Analiza Surselor de Finanțare ale Întreprinderii

Previzualizare referat:

Extras din referat:

1. Prezentarea generală a întreprinderii: S.C. BIOFARM S.A.

1.1. Descrierea societăţii

S.C. Biofarma S.A. este după forma juridică de organizare persoană juridică română având forma de societate pe acţiuni. Aceasta îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române.

Durata de activitate a societăţii este nelimitată.

Obiectul principal de activitate este producerea şi comercializarea medicamentelor de uz uman, cod CAEN 2442 „Fabricarea preparatelor farmaceutice”.

În anul 2009 nu s-au înregistrat variaţii în capitalul social, valoarea acestuia fiind de 109.486.150 lei cu o valoare nominală pe acţiune de 0.1 RON.

În 2005 acţionarii majoritari ai societăţii, au fost societăţi cu profil similar din Statele Unite şi o persoană fizică — reprezentat al uneia din ele. Preşedintele Biofarm, reprezentat de acea persoana fizică, a renunţat la poziţia majoritară în societate, prin vânzarea tuturor acţiunilor deţinute. Acestă plecare nu s-a realizat, însă, în favoarea unui investitor strategic sau financiar, după cum se întamplă de obicei, ci prin vânzarea acţiunilor în piaţă, în favoarea unui număr mai mare de persoane fizice şi juridice. Astăzi cea mai mare deţinere raportată în acţionariatul societăţii este de 17,42%.

Structura acţionariatului la 30 iunie 2010 era următoarea:

Număr de acţiuni %

S.I.F. OLTENIA S.A. 190.773.427 17.4244

S.I.F. MOLDOVA S.A. 125.493.144 11.4620

S.I.F. BANAT-CRISANA S.A. 157.745.894 14.4078

AVAS 11,448,753 1.04568

PERSOANE FIZICE ŞI JURIDICE 609.400.281 55.6602

Total acţiuni 1,094,861,499 100.00000

În cursul anului 2010 Adunarea Generală a Acţionarilor a decis majorarea capitalului social de la 97.755.491 lei la valoarea de 109.486.150 lei din profitul net al anului 2009, prin emiterea de acţiuni ce au fost distribuite gratuit acţionarilor societăţii.

Conducerea societăţii se desfăşoară prin următoarele structuri de putere şi decizie:

- Adunarea Generală a Acţionarilor;

- Consiliul de Administraţie, cu următoarele atribuţii:

a) aprobă structura organizatorică, contractul colectiv de muncă, funcţiile, atribuţiile şi competenţele, nivelul şi regimul de salarizare a personalului societăţii, pe compartimente;

b) aprobă contarctarea de împrumuturi bancare şi acordarea de garanţii;

c) stabilesc tactica şi strategia de marketing;

d) aprobă înfiinţarea sau desfiinţarea de filiale, unităţi de producţie, unităţi de depozitare, precum şi participarea cu capital la alte societăţi comerciale;

e) rezolvă orice alte probleme stabilite de Adunarea Generală a Acţionarilor;

f) aprobă premiile trimestriale din profit pentru personalul propriu şi acordarea de ajutoare sociale salariaţilor;

g) aprobă scoaterea din uz a mijloacelor fixe amortizate integral, precum şi a celor cu durata de funcţionare neindeplinită şi modul de valorificare al acestora;

Consiliul de Administraţie al S.C. BIOFARM S.A. în perioada 01.01.2010 - 31.12.2010 a fost alcătuit din:

- Dănuţ VASILE – presedinte C.A.

- Caliţoiu Elena – membru C.A.

- Ion ANDREI – membru C.A.

- Alexandru Adrian CEUCA – membru C.A.

- Ioan CUZMAN – membru C.A.

Adunarea Genarala a Acţionarilor este organul de conducere al societăţii, care decide asupra activităţii acesteia şi a politicii economice şi comerciale.

La 30.06.2010 societatea avea în proprietate :

- terenul situat în strada Iancu de Hunedoara nr. 40-42;

- terenul din strada Gura Badicului.

Nu s-a obţinut titlu de proprietate asupra terenului aflat în folosinţa în str. Logofat Tautu nr. 99.

Terenul în folosinţa din str. Logofat Tautu nr. 99, nu este inclus în situatiile financiare ale S.C. BIOFARM S.A., datorită faptului că documentele ce atestă proprietatea nu au fost încă obţinute, existand notificari pe Legea nr. 10/2001.

În conformitate cu prevederile HG 834/1991 art. 1, societatea solicita obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, necesar desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate.

Valoarea terenului pentru care se va obţine certificat de atestare a dreptului de proprietate va fi stabilită în baza prevederilor legale. Cu valoarea terenurilor se va majora capitalul social al Societăţii iar acţiunile vor intra în proprietatea statului.

1.2. Descriere produse

Biofarm are peste 150 mărci verbale, mărci grafice şi sloganuri proprii înregistrate la O.S.I.M., multe dintre ele fiind prezente pe piaţa farmaceutică românească de peste 40 de ani.

În anul 2009 compania Biofarm şi-a consolidat poziţia prin lansare de produse noi folosind cercetarea şi dezvoltarea „in-house” şi deasemenea prin metoda „in-licensing” prin colaborare cu alte firme producatoare de medicamente.

În prezent, compania este certificată cu standardul EN ISO 9001:2000, în conformitate cu Ghidul privind Bună Practică de Fabricaţie pentru Medicamente de Uz Uman (G.M.P.) pentru toate liniile de producţie.

În contextul unei pieţe farmaceutice competitive, Biofarm şi-a îmbunătăţit şi diversificat permanent gama de produse, ajungând în prezent la un portofoliu de 130 de produse. Produsele BIOFARM acoperă o mare varietate de clase terapeutice fiind destinate, în funcţie de acestea, unei largi palete de consumatori, eterogenă atât din punct de vedere al categoriei de vârstă cât şi al afecţiunilor de care aceştia suferă.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Analiza Surselor de Finantare ale Intreprinderii.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
12 pagini
Imagini extrase:
12 imagini
Nr cuvinte:
4 089 cuvinte
Nr caractere:
23 854 caractere
Marime:
452.77KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Finanțe
Predat:
la facultate
Materie:
Finanțe
Sus!