Auditul Intern și Rolul Său în Cadrul Administrației Publice Locale

Auditul intern și rolul său

în cadrul administrației publice locale

1. Definirea și caracteristicile auditului public intern

Cuvântul “audit” are origini latine – audio, audiere însemnând “a asculta”, însă acest înţeles al său a fost denaturat în timp. În limba engleză, cuvântul “audit” are cu totul alt înţeles – a verifica - înţeles care se apropie mai mult de însemnătatea şi obiectivele sale actuale.

Funcţia de audit intern s-a instituit în Anglia şi Franţa la începutul anilor 60, fiind puternic marcată de originile sale de control financiar contabil. Abia după anii 80-90 funcţia de audit intern a început să se contureze în activitatea entităţilor, iar evoluţia ei continuă şi în prezent.

În România, auditul intern a fost adoptat ca un termen la modă în domeniul controlului financiar, însă cu timpul s-a reuşit decantarea conceptelor de control intern şi audit intern. În prezent există o problemă cu înţelegerea sistemului de control intern care fiind obiect al auditului intern înglobează toate activităţile de control intern realizate în interiorul unei entităţi .

Auditul este o activitate independentă şi obiectivă desfăşurată de persoane fizice sau juridice care analizează şi evaluează diversele domenii de activitate desfăşurată de o entitate, emiţând în urma acestor operaţii o opinie responsabilă şi independentă legată de domeniul evaluat.

Auditul intern al instituţiilor publice reprezintă o activitate respectiv nouă în România şi este de o importanţă majoră în dezvoltarea ţării noastre cu Uniunea Europeană.

Din punctul de vedere al statutului persoanelor care exercită activitatea de audit, acesta poate fi de două feluri şi anume:

• audit intern

• audit extern

Auditul intern este definit de Normele profesionale elaborate de IFACI (Institutul de audit şi control intern) ca fiind “o activitate independentă şi obiectivă care dă unei organizaţii o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control asupra operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăţi operaţiunile şi contribuie la adăugarea unui plus de valoare” .

Legea nr.672/2002 privind auditul public intern defineşte activitatea de audit intern ca fiind “activitatea funcţională, independentă şi obiectivă, care dă asigurări şi consiliere conducerii pentru bună administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile entităţii publice; ajută entitatea publică să îşi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică şi metodică, care evaluează şi îmbunătăţeşte eficiența şi eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor de administrare.”

Auditul intern este organizat în peste 80 de țări sub forma institutelor naţionale afiliate la Institutul Auditorilor Interni (Institute of Internal Auditors – IIA) al cărui sediu este în Orlando – Statele Unite ale Americii. Această profesie reuneşte peste 77.000 de membri, din 120 ţări.

Caracteristicile auditului intern

Organizarea funcţiei de audit intern în cadrul entităţilor impune luarea în considerare a următoarelor caracteristici:

a) Universalitatea funcţiei de audit intern trebuie înţeleasă în raport de aria de aplicabilitate, scopul, rolul şi profesionismul persoanelor implicate în realizarea acestei funcţii. Auditul intern există şi funcţionează în toate organizaţiile, oricare ar fi domeniul de activitate. El s-a născut din practica companiilor internaţionale, apoi a fost transferat celor naţionale, după care a fost asimilat în sectorul public.

Funcţia de audit intern a devenit o funcţie de asistență managerială prin care auditorii interni ajută managerii de la orice nivel să stăpânească bine celelalte funcţii şi toate activităţile. Specialitatea auditorului intern este sistemul de control intern, însă pentru a-şi putea exercita specialitatea el trebuie să aibă o bună cunoaştere a mediului pe care-l auditează, să înţeleagă şi să îşi însuşească cultura instituţiei.

b) Auditul public intern este o activitate independentă . Activitatea de audit trebuie să fie independentă, iar auditorii interni trebuie să fie obiectivi în realizarea sarcinilor lor. Aceste trăsături reies din standardele elaborate de IIA şi se referă la independenţa organizaţională (auditorul intern raportează la cel mai înalt nivel de conducere al entităţii). Această activitate este asigurată de persoane care au calitatea de angajaţi ai instituţiei la care efectuează auditul, însă pentru a li se asigura independența, aceştia sunt organizaţi la nivelul unui serviciu funcţional aflat în subordinea directă a conducătorului instituţiei publice, iar angajarea sau destituirea acestor persoane se face numai cu acordul şefului compartimentului de audit de la instituţia superioară sau aflată în coordonare.