Invatatura si activitatea sa non-conformista a trebuit sa o plateasca cu viata Socrate (469-399 i.e.n.); dupa ce a fost acuzat de impietate si de coruperea tineretului prin invatatura sa a fost condamnat la moarte si silit sa se sinucida.
Socrate n-a scris nimic, tot ce stim despre invatatura lui o stim din relatarile, adesea divergente, ale lui Platon si Xenofon; incat cu greu poate fi disociata conceptia sa de cea a lui Platon. Nu facea parte din randurile sofistilor, dar avea multe puncte comune cu acestia si era prieten cu cei mai renumiti dintre ei. Asemenea sofistilor, Socrate prefera si el ca in locul unor probleme de stiinta sa dezbata problemele morale ale omului, supunand examenului ratiunii obiceiurile si institutiile. Asemenea sofistilor, sustinea ca ,,virtutea este stiinta", deci poate fi invatata de oameni; in schimb, era de parere ca stiintele pozitive nu pot garanta armonia si ordinea sociala. Pe de alta parte, Socrate practica si el metoda dialectica, dar nu exercitiile de virtuozitate verbala pura, prin care sofistii ajungeau la concluziile unui individualism egoist sau ale nihilismului etic. Dimpotriva, pentru Socrate exista valori umane certe, dar carora el nu le gasea un fundament rational, sustinand ca o ,,voce interioara" il impiedica de la ratiuni rele.
Insusindu-si si totodata spre a ilustra maxima scrisa pe frontispiciul templului din Delfi: ,,Cunoaste-te pe tine insuti", Socrate invata ca scopul omului nu este acumularea unui mare numar de cunostinte, ci dragostea de intelepciune - ,,filozofia". Aceasta virtute, care este stiinta despre bine si adevar, consta in efortul omului de a se studia pe sine, spre a descoperi in propriul sau suflet ceea ce este, in insasi firea sa, valoare universala si eterna: Binele.
Binele deci consta intr-o continua cautare a binelui; la fel Adevarul. Cautarea neintrerupta a binelui si a adevarului da nastere comportamentelor juste si virtuoase. ,,Nimeni nu face raul in mod voit" - spune Socrate - ci din nestiinta: din faptul ca ignoreaza cautarea binelui si a adevarului. Exista asadar la Socrate o legatura intima intre virtute, stiinta, bine si suflet; caci raspunsurile pe care omul ajunge sa si le dea cautand binele si adevarul trebuie sa vina din suflet, si sa se traduca in actiunile etice si politice pozitive. Aceasta ii va procura omului fericirea sufleteasca - ce consta intr-o comportare moderata, corecta, dreapta, si in respectarea aproapelui, a legilor, cetatii si a zeilor. - Ceea ce trebuie sa caute si sa descopere omul sunt in primul rand valorile etice si raporturile lor cu actul cunoasterii si cu societatea. In aceasta privinta, Socrate nu numai ca a afirmat, dar - cand prietenii sai voiau sa-l salveze de la moarte, ceea ce el a refuzat - a si demonstrat, prin exemplul tragicului sau sfarsit, ca omul trebuie sa se supuna legilor, chiar cand acestea sunt nedrepte sau aplicate nedrept.
Parintele spiritual al lui Platon, Socrate a fost ,,cea mai mare figura a istoriei gandirii grecesti; din el vor deriva, direct sau prin intermediari, toate curentele ulterioare ale filozofiei" (L. Robin). Toate aceste scoli si curente vor suferi, in mod egal, si influenta sofistilor Protagoras si Gorgias, si pe aceea a lui Socrate.
PLATON
Platon (cca 427-347 i.e.n.), nascut intr-o familie nobila si bogata, a studiat pictura, a compus tragedii si a scris poezii nu lipsite de imaginatia si sensibilitatea pe care le vom regasi si in proza dialogurilor sale, ca in aceasta epigrama :
,,Lin langa pinul alpin, umbritor si cu limbi fosnitoare,
Fa-ti calatorule drag, un
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
