"Pentru a incerca sa intelegem aventura umana", trebuie cautat locul de intalnire, punctul de echilibru dintre spirit si materie, dintre fictiune si realitate Omul paseste pe Pamant si viseaza la stele. Don Quijote si Sancho Panza se infrunta si se completeaza intr-un dialog fara sfarsit. (Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului) Toate ale lumii, cele vazute si cele nevazute, apartin imaginarului.
Care spune mai multe despre om decat realitatea. Traim intr-o lume concreta, dar nu mai putin in propria noastra lume de reprezentari, de proiectii si de iluzii. Lucrurile cu adevarat importante se afla in mintea si in sufletul nostru: "sub fruntea noastra e lumea" (Mihai Eminescu-Sarmanul Dionis). Pentru a intelege cat mai bine aventura umana, trebuie sa rezolvam exercitiul liber al fanteziei, in care realul e doar un simplu pretext, un obstacol spre o lume despre care stim ca exista, dar pe care n-am vazut-o sau n-o putem vedea. O viziune despre talcul conditiei umane nu se degaja dintr-o "simpla desurubare si descompunere a cunoasterii" (Lucian Blaga). Intelegerea individului, participant la aventura umana, trebuie vazuta ca o relatie intre existenta produsa si cea productiva, intre creator si creat, determinant si determinat. Numai marele anonim (echivalent al substantei metafizice) are disponibilitatea unei cunoasteri absolute, adecvate si nelimitate, care nici nu disimuleaza obiectul, nici nu se integreaza in el ca mister, supraveghind astfel procesul de cunoastere. Din marele anonim deriva misterele, care fac obiectul cunoasterii umane, ea insasi o posibilitate de orientare in existenta. Insa nu tot timpul cunoasterea poate strapunge misterul. Si daca acesta nu este dezvaluit, el trebuie macar potentat: "Nu te inteleg, dar nu incetez sa-ti dau intelesuri!" (ibidem). Principiul existentei, fiinta pura, realitatea permanent neschimbatoare sunt forme supreme de cunoastere. Tentativa de a surprinde esenta universului pe calea ratiunii speculative (visul metafizicii traditionale) nu poate fi decat paradiziaca, directa, in timp ce cunoasterea valabila a omului este luciferica, indirecta, plecand de departe, de la esecul adamic uman. Abia aceasta constiinta a caderii (si/sau a repudierii) da intelesul si maretia aventurii umane, transformandu-l pe om, dintr-o fiinta abjecta, atemporala, intr-un om al cunoasterii, al culturii, al istoriei. In conceptia Sfantului Augustin, aventura umana este o lupta stransa intre "lumina divina" si "intunericul dracesc", intre doua puteri supreme, reprezentate de,, Civitas Dei (statutul lui Dumnezeu) si,, Civitas terrena (statutul pamantului). Lupta devine intr-un punct finita, pentru ca unul dintre adversari trebuie sa cedeze, aventura incepand astfel cu "facerea omului si situarea lui in paradis" si sfarsindu-se cu "refacerea omului". In toata lupta- aventura, omul, un picaro, va fi dotat cu structuri al caror rost este foarte bine cantarit in economia universala si care vor ingadui ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
