O analiza atenta a limbii Romane indica inca de la inceput o serie de neclaritati. Incepand cu lexicul se constata ca exista multe etimologii neelucidate sau trimise la diferite surse. Acest fapt denota multa usurinta si graba in stabilirea etimologiei unui cuvant. Lingvistica comparativ-istorica s'a facut la noi in mod destul de superficial. Etimologiile s'au stabilit pe baza unor asemanari fara sa se tina cont aproape deloc sau aproape deloc de principiile de evolutie fonologica specifice limbii Romane. Astfel s'a ajuns ca o multime de cuvinte care au fost imprumutate de limbile invecinate din romana sa fie considerate imprumuturi ale romanei din aceste limbi. Nu altfel stau lucrurile cu Latina vulgara. Lingvistii Romani incepand cu cele mai mari nume au "gasit" originea multor cuvinte romanesti in asa-zisa Latina vulgara. Din nou netinand cont de legile fonologice ale limbii Romane. Astfel de greseli denota lipsa de profesionalism cu care s'a facut la noi lingvistica istorica pana acum, desi trebuie sa recunoastem ca analiza comparativ-istorica a lexicului romanesc nu este intreprindere usoara.
Cercetarea atenta a mai multor limbi Indo-Europene antice si moderne precum Sanscrita, Hitita, Lituaniana, Letona si mai ales Albaneza dezvaluie cercetatorului multe surprize. Nu este o exagerare sa spunem ca cel putin in anumite privinte Romana se apropie de Sanscrita la fel de mult ca si de Latina. Avem rom. pamant*, ori rom. boier**. Altele au corespondent atat in Latina, dar si in Sanscrita, dar cel Sanscrit esta mai apropiat sau aproape identic cu cel romanesc. De exemplu rom. apa, sansc. ved. apa, av. ap, hit. uappe, dar lat. aqua, ori rom. soare, sansc. surya , lit. saule, lat. sol-is. De altfel stim datorita unor hidronime ca in Traco-Daca la apa se spunea tot apa (ex. Salapia, care ar insemna apa sarata. si alte exemple similare). Trebuie precizat ca aceste asememanari se datoreaza fondului comun Indo-European si nu este vorba aici de nici un fel de imprumuturi, asa cum de multe ori s'a crezut. Daca aceste limbi au anumite elemnete lexicale, morfologice ori sintactice in comun nu inseamna ca avem de a face in mod necesar cu imprumuturi. Cum am mentionat mai sus natura imprumuturilor se poate stabili in baza unor legi fonologice.
Acum la inceputul celui de-al treilea mileniu cred ca este in sfarsit timpul sa spunem ca ideea latinitatii, sustinuta in mod continuu de la Scoala Ardeleana incoace, trebuie revizuita la modul cel mai serios. Nu este o exagerare sa spunem ca aceasta idee a fost o piedica serioasa in calea acelor cercetatori (Romani sau straini) care s'au ocupat cu studiul originii limbii si poporului Roman. Nu poate contesta nimeni ce aceasta idee a avut puternice motivatii sociale si nationale pentru promovarea drepturilor Romanilor din Transilvania si apoi pentru a gasi un loc poporului Roman in Europa moderna, dar cred ca a venit in sfarsit timpul ca adevarul istoric sa primeze, pentru ca adevarul trebuie spus mai devreme sau mai tarziu indiferent cum ar arata. In cazul nostru nu avem decat sa promovam o istorie absolut iesita din comun cu care multi, foarte multi s'ar mandri.
Revenind la fenomenul lingvistic trebuie afirmat ca studiul comparativ al limbii Romane cu alte limbi Indo-Europene dezvaluie mai intai un substrat vechi de adancime comun cu alte limbi Indo-Europene. Aici Albaneza ocupa un loc aparte in sensul ca pune in lumina stratul Tracic (or Traco-Ilyiric) comun celor doua limbi. Rolul limbii Latine in evolutia limbii Romane trebuie analizat pe principii cu totul noi asa cum nu s'a facut pana acum. Trebuie stabilite cu multa claritate pe baza unor principii fonologice bine stabilite cuvintele de origine Latina in limba Romana. Pot sa spun ca am identificat in limba Romana peste 2400 de radacini lexicale de origine Traco-Daca si acest numar creste pe masura ce anumite principii fonologice devin din ce in ce mai clare. Dificultatea provine din faptul ca pana acum nu avem suficiente texte (ori glose) Dacice si multe din cele descoperite descifrarea lor ramane inca ambigua. In sfarsit, un fenomen specific oricarei limbi avem un adstrat al imprumuturilor care nu ne intereseaza in mod special aici.
In continuare sa vedem ce s'a intamplat dupa terminarea celui de-al doilea razboi Daco-Roman (105-106). In 117, la numai 11 ani de la terminarea acestui razboi, are loc o dubla invazie a Iazigilor dinspre Apus si a Roxolanilor dinspre Rasarit. Hadrian, noul imparat reuseste sa'i opreasca pe Iazigi si cumpara cu bani pacea cu Roxolanii. Hadrian paraseste in acelasi an trei provincii romane anume Asiria, Mesopotamia si Armenia. Eutropius spune ca Hadrian ar fi vrut sa faca acelasi lucru si cu Dacia, dar l'au oprit prietenii spunand ca ar cadea prea multi cetateni romani in mainile barbarilor. Antoninus Pius, urmasul lui Hadrian a purtat mai multe razboaie cu Gotii si cu Dacii. Pe vremea lui Marc Aureliu, in timpul razboiului cu Marcomanii (un trib Germanic de prin Austria de azi), Dacii liberi invadeaza orasul Alburnus, cel mai important centru de exploatare a aurului, precum si Sarmisegetusa. Ambele orase sant arse. Ceva mai tarziu in timpul aceluiasi razboi cu Marcomanii, Costobocii, un puternic trib Dacic de prin Bucovina si Galitia de astazi, trec prin Scythia Minor in Balcani ajungand pana in Grecia.
Proiect materia Sociolingvistica, Facultatea de Litere, Univ Transilvania din Brasov
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
