Considerații asupra dualității și unității luminii

1. ABSTRACT. In acest studiu im-i propun sa realizez o cercetare-clarificare rationala-conceptuala-logica a aspectelor fundamentale si aparent contradictorii ale luminii, cu dorinta de a depasi pretinsa contradictie.

In Metafizica? lui, Aristotel formula principiul contradictiei (dupa numele sau traditional) in modul urmator: este peste putinta ca unuia si aceluiasi subiect sa i se potriveasca si totodata sa nu I se potriveasca sub acelasi raport unul si acelasi predicat. Acest principiu e cel mai sigur dintre toate, caci el surprinde in sine caracteristicile aratate mai sus. Intr-adevar, e peste putinta ca un om sa-si poata imagina ca unul si acelasi lucru este si totodata nu este. Remarcam ca, Aristotel defineste initial principiul referitor la raportul dintre subiect si predicat, deci cu privire la limbaj. Apoi, intr-o alta formulare, considera o imposibilitate a facultatii de imaginare (inchipuire). Deci, Aristotel semnaleaza o imposibilitate. Expresiile totodata si sub acelasi raport indica conditiile, imposibilitatii, in care se aplica si este valabil principiul enuntat. Prin aceste conditii, observam ca nu putem face abstractie totala de timp in logica. Reflectand asupra formularilor lui Aristotel, intuim o idee subiacenta nucleara, lor, care s-ar putea formula sau exprima diferit in contexte diferite. Oare, idea lui centrala-subiacenta este valabila doar in limitele unei logici bivalente? Este, el, incalcat-discreditat de anumite aspecte dialectice ale realitatii (dualitatea unda-corpuscul)? Pentru a ilustra puterea de rezistenta si adaptare a acestui principiu, voi incerca sa-i mai multe formulari diferite in functie de context: Relativ la valoarea de adevar a unei propozitii: este imposibil ca o propozitie sa aiba valoarea de adevar n si sa nu aiba aceasi valoare de adevar tocmai in limitele sau in conditiile in care are numai si namai valoarea de adevar n.

Relativ la lucruri si proprietati: este imposibil ca un lucru in limitele criteriilor in care are o anumita propritate, adica, in masura stricta in care o are, sa n-o posede in acelasi timp. Relativ la o valoare morala: daca faptele bune sunt bune prin satisfacerea unor criterii sau conditii, atunci, este imposibil ca o fapta buna, prin satisfacerea anumitor conditii, sa nu fie buna tocmai in masura in care indeplineste conditiile suficiente. Relativ la reprezentari: este imposibil ca o stare in masura in care satisface conditia de reprezentabilitate, pe care o acceptam, sa nu reprezinte o re-prezentare. Din prima formulare, vedem ca validitatea principiului nu este afectata de numarul de valori de adevar pe care le-ar putea primi o propozitie. Principiul aserteaza in fiecare caz o imposibilitate: in masura in care avem o identitate este imposibil sa avem o diferenta. Daca subiectul ramane acelasi, daca perspectiva temporala si apreciativa ramane neschimbata, in masura in care toate conditiile initiale raman identice, este imposibila aparitia unei schimbari, diferente. Din prima ...