Cunoașterea comună și cunoașterea științifică

Prin cunoastere comuna intelegem acea cunoastere in care se imbina elemente de natura cognitiva cu cele afective, ceea ce conduce uneori la un grad scazut de rigoare si sistematizare.

Cunoasterea stiintifica s-a constituit pe temeiul celei comune, ca urmare a unei specializari crescande a cercetarii, a utilizarii unor metode si mijloace de cercetare eficace, avand un pronuntat caracter abstract, sistematic, metodic. Cunoasterea stiintifica se exprima in concepte, legi, ipoteze si teorii stiintifice, formulate in limbaje proprii diferitelor discipline.

Cunoasterea este indisolubil legata de limbaj, acesta indeplinind un rol fundamental in constituirea si dezvoltarea ei. Elementele componente ale limbajelor sunt semnele. Un semn este un obiect material care se substituie unui alt obiect, este deosebit de acesta si transmite o informatie despre el.

De exemplu, fumul este un semn al focului, el fiind deosebit de acesta, dar indicand prezenta lui.

Analizand structura cunoasterii, aproape toti filozofii au admis ca ea se prezinta ca o relatie intre doua componente ireductibile una la alta, anume subiectul si obiectul cunoasterii. Natura si continutul celor doua componente ale relatiei cognitive, precum si natura insasi a acesteia, au fost definite insa in mod diferit din diverse perspective filozofice.

Astfel, pentru idealismul obiectiv, obiectul cunoasterii nu este lumea accesibila simturilor noastre. Platon, de exemplu, considera ca veritabila cunoastere se realizeaza numai prin contemplarea lumii ideilor; contactul cu obiectele sensibile are numai rolul de a destepta reamintirea cunostintelor astfel dobandite. Pentru gnoseologiile de inspiratie idealist-subiectiva (Berkeley, Hume), obiectul cunoasterii se poate constitui numai in limitele experientei noastre subiective. Obiectul cunoasterii il constituie astfel experienta noastra subiectiva, intrucat noi nu am avea acces dincolo de datele noastre senzoriale.