Sfântul Augustin despre Cetatea lui Dumnezeu

Lucrarea de față își propune abordarea unei viziuni generale cu privire la lucrările Sfântului Augustin, dar în special, lucrarea are ca și obiectiv major ideile filozofice ale Sfântului Augustin din cea mai cunoscută operă a sa, sau dacă nu, cel puțin cea mai grăitoare scriere, Cetatea lui Dumnezeu.

Pentru a putea urmări mai ușor drumul lung și sinuos pe care filozofia creștină l-a parcurs de-a lungul anilor până să ajungă în forma de la care Sfântul Augustin a pornit, și care i-a oferit baza pentru De Civitate Dei, trebuie să îl menționăm pe Origene – pentru el problema originii sufletului rămâne misterioasă. Ca şi Sfântul Augustin, socoteşte că învăţătura Bisericii ne lasă libertatea să alegem între ipoteza transmiterii sufletului prin părinţi şi cea a introducerii lui din afară. Imaterialitatea sufletului omenesc apare clar din aceea că este capabil de cunoaştere intelectuală, al cărei obiect este la rândul lui imaterial. Pentru a realiza eliberarea către care trebuie să tindă, sufletul trebuie mai întâi să se ridice, cu ajutorul dialecticii, de la cunoaşterea lucrurilor sensibile la cea a adevărurilor intelectuale şi morale. Unele spirite se mulţumesc cu atât, dar asta nu înseamnă încă decât să vezi la lumina soarelui, nu să vezi această lumină însăşi. Pot să o vadă numai cei al căror suflet este luminat şi încălzit de razele unui principiu divin” . Un alt filozof, primul filozof creștin care interpretează în cheie creștină filozofia lui Platon și poate cel mai important gânditor din a doua jumătate al secolului al III-lea d.Hr. este Plotin. Acesta preia de la Platon conceptele de suflet, de unitate a sufletului, corespondența dintre suflet și cetate și armonia universală cărora le dă o semnificație în contextual religiei creștine. Filozofia acestuia este deseori considerată ca fiind “formalizarea, conștiința critică a mântuirii date în prealabil sau, mai bine, etern". Plotin – și, după el, ceilalți neoplatonici – "este înainte de toate un mistic, care a căutat un limbaj pentru a exprima și a mediatiza o prezență și care a crezut că l-a găsit în tradiția platonică transmisă de Ammonius."

Conceptul de Cetate lui Dumnezeu – mai târziu referindu-se la acest concept ca fiind “cea mai timpurie contribuție la filozofia istoriei deoarece este un repertoriu în toate privințele opiniilor sale teologice.” este preluat mai apoi de Sfântul Augustin care trăiește în a doua jumătate a secolului al IV-lea. Filozoful preia conceptele creștinizate ale lui Platon grație lecturii lui Plotin și dezvoltă pe această schemă o operă impresionantă de interpretare a doctrine creștine, textele lui fiind una dintre sursele fundamentale ale teologiei creștine și ale filozofiei politice până la Toma d'Aquino.

Conceptele creștin-filozofice se regăsesc în lucrarea sa cea mai importantă Despre Cetatea lui Dumnezeu, în care acesta își prezintă sistemul filozofic cu privire la divinitate prin expunerea ideii de existență a două Cetăți: Cetatea lui Dumnezeu și Cetatea Oamenilor.

Nourrisson crede că Augustin a conceput măreața opoziție a celor două cetăți din De civitate Dei după modelul celor două feluri de cetate de care vorbește Platon în Republica: una plină de lipsuri, iar alta cu modelul în cer.

Titlul este inspirat din Psaltire și a fost ales pentru contrastul sensibil cu Republica lui Platon și Republica lui Cicero. Scrierea celor douăzeci și două de cărți ale lucrării a durat treisprezece ani. Unele pasaje din Cetatea lui Dumnezeu lasă impresia că Augustin a discreditat complet Imperiul Roman și toate instituțiile politice, socotindu-le organizații însetate de putere, create de cei influenți pentru a domina și a oprima în fărădelege.

În cartea a nouăsprezecea a lucrării, Augustin analizează similitudinea dintre marile cetăți pamântești și cele cerești. Cetatea cerească – acel loc al perfecțiunii spirituale care nu poate fi atinsă decât printr-o cunoaștere de tip revelat – vine în contrast cu Cetatea Pământeană care organiza existența temporală a oamenilor – supusă timpului – după principiul cunoașterii raționale, asa cum Babilonul este diferit de Ierusalim. La un pol se afla organizarea socială menită să aducă puterea, bunăstarea, confortul, chestiuni diferite de celalalt pol, adică cetatea cerească. Cu toate că diferența este enormă, între cele două Cetăți fiind un vid apocaliptic, totuși ambele cetăți se ocupă de două lucruri pe care le au în comun: dreptatea și pacea, deși uneori, prin aceste cuvinte, nu se înțelege același lucru. Valorile cetății lui Dumnezeu sunt căutate în această lume prin mijlocirea Bisericii.