Teoria Traducerii

CE ESTE TRADUCEREA?

După cum se ştie, termenul traducere are mai multe înţelesuri – se poate referi la domeniul de studiu în sine, la produsul final, adică textul care a fost tradus, sau la procesul de traducere, adică acţiunea de a produce un text tradus.

Există multe definiţii ale termenului traducere care acoperă parţial sau total sensurile deja menţionate.

1) traducere 1. actul sau acţiunea de a traduce; 2.exprimarea scrisă sau orală a înţelesului unui cuvânt, discurs, carte, etc. într-o altă limbă

Primul sens se referă la traducere ca proces, iar al doilea la traducere ca produs, ceea ce înseamnă că termenul traducere poate fi privit din două perspective diferite. În cazul primului sens, accentul cade asupra rolului traducătorului care pleacă de la textul sursă (TS), sau textul original şi-l transpune într-o altă limbă,rezultând astfel textul ţintă (TT). A doua perspectivă se concentrează asupra produsului concret, adică traducerea efectată de traducător. Aceasta diferenţă este specificată în cea de-a doua definiţie pe care o propunem.

2) traducere. Termen deosebit de larg ce poate fi înţeles în diferite moduri. De exemplu, se poate vorbi de traducere ca produs sau proces şi se pot identifica diverse tipuri de traducere, cum ar fi: traducerea literară, traducerea tehnică, subtitrarea, traducerea efectată de o maşină, etc. De obicei, termenul traducere se referă la transpunerea unor texte scrise; uneori, însă, tremenul include şi taducerea orală, adică interpretarea.

A doua definiţie introduce o serie de variabile, de ex. tipurile de traducere, în care sunt incluse nu numai tipurile clasice (traducerea literară şi cea tehnică), dar şi formele create în ultimele decenii, de ex. traducerile audiovizuale (adică un produs scris care se citeşte asociat unei imagini proiectată pe un ecran.Faptul că definiţia face referire la traducerea efectuată de o maşină scoate în evidenţă ideea că traducerea nu mai este exclusiv privilegiul omului şi că, în anumite condiţii, se produce o combinaţie între capacitatea calculatorului ca şi a omului de a analiza limba şi sensul pentru a determina cele mai potrivite forme de exprimare în cealaltă limbă.

3) traducere. 1. procedură de transfer interlingvistic ce cuprinde ‚interpretarea sensului unui text sursă’ şi ‚producerea unui text ţintă’ cu scopul de a stabili o relaţie de ‚echivalenţă’ între cele două texte, dar respectând atât parametrii inerenţi ai comunicării cât şi constrângerile impuse de traducător. 2. orice produs rezultatprin aplicarea acestei proceduri.3.profesie care înseamnă transferul de idei exprimate ân scris dintr-o limbă într-alta pentru a stabili o relaţie de comunicare între două sau mai multe limbi.

Cea de-a treia definiţie se referă exclusiv la traducerea de texte scrise, nu implică de loc interpretarea, care implică medierea exprimări orale sau gestuale.Aşa cum este definit primul sens al termenului, traducerea apare ca o formă de ‚vorbire indirectă’ deoarece traducătorul nu este autorul textului sursă, el doar redă ceea ce a fost deja scrisde către autor.Dacă ne referim la cel de-al treilea sens, trebuie să menţionăm câteva aspecte importante.Desigur, idealul ar fi ca traducătorii să fi beneficiat de o perioadă de pregătire sau ucenicie pentru a-şi putea forma deprinderile necesare.De obicei, traducerile profesionale sunt efectuate în limba dominantă a traducătorului şi presupun mai ales texte pragmatice, iar strategiile de traducere aplicate depind de tipul de text, de intenţia(scopul) textului dat spre traducere ca şi de publicul ţintă. În cazul acestor traduceri, calitatea rezultatului este evaluată conform unor parametrii ce ţin de comunicare.Desigur, indiferent de natura textului (literar sau pragmatic), traducerea profesională are mereu acelaşi scop fundamental, şi anume să redea conţinutul unei lucrări care a fost iniţial redactată într-o limbă pe care publicul ţintă nu o poate înţelege.

În lucrarea sa din 1959 intitulată „On linguistic aspects of translation” Roman Jakobson a descris trei categorii de traduceri:

a) traducere intralingvistică, adică „reformulare”, definită ca ‚interpretare a semnelor verbale prin intermediul altor semne din aceeaşi limbă’.

b) traducere interlingvistică, adică ‚traducerea propriu-zisă’, definită ca ‚interpretare a semnelor verbale prin intermediul unei altei limbi’;

c) traducere intersemiotică, adică „transmutare”, definită ca ‚interpretare a semnelor verbale prin semne ale sistemelor non-verbale.

Un exemplu de traducere intralingvistică ar fi reformularea unei expresii sau a unui text în aceeaşi limbă pentru a explica sau clarifica ceva ce s-a spus sau s-a scris. Traducerea unui text scris în formă muzicală, cinematografică sau picturală este un exemplu de traducere semiotică.Din punct de vedere al înţelesului tradiţional al teoriei traducerii şi al studiului acestie discipline,ceea ce interesează este traducerea interlingvistică.

Elementul central al studiilor şi cercetărilor în domeniul teoriei traducerii este traducerea unui text scris dintr-o limbă în alta, dar cercetarea a inclus multe alte aspecte legate de fenomenele lingvistice, culturale şi ideologice implicate în actul traducerii. De exemplu, când vorbim despre traducerea unor piese de teatru, vorbim şi despre adaptarea spaţiului istoric şi geografic ca şi despre adaptarea dialectului folosit. Fireşte, se poate pune o întrebare legitimă, şi anume unde se trage linia între traducere şi adaptare? Ce se întâmplă dacă, în timpul traducerii, se omite o parte a textului original? Se denaturează astfel natura textului? Nu se poate uita contextul politic al unei traduceri. De exemplu, în ultimii ani au fost mult accentuate diferenţele dintre limbile sârbă şi croată, evident din motive politice, cum ar fi separarea Croaţiei de Serbia. Rezultatul este că acum se fac traduceri între cele două limbi.

Ceea ce este important este să definim domeniul cuprins în termenul traducere din punct de vedere conecptual:

1. procesul de transfer al unui text scris din limba sursă în limba ţintă, tansfer efectuat de un traducător într-un context socio-cultural specific

2. produsul scris, adică textul tradus ce apare ca ezultat al procesului menţionat la punctul 1 şi care funcţionează în contextul socio-cultural al limbii ţintă

3. fenomenele cognitive, lingvistice, vizuale, culturale şi ideologice ce fac parte integrantă din punctele 1 şi 2.