Analiza Sistemelor Monetare Bazate pe Etalon-Aur și Etalon Aur-Lingouri

Scurt istoric

Sistemul monetar internaţional este ansamblul regulilor care permit determinarea cursului valutar, a tranzacţiilor care se pot derula la nivel internaţional, a instituţiilor care le deservesc şi a infrastructurilor (reţeaua de comunicaţii) care creează legăturile la nivel mondial apărute la un moment dat.[2]

În timp, după apariţia semnelor valorii, monedele au fost definite fie în raport cu aurul, fie în raport cu alte monede. De-a lungul ultimului secol au fost încheiate o serie de acorduri monetare la nivel internaţional, acorduri care au definit Sistemul Monetar Internaţional pe perioada în care ele au fost în vigoare. Existând astfel următoarele perioade:

• Sistemul etalon-aur: în ultimii 20-25 ani ai secolului XIX şi primii 14 ani ai secolului XX.

• Sistemul ratelor de schimb fixe: stabilite prin acordul de la Bretton Woods în 1944.

• Flotarea liberă a principalelor monede, la începutul anilor 1970 ai secolului XX.[3]

După Ronald McKinnon în evoluţia SMI se disting şapte perioade, depistând astfel şapte seturi de reguli ce caracterizează sistemul monetar.

Odată cu dezvoltarea economică s-a simţit nevoia stabilirii unui etalon monetar, a unei unităţi standard bine definită şi stabilă, prin care să se exprime celelalte mărimi. În istoria monedei, funcţia de etalon a fost îndeplinită la începuturile sale de mărfuri obişnuite, pentru ca treptat această poziţie să fie cucerită de metalele preţioase (aur şi argint), locul lor fiind luat ulterior de valute şi devize. Etalonul monetar a variat însă de la o perioadă la alta şi de la o ţară la alta, fiind adoptat şi dimensionat prin legea monetară din fiecare ţară.[6]

În continuare vom prezenta comparativ Sistemul etalon-aur (1879-1913) şi Sistemul etalon aur-lingouri (1919-1944). Utilizarea aurului în funcţiile monedei a fost posibilă prin adoptarea etalonului aur drept bază a sistemelor monetare naţionale, conţinutul de aur al fiecărei unităţi monetare era stabilit prin lege. Aurul, ca instrument şi etalon monetar a stat vreme îndelungată la baza sistemelor, evoluând în timp sub diferite forme.

Sistemul etalon-aur (Gold Specie Standard)

Treptat, fiecare ţară a stabilit pentru moneda naţională o valoare paritară în aur şi a încercat să se integreze în “regulile jocului” impuse de sistemul în care aurul devenea etalon. Sistemul bazat pe etalonul aur a fost acceptat de ţările europene în jurul anului 1870, în timp ce SUA l-a adoptat efectiv în anul 1879. În cadrul acestui sistem fiecare ţară urma să stabilească şi să menţină o rată fixă la care moneda naţională putea sa fie convertită în aur.

Exemplu: La aceea dată paritatea dintre Au şi USD era de 20,67 USD/uncie de Au, iar paritatea dintre Au şi GBP (lira sterlina) era de 4,25GBP/uncie de Au. Plecând de la aceste parităţi, rata de schimb dintre GBP şi USD era de 1GBP= 4,87 USD.[3]

Sistemul a funcţionat în mod adecvat până la izbucnirea primului Război Mondial care a întrerupt fluxurile comerciale şi libera circulaţie a aurului. Ca urmare, aproape toate ţările au suspendat operaţiile derulate pe baza etalonului aur şi, de fapt, au suspendat convertibilitatea în aur.

Exemplu:

În România, la începutul primului Război Mondial, convertibilitatea nu a fost suspendată pentru a nu se provoca o reacţie nefavorabilă pe piaţă. Atunci însa când, la doua zile după declararea mobilizării generale, un cetăţean s-a prezentat la bancă şi a solicitat preschimbarea unei bancnote în aur, banca a refuzat. Adresându-se tribunalului, Ministerul Justiţiei a dat instanţei ordin să respingă acţiunea. Acest ordin a constituit prima măsură a guvernului în sensul suspendării convertibilităţii. În 1917, printr-o convenţie încheiată între Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională, banca a fost autorizată să suspende convertibilitatea.[5]

Sistemul etalon aur-lingouri (Gold Bullion Standard)

Sistemul bazat pe acest etalon a fost adoptat după terminarea primului Război Mondial. Acest sistem a fost practicat mai ales în Marea Britanie şi în Franţa. România l-a adoptat, fără a-l practica efectiv. În aceste condiţii, aurul nu mai circula efectiv, ci este ţinut ca rezervă în tezaurul emitentului de bancnote, sub formă de lingouri. Bancnotele sunt convertibile numai în aceste lingouri.[4]

Pe parcursul celui de al doilea Război Mondial multe monede şi-au pierdut convertibilitatea în aur ca şi în alte monede. USD a rămas singura monedă majoră care a continuat să işi păstreze convertibilitatea în aur.

Universitatea “Babeş-Bolyai”

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiune a Afacerilor