Sursele cunoașterii epistemologie

Cuvantul,, cunoastere este utilizat pentru a desemna atat o activitate prin care iau nastere cunostintele, cat si rezultatele acestei activitati. In primul sens sunt considerate capacitatile de cunoastere ale mintii si functionarea lor, iar in al doilea sens, sunt avute in vedere cunostintele gata constituite, notiuni, judecati, teorii. Filosofii s-au interesat atat de facultatile si demersurile ce intervin in producerea cunostintelor, cat si de analiza rezultatelor finale ale acestor demersuri.

Problema genezei si surselor cunoasterii, in masura in care este cercetat din punctul de vedere al unui interes filosofic a fost caracterizata in diferite feluri.

Mari filosofi ai trecutului au crezut ca valoarea de cunoastere sau buna intemeiere a cunostintelor poate fi stabilita cu referire la sursele lor si la caile pe care au fost obtinute, pornind de la aceste surse.

Cunostintele noastre sunt autentice daca si numai daca sunt produsul unei surse acreditate. Multi filosofi din antichitate au caracterizat cunostintele in functie de sursele din care provin acestea: simturile sau intelectul. Prima cunoastere, conoasterea prin simturi, este numita de Democrit obscura, iar cea de-a doua, cunoasterea prin intelect, autentica. Motivul opozitiei simturi intelect, aparenta cunoastere a esentei apare in filosofia lui Platon. Stiinta se atinge printr-o progresiune de la cunoasterea prin simturi a lumii sensibile, la cunoasterea prin intelect a adevaratei realitati, a lumii esentelor si formelor pure, eterne.

Autorii ce ilustreaza filosofia rationalista si empirista a cunoasterii din sec. XVII XVIII au socotit ca problema originii cunoasterii drept problema centrala a filosofiei cunoasterii si au considerat ca numai prin dezlegarea ei vor putea evalua limitele cunoasterii si valoarea comparativa a diferitelor cunostinte. O idee este o cunoastere autentica numai daca se poate arata ca provine dintr-o sursa de incredere. Ganditorii rationalisti si empiristi moderni folosesc cuvantul,, rationalism pentru a desemna punctul de vedere ca ratiunea sau intelectul constituie sursa cunoasterii autentice.

Tema rationalista a fost dezvoltata prin punerea in contrast a cunoasterii ce isi are sursa in ratiune, cu cea care provine din simturi.

Descartes afirma ca numai,, lumina naturala sau,, lumina ratiunii sadita in noi de Creator, poate sa ne ofere adevarata cunoastere, cunoasterea metafizica si teologica. Primii pasi in metafizica pot fi facuti doar separand intelectul de simturi.

Spinoza sustinea ca ratiunea poate patrunde lucrurile asa cum sunt ele, in timp ce cunoasterea provenita din simturi este o cunoastere,, mutilata si confuza. Leibniz spunea ca numai o cunoastere rationala, pura, o cunoastere care exista in noi de la nastere ne ingaduie accesul spre adevarurile superioare. Simturile, sublinia el, ofera o cunoastere despre ceea ce este, dar nu despre ceea ce trebuie sa fie.

Rationalismul, ca pozitie epistemologica, este solidar cu anumite ...

1. M. Flonta, Cognitio. O introducere critica in problema cunoasterii, Ed. All, Bucuresti, 1994;

2. K. R. Popper, Filosoful - Rege ?, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992;

3. A. Einstein, Cum vad eu lumea ?, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1992;

4. S. Budnariu, Istoria ideilor politice, Sibiu, 2000;

A. P. Iliescu, E. M. Socaciu, Fudamentele gandirii politice moderne, Ed. Polirom, 1999.