Determinism

Cercetarea categoriilor care constata si explica caracterul determinat al proceselor reale (materiale si spirituale sau rezultand din impletirea materialului cu spiritualul) si mecanismele determinarii ne permite sa privim asupra teoriei determinismului, gandita sub doua aspecte: ca determinism universal, caruia i se inglobeaza determinismele partiale ale diferitelor nivele ale existentei din punctul de vedere ale determinismelor complexe, proprii fiecarui nivel de structurare a existentei in parte Se poate vorbi de aceea, la nivelul actual al cercetarilor, si de un determinism global, caracteristic fiecarui nivel de organizare a existentei in vesnica devenire, si apoi de corelatiile dintre ele, semnificative mai ales pentru nivelele superioare, inglobatoare.

Cele mai esentiale verigi ale explicarii deterministe le reprezinta nivelul fizic (incluzand oarecum pe cel chimic), nivelul biologic si cel al activitatii umane, in care se desprinde raportarea omului al determinismul global, cosmic si includerea sa in determinismul cel mai complex din cate ne-a fost dat sa cunoastem, determinismul social.

Orice cercetare a determinismului in fizica porneste de la caracterizarea determinismului mecanic laplacean ca teorie a necesitatii absolute, a legilor de fier, a identitatii desavarsite dintre efect si cauza, a explicarii relatiilor dintre obiecte si a succesiunii starilor printr-o liniaritate perfecta sub actiunea unor cauze exclusiv exterioare. In evolutia gandirii fizice, teoria electromagnetismului a intarit ideea materialitatii relatiei cauzale prin reliefarea actiunii din aproape in aproape, iar teoria restransa a relativitatii a reliefat dependenta efectului de cauza si, conform celor mai raspandite pareri, a anterioritatii cauzei in raport cu efectul. Dar ambele teorii ramaneau compatibile, in fond, cu tezele cauzalitatii liniare, a necesitatii in succesiune si in repetarea fenomenelor, teze sustinute de determinismul laplacean. Ideea necesitatii absolute in desfasurarea evenimentelor fizice a fost zdruncinata incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea de studiul fenomenelor calorice, studiu care evidentia natura statistica a celui de-al doilea principiu al termodinamicii. Este adevarat ca sub influenta gandirii predominant metafizice, din care fizica nu se smulsese inca, statisticitatea fenomenelor termodinamice a fost multa vreme interpretata ca rezultat al ignorantei umane, deci in spiritul materialismului metafizic, continuand sa domine speranta unei ireductibilitati a comportamentului statistic la cel dinamic.

Lovitura de gratie in interiorul fizicii o primeste determinismul mecanic din partea fizicii microcosmosului, in primul rand din partea creatorilor mecanicii cuantice nerelativiste. Cateva caracteristici fundamentale ale mecanicii cuantice inca din primele decenii ale constituirii sale obligau la parasirea modelului determinist propriu fizicii clasice.

Astfel, in mecanica cuantica nu se mai putea determina ...