Umberto Eco - limitele interpretării

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Umberto Eco s-a nascut la Alessandria (Piemont) la 16 ianuarie 1932. a urmat cursurile Universitatii din Torino, luandu-si licenta in estetica. Din 1971 este profesor de semiotica la Universitatea din Bologna. In anii 1960 este unul dintre exponentii de baza ai avangardei culturale italiene, numarandu-se printre fondatorii revistelor Marcatre si Quindici. Din anul 1959 este consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit numeroase premii si distinctii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). A predat la cele mai faimoase universitati din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste 50 dintre ele. A scris romane: Numele trandafirului (1980), Pendulul lui Foucault (1988), Insula din ziua de ieri (1994), Baudolino (2002), Misterioasa flacara a reginei Loana (2004), studii de semiotica, estetica si teorie literara: Opera deschisa (1962), Apocaliptici si integrati (1964), Poeticile lui Joyce (1966), Structura absenta (1968), Formele continutului (1971), Tratat de semiotica generala (1975), Cum se face o teza de licenta (1977), Lector in fabula (1979), Semiotica si filozofia limbajului (1984), Limitele interpretarii (1990), Sase plimbari prin padurea narativa (1994), Despre literatura (2002), eseuri: Kant si ornitorincul (1997), articole.

Cartea Limitele interpretarii cuprinde patru capitole mari care au la randul lor mai multe subcapitole. Acestea sunt:

1. Intentio lectoris. Insemnari despre semiotica receptarii.

2. Aspecte ale semiozei hermetice.

3. Munca interpretarii.

4. Conditiile interpretarii.

In introducerea la Limitele interpretarii, Umberto Eco noteaza ca ,,in sfera hermeneuticii sau a teoriei literaturii poate sa para provocator, dar pina la urma plauzibil faptul ca initiativa de lectura se situeaza complet de partea subiectului interpretant." Asadar: corectitudinea unei interpretari, intotdeauna subiectiva, este validata in virtutea recunoasterii comune, pe baze rationale, a unor dovezi.

In primul capitol al lucrarii ni se spune ca istoria esteticii poate fi redusa la o istorie a teoriilor interpretarii sau ale efectului pe care opera il provoaca in destinatar. De orientare interpretativa sunt: estetica aristotelica a catharsisului, estetica pseudo-longiniana a sublimului, esteticile medievale ale viziunii, recitirile renascentiste aristoteliene, esteticile sublimului din secolul al XVIII-lea, apoi cea kantiana, numeroase estetici contemporane.

In subcapitolul al doilea sunt puse in discutie cele trei tipuri de intentii: auctoris, operis si lectoris.

Disputa clasica se incheaga inainte de toate pe marginea opozitiei a doua programe, si anume:

- trebuie sa cautam in text ceea ce autorul a vrut sa spuna

- trebuie cautat in text ceea ce spune acesta, independent de intentiile autorului sau.

In opera Lector in fabula autorul a propus o distinctie intre interpretarea si utilizarea textelor si a definit drept interpretare corecta lectura pe care a dat-o Derrida, Scrisorii furate a lui Poe. Derrida face observatia ca pentru a-si face propria lectura psihanalitica in polemica fata de lectura lacaniana, el intelege sa analizeze inconstient textul

Bibliografie:

Umberto Eco, Limitele interpretarii, Editura Polirom, Bucuresti, 2007

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Umberto eco - limitele interpretarii.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Diacritice:
Da
Nota:
7/10 (6 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
5 pagini
Imagini extrase:
5 imagini
Nr cuvinte:
1 401 cuvinte
Nr caractere:
7 495 caractere
Marime:
12.91KB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Filologie
Tag-uri:
autor, interpretare, text
Predat:
la facultate
Materie:
Filologie
Profesorului:
Nitu Ioana
Sus!