Avantajele și Dezavantajele Introducerii Monedei Unice

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

Introducere 3
Avantajele introducerii monedei Euro 4
Avantajele monedei Euro pentru consumatori 7
Dezavantajele introducerii monedei Euro 9
Adoptarea monedei Euro în România 10
Concluzie 11
Bibliografie 11

Extras din referat:

Introducere

În mai 1998, conducătorii Uniunii Europene au luat o decizie istorică, menită să securizeze irevocabil integrarea economică în spaţiul comunitar: introducerea, începând cu 1 ianuarie 1999, a monedei unice europene –Euro.

Euro este moneda unică adoptată (până în acest moment) de 17 state constituind Zona Euro (Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Spania, Sovenia, Slovacia. Pe lângă acestea , 4 ,,micro-state”, prin acordurile monetare încheiate cu vecinii lor, sunt şi ele ataşate la Zona Euro: Andorra, Monaco, San-Marino şi Vatican, la care s-au înscris într-o competiţie acerbă cu dolarul american prin câştigarea supremaţiei pe pieţele financiare intermediare.

Introducerea monedei euro în 1999 a reprezentat un pas important pentru integrarea europeană. A fost, de altfel, şi unul dintre succesele sale majore: aproximativ 330 milioane de cetăţeni europeni folosesc moneda unică şi se bucură de avantaje care se vor extinde pe măsură ce şi alte ţări vor adopta moneda euro.

Euro a devenit a doua monedă înternaţională ,fiind folosită în 37% din schimburile valutare internaţionale şi constituind aproximativ un sfert din rezervele internaţionale potrivit statisticilor disponibile.

Obiectivele majore ale unificării economice şi monetare în Europa sunt: asigurarea stabilităţii macroeconomice, promovarea creşterii economice şi a creării de locuri de muncă ,precum şi intensificarea coeziunii şi convergenţei între statele membre demonstrează că ,pe ansamblu, Zona Euro a avut o evoluţie pozitivă, iar contribuţia monedei unice europene a fost , fără îndoială benefică.

Introducerea Euro are implicaţii asupra fluxurilor comerciale dintre ţările din Zona Euro şi cele din exteriorul zonei şi asupra fluxurilor internaţionale de capital. Între beneficiile monedei unice se inscriu o mai mare stabilitate a politicilor de dobânzi ,care au acum un punct de reper clar şi preîntampinarea atacurilor speculative asupra monedelor naţionale.

Avantajele introducerii monedei Euro

Scopul Uniunii Economice și Monetare (UEM) și al monedei euro este de permite functionarea mai buna a economiei europene, creând mai multe locuri de munca și asigurând o mai mare prosperitate pentru cetatenii europeni. De asemenea, UEM a pus bazele celei de-a doua economii ca marime din lume.

Printre avantajele monedei unice se numara:

1. O monedă stabilă

2. Rate scazute ale inflatiei și ale dobânzii

3. Transparenta preturilor

4. Eliminarea costurilor cu schimbul valutar

5. Piete financiare mai integrate

6. economie mai performanta

7. Un cadru pentru finante publice mai solide

8. Voce mai puternica pentru UE în economia mondiala

9. Facilitarea comertului international

10. Un simbol tangibil al identitatii europene

1. Monedă stabilă

Euro este o monedă bună ,aşezată pe finanţe publice durabile, datorită pactului de creştere şi stabilitate şi girată de o bancă centrală independentă al carui obiectiv este stabilitatea preţurilor. Prin urmare ,este o monedă credibilă ,care inspiră încredere operatorilor financiari.

2. Rate scăzute ale inflaţiei

Moneda euro a redus inflatia la un nivel scazut și stabil. În anii ’70 și ’80, în multe state membre s-au înregistrat rate ale inflatiei foarte ridicate, care au depașit în unele cazuri 20 %. Inflatia a scazut pe masura ce statele au început sa se pregateasca pentru introducerea monedei euro și, de la introducerea acesteia, rata inflatiei în zona euro a ramas, în general, în jur de 2 %. Acest avantaj este considerat cel mai important deoarece o inflatie scazuta și stabila este în avantajul tuturor.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Avantajele si Dezavantajele Introducerii Monedei Unice.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
11 pagini
Imagini extrase:
11 imagini
Nr cuvinte:
2 422 cuvinte
Nr caractere:
13 668 caractere
Marime:
197.36KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Finanțe
Predat:
la facultate
Materie:
Finanțe
Sus!