Raportul in care se vede omul cu infinitul ,eternul si intregul si in care intra constient,isi gaseste expresia in religie.Cercetarea infinitului,nu este in religie una abstract-conceptuala ca in filosofie,ci concret intuitive,incluzand in acelasi timp o actiune practica in ritualurile de cult.
In abordarea religiei,trebuie sa avem in vedere ca exista intotdeauna o anumita precunoastere cu ajutorul careia este interpretata religia.Ca stiinta care cerceteaza sensul si continutul de adevar al religiei,filosofia religiilor cerceteaza esenta si valoarea acesteia.Este meditatia filosofica despre cercetarea critica a pretentiei de adevar a unor concepte religioase precum Dumnezeu,Creatie,Nemurire.Aceste concept se afla in centrul mai tuturor religiilor.Din credinta in demoni,spirite,animale totemice si sufletele stramosilor s-a dezvoltat mai intai politeismul,credinta in mai multe divinitati,iar apoi credinta intr-un singur Dumnezeu.Denumirea Dumnezeu desemneaza continutul unei experiente,realitatea continutului fiind determinat doar de realitatea experientei.In aceasta experienta,omul trece dincolo de sine insusi ca fiinta rationala,insa tocmai aceasta transcedenta il caracterizeaza ca fiinta rationala.
De la inceputurile ei,filosofia a fost strans legata de teologie.Abia prin emanciparea filosofiei de sub tutela teologieis-a dezvoltat in epoca moderna o filosofie a religiilor de sine statatoare.
PLATON: ZEUL ESTE CAUZA BINELUI
Ceea ce caracterizeaza divinitatea,dupa Platon,sunt adevarul si binele.Zeii au o functie de model pentru om.Ceea ce Platon considera ca trebuie criticat in primul rand si cel mai vehement sunt neadevarurile despre zei:-“Cand vreun mit ar reprezenta rau,prin cuvant,realitatea privitoare la zei si eroi”.
“Zeul este,asadar,pe de-a intregul sincer si adevarat,in fapta si in vorba,si nici el insusi nu-si schimba infatisarea,nici pe altii nu-I inseala,fie prin vedenii,fie trimitnd cuvinte sau semne,nici in in timp de veghe,nici in vis”¹
Zeul este bun si trebuie infatisat in acest fel.Binele insa,este pricina unei binefaceri-prin urmare nu poate fi pricina tuturor lucrurilor.
“Ci doar a celor bune,el nefiind vinovat pentru cele rele”²
¹,²Platon-”Republica”
Prin urmare,nici zeul nu este pricina tuturor lucrurilor.
“…in ceea ce-i priveste pe oameni,el pricinuieste putine si nicidecum multe lucruri.Caci,pe la noi cele bune sunt cu mult mai rare decat relele.Or,pe nimeni altul,decat pe zeu,trebuie sa-l facem raspunzator pentru cele bune;iar pentru cele rele trebuie sa cautam nu stiu care alte pricini,dar nu pe zeu” ³
ARISTOTEL: ZEUL, MISCATORUL NEMISCAT
Aristotel aduce o interpretare complet noua a divinitatii,a unei divinitati a filosofiei,eliberata de mituri.Aceasta divinitate nu are nimic de a face cu credinta populara si cu zeii mitologiei grecesti.Pe calea argumentarii,Aristotel ajunge de la analiza fenomenelor natural perceptibile la intelegera faptului ca trebuie sa existe si o alta fiinta decat cea perceptibila.Iar acestei finite inteligente,inteligibile,ii revine un rang superior:este indentificata cu divinitatea.Aristotel incearca sa gandeasca divinitatea ca miscatorul nemiscat al lumii,ca origine si cauza a oricarei miscari, si,o data cu ea,si unitatea naturii.Pe acest model de gandire se sprijina argumentele in privinta divinitatii.
Aristotel recunoaste divinitatea nu intorcandu-si fata de la limea experientei,ci tocmaai in confruntarea rationala cu aceasta.Divinitatea este perceptibila prin experienta,insa este conditia pentru ca lumea experientei sa poata fi gandita ca unitate.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
