Rudolf Carnap a facut parte din „Cercul vienez”,fiind editor principal al revistei „Erkenntnis”. Principalele teme ale cercetarilor lui Carnap sunt : fundamentele logice ale matematicii si fizicii, structura sintactico-semantica a stiintei, unitatea cunoasterii, formalizarea logicii, constructia axiomatica a teoriilor, modalitatile logice, problema semnificatiei, fundamentele probabilitatii, logica inductiva, ontologia formala si statutul metodologic al entitatilor teoretice, informatia semantica.
In ciuda diversitatii temelor abordate, programul de cercetari logico-epistemologice ale lui Carnap are unitate metodologica si coerenta problematica. Contributiile lui cele mai remarcabile se inscriu in domeniul logicii stiintei, el fiind unul dintre intemeietorii acestei discipline. Carnap si-a propus o reconstructie rationala a stiintei si a filozofiei cu instrumentele logicii moderne. In centrul programului sau se situeaza principiul tolerantei ,idee cu o valoare operationala si metodologica deosebita in teoria fundamentelor stiintelor. Cadrul epistemologic al acestor cercetari il formeaza empirismul logic.
In ultima parte a vietii Carnap a depasit multe dintre tezele restrictive ale neopozitivizmului clasic.
Ludwig Wittgenstein a conceput filozofia sa ca expresie a nevoii de orientare pe care o resimte omul instruit de îndată ce se încumetă să gândească în mod independent.
Pe langa contributiile sale speciale in logica (privind mai ales notiunile de tautologie si probabilitate) , Wittgenstein si-a concentrat aproape exclusiv cercetarea asupra naturii si stucturii limbajului. La Wittgenstein , locul traditionalei problematici a constiintei a fost luat de problematica limbajului. In „Tractatus logico-philosophicus” Wittgenstein se ocupa, in primul rand, de conditiile pe care orice simbolist trebuie sa le indeplineasca. Un asemenea „limbaj” consta din elemente combinate astfel incat sa reflecte intr-o corespondenta biunivoca elementele si stuctura lumii „Propozitia, scrie Wittgenstein, este o imagine a realitatii este o transpozitie a realitatii , asa cum o gandim noi”. Wittgenstei introduce o distinctie de baza intre „a spune” si „a arata” ;un enunt poate sa aserteze o anumita stare de lucruri prin faptul ca are aceeasi structura cu aceea a starii pe care o reprezinta Aceasta structura comuna nu poate fi insa asertata , ea poate fi doar „aratata” in simboluri. Pe baza acestei conceptii asupra limbajului, formuleaza apoi o conceptie asupra cunoasterii si filozofiei in genere. Dupa el, multe dintre problemele filozofice traditionale apareau din incercarea de a spune ceea ce poate fi doar aratat, o procedura gresita care isi avea sursa in neintelegerea „logicii limbajului nostru”. Conceptia asupra limbajului logic ideal a influentat decisiv pozitivismul logic.
Lucrarea „O conferinta despre etica” este doar o selecţie din ideile generale ale lui Wittgenstein.
Pentru el subiectul, etica, este foarte întins şi înţeles greşit deoarece limbajul ne joacă mereu feste, mai ales atunci când ajungem într-un domeniu nou. Cuvântul se învaţă ca substitut pentru o expresie facială sau pentru un gest. Wittgenstein îi acuză pe filosofii din generaţia actuală, inclusiv Moore, deoarece aceştia când privesc limbajul, ei consideră forma cuvintelor nu modul în care este ea folosită.
Dacă am ajunge în mijlocul unui trib străin, a cărui limbă nu o cunoaştem deloc şi am vrea să ştim ce cuvinte corespund cuvintelor noastre „bun”, „frumos”, etc., ce anume am căuta”? Probabil că am căuta zâmbete, gesturi, hrană, jucării. Cât de departe ne duc toate acestea de estetica obişnuită! Nu pornim de la anumite cuvinte, ci de la anumite situaţii sau utilităţi.
Ce spune un cunoscător în ale îmbrăcăminţii de calitate atunci când probează un costum la croitor? „Asta este lungimea potrivită.”, „E prea scurt.”, „E prea strâmt”. Cuvintele de aprobare nu joacă aici nici un rol, deşi omul va arăta mulţumit când haina i se potriveşte. Cum arăt că un costum îmi place? În principal prin acela că îl port des, că îmi place să fiu văzut, etc.
A descrie în ce constă capacitatea de o aprecia nu este doar greu, ci de-a dreptul imposibil. Pentru a descrie în ce constă ea ar trebui să descriem întreaga ambianţă.
Cuvintele pe care le numim expresii ale judecăţii estetice joacă un rol complicat dar bine determinat, în ceea ce numim cultura unei epoci. A descrie folosirea lor sau a descrie ce se înţelege printr-un gust cultivat înseamnă a descrie o cultură. În epoci diferite se joacă jocuri cu totul diferite. Ceea ce ţine de un joc de limbaj este o întreagă cultură
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
