Limba şi societatea sunt concepute ca două structuri cu organizare proprie, a căror variaţie este corelativă şi sistematică iar raporturile dintre ele sunt modelabile. Cercetarea vizează studierea limbii din perspectiva raporturilor cu societatea.
Lingvistica şi sociologia se află într-un raport de implicaţie reciprocă, raport evidenţiat de sociolingvistică din perspectivă interdisciplinară. Limba nu poate fi separată de cultură şi viaţa socială deoarece este o parte integrantă a ei, incluzând, după cum afirmă lingvistul britanic John Lyons, „orice aspect sau folosire a limbii care se corelează funcţiilor sale culturale şi sociale”.
În ceea ce priveşte obiectul acestei discipline relativ nouă, acesta are la bază corelaţia limbă-societate iar părerile diferă datorită aspectelor luate în considerare în direcţiile de cercetare urmate.
Aceste direcţii au fost delimitate în trei tipuri:
a) la nivelul vorbirii (parole)- se analizează comportamentul indivizilor care acţionează ca vorbitori în cadrul comunităţii sociale; evaluarea variabilelor de natură socio-antropologică
b) examinarea stratificării verbale, verticală şi orizontală şi variaţiile acesteia. Este vorba despre contactele lingvistice, diglosie, bilingvism sau multilingvism.
c) analiza sistemelor lingvistice ca sisteme semiotice centrale ale procesului de comunicare.
Există şi lingvişti care văd o contradicţie între caracterul social al limbii şi omogenitate sau „caracter invariant”. William Labov spune ca aspectul social al limbii (langue) „poate fi studiat numai făcând apel la intuiţiile unui individ, în timp ce aspectul său individual (parole) nu poate fi analizat decât prin comportamentul unei populaţii.”
O altă distincţie vizată de către cercetători este cea dintre competenţă şi performanţă.
Competenţa lingvistică, conform gramaticii generativ-transformaţionale, se referă la gramaticalitate, adică evaluarea unui act lingvistic drept corect sau incorect din perspectivă gramaticală, în funcţie de modul în care au fost respectate regulile sintactice care l-au generat. Această competenţă este independentă de orice factori socioculturali.
Performanţa face trimitere la folosirea reală a limbii în situaţii concrete, în dimensiunile ei sociale şi culturale.
Unele lucrări propun conceptul mai larg de competenţă comunicativă care include atât competenţa gramaticală cât şi capacitatea de folosire a limbii în situaţii concrete de vorbire. Competenţa gramaticală se îmbină cu capacitatea de însuşire a regulilor cu privire la folosirea corectă, adecvată a propoziţiilor în anumite situaţii date.
Altfel spus, limba trebuie analizată în contextul funcţionării ei din perspectiva competenţei comunicative. În Etnografia vorbirii, Dell Hymes lucrează cu sintagme ca „comunitatea de vorbire” (speech community) şi „evenimentul verbal” (speech event). Evenimentul verbal cuprinde:
1. Participanţii la comunicare
2. Canalele
3. Codurile folosite
4. Contextele situaţionale
5. Formele
6. Obiectul
7. Tema
Tot Hymes spune că se poate stabili o conexiune între etnografia comunicării şi teoria actelor verbale. Necesitatea de a înţelege de ce cineva spune ceva. Acesta este obiectul. Dar cum se poate ajunge la el?
Acest domeniu întâmpină şi probleme legate de metodologie cum ar fi selectarea şi înregistrarea datelor. Este necesar ca datele bune să fie bine înregistrate mai ales în ceea ce priveşte analiza gramaticală a vorbirii naturale. Este necesar să se obţină volume mari de înregistrări bune ale vorbirii naturale. Apoi se definesc şi se izolează variabilele esenţiale.
Referatul prezinta aspecte din "Sociolingvistica" , lucrare ce apartine Lilianei Ionescu- Ruxandoiu
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
