Analiza Structurii și Dinamicii Resurselor Financiare Publice și Cheltuielilor Publice din Bugetul de Stat al României

Previzualizare referat:

Extras din referat:

1. Structura resurselor financiare publice şi a cheltuielilor publice din bugetul de stat – criterii şi componente (conform clasificaţiei bugetare)

Dintre primele reglementări juridice care au oficializat expresia de buget, este citat cu preferinţă decretul francez din 1862 referitor la contabilitatea publică, ale cărui dispoziţii au precizat că "bugetul este actul prin care sunt prevăzute şi autorizate cheltuielile şi veniturile statului pentru o perioadă determinată".

Literatura de specialitate a reţinut şi alte definiţii ale bugetului de stat din punct de vedere juridic, precum:

- bugetul este un tablou evaluativ şi comparativ al veniturilor de împlinit şi a cheltuielilor de efectuat, este un stat de prevedere al veniturilor şi cheltuielilor pe o perioadă determinată". (P. L. Beaulieu, Traité de la Science des finances, Paris, 1888, p.2);

- bugetul este "un plan alcătuit din cifre, într-o ordine determinată, a veniturilor şi cheltuielilor care se vor produce şi balansa în gestiunea economică a unui corp public pe o perioadă următoare de un an" (Adolf Wagner, Finanzwissenschaft, Erst Thail, Leipzig, 1883, p 221);

- bugetul este "un program de cheltuieli ce urmează a se efectua şi a veniturilor ce urmează a se realiza într-o perioadă determinată" (Gaston Jèze, Cours de science des finances et des legislation financiere francaise, IV-eme, Paris, 1992, p 6).

Bugetul de stat privit sub aspect juridic: (Văcărel I., şi colaboratorii Finanţe publice, EDP, Bucureşti, 2001)

- reprezintă un act prin care se prevăd şi se aprobă, prin lege, veniturile şi cheltuielile anuale ale statului;

- este un act prin care executivul este împuternicit de legislativ să cheltuiască şi să colecteze venituri în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

- este un act de previziune a resurselor financiare publice şi a modului de utilizare a acestora.

Bugetul de stat privit sub aspect economic: (Moraru, D., (coord.), Finanţe publice şi evaziune fiscală, Ed. Economică, Bucureşti, 2008)

- exprimă relaţiile economice, în formă bănească, ce apar în procesul de repartiţie a produsului intern brut (PIB), în concordanţă cu obiectivele de politică economică, socială şi financiară. Aceste relaţii se manifestă în dublu sens: pe de o parte ca, relaţii prin intermediul cărora se mobilizează resurse băneşti la dispoziţia statului, iar pe de altă parte, ca relaţii prin care se repartizează aceste resurse;

- este un plan financiar ce se elaborează la nivel macroeconomic. În domeniul financiar autoritatea publică este obligată să întocmească un plan anual prin care să prevadă suma veniturilor şi cheltuielilor publice.

Bugetul de stat al României este aprobat anual printr-o lege specială numită „Legea bugetului de stat pe anul ....”. Legea cuprinde mai multe articole, grupate pe capitol și anexe.

Capitolele legii se referă la:

- dispoziții generale, în care sunt menționate cuantumul cheltuielilor, al veniturilor și al soldului bugetar (deficit/excedent);

- structura și regimul veniturilor bugetare, în care se fac precizări referitoare la colectarea veniturilor bugetare sau la unele modificări/ajustări pe care le introduce legea bugetului; de asemenea, este prezentată o sinteză a veniturilor pe principalele componente (tabelul 1);

- regimul și destinația cheltuielilor, în care se fac precizări privind modulde efectuare a cheltuielilor bugetare, precum și unele atribuții/responsabilități ale ordonatorilor de credite, în general și pe domenii deactivitate; de asemenea, este prezentată structura economică a cheltuielilor bugetare (tabelul 1);

- deficitul/execedentul bugetar, datoria publică și împrumuturile guvernamentale;

- dispoziții referitoare la agenții economici;

- dispoziții referitoare la bugetele locale;

- bugetele fondurilor speciale;

- responsabilități în aplicarea legii;

- dispoziții finale.

Anexele legii bugetului de stat includ sinteza bugetului, detalierea pe articolea cheltuielilor, lista impozitelor, taxelor și altor venituri ale anului bugetar, sumeledefalcate în beneficiul bugetelor locale sau ca subvenții pentru populație provenite din impozite și taxe colectate la bugetul de stat, alte prevederi vizând cheltuielile bugetare, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetele fondurilor speciale.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Analiza Structurii si Dinamicii Resurselor Financiare Publice si Cheltuielilor Publice din Bugetul de Stat al Romaniei.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
9 pagini
Imagini extrase:
9 imagini
Nr cuvinte:
2 432 cuvinte
Nr caractere:
13 703 caractere
Marime:
610.96KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Finanțe
Predat:
la facultate
Materie:
Finanțe
Profesorului:
Ichim Radu
Sus!