea de control se clasifică în funcţie de natura elementelor verificate şi de obiectivele urmărite prin acţiunea de control în:

- inventarierea totală;

- inventarierea prin sondaj;

Inventarierea totală permite cunoaşterea integrală a realităţilor şi formularea unor concluzii exacte, dar este mai greu de realizat. Acest tip de inventariere constă într-un efort substanţial din partea celui ce îl exercită, se desfăşoară pe o perioadă îndelungată şi un dezavantaj major ce îl reprezintă sistarea operaţiunilor de primire şi eliberare a bunurilor din gestiune.

Spre deosebire de inventarierea totală, inventarierea prin sondaj se realizează cu mai multă uşurinţă, însă are o precizie mai scăzută. Din cauză că volumul valorilor şi sortimentelor sunt în creştere şi respectiv o diversificare a produselor ce trebuiesc inventariate, se utilizeză inventarierea prin sondaj. În caz că rezultatele inventarierii de control prin sondaj sunt discrepante şi frecvente, controlorul trebuie să extindă inventarierea.

Excepţie făcând gestiunile valorice deoarece nu este posibil să se determine valoarea totală a valorilor materiale şi băneşti existente în gestiunea respectivă cu ajutorul inventarierii prin sondaj.

1. Sorin V Mihăescu, Controlul financiar –bancar, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2008, Ediția a II-a, revăzută și adăugită.

2. Sorin V. Mihăescu, Controlul financiar în firme, bănci, instituții, Editura Sedcom Libris, Iași, 2007, Ediția a II-a revăzută.

3. Mircea Băulescu – Control financiar, Editura. Eficient, Bucureşti, 1997

Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iasi, Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor