Balta albă de Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri, figura importanta a perioadei pasoptiste din literatura romana, a ilustrat specii numeroase din toate genurile literare. In evolutia sa artistica se pot distinge cel putin trei momente, trei varste aflate in deplina corelatie cu epoca plina de transformari prin care trece societatea romaneasca a acelor timpuri. Debutul sau sta sub semnul unui romantism tipic, entuziast, liric (Buchetiera de la Florenta, Doine si lacrimioare) dar si a unei necrutatoare critici a ridicolului social in piesa Iorgu de la Sadagura sau in ciclul "Chiritelor". Acest romantism tipic, caracteristic literaturii romane din perioada pasoptista, are in literatura lui Alecsandri cea mai inalta masura in Balta alba si in Desteptarea Romaniei si, de cele mai multe ori se prelungeste prin unele texte pana dupa Unire. O a doua etapa, asa - zis de limpezire, de obiectivare a viziunii si mijloacelor artistice, se poate observa incepand cu prozele calatoriei in Africa si atinge expresia artistica matura in pasteluri si in unele legende. O a treia il face sa revina spre teatru, cu o viziune in general romantica, viziune filtrata insa printr-un echilibru al sentimentelor, printr-o seninatate a intelegerii care il apropie de clasicism.

Epoca in care traieste Alecsandri este fundamental romantica dar fara indoiala ca a vorbi despre clasicism si romantism la modul concret (implicand asadar o constiinta si practica concreta) e o aventura la fel de mare ca aceea de a descoperi marile curente europene intr-o literatura cu alta evolutie culturala si istorica decat cele din vestul Europei. Desi inceputurile limbii aristice romanesti, si implicit inceputurile poeziei, pot fi impinse departe in timp (Cantemir, cronicari, Dosoftei), constiinta scrisului, cu tot ceea ce aceasta implica (datoria de a exprima cat mai bine o realitate sentimentala, concreta sau abstracta) apare mult mai tarziu. Iar dincolo de orice evolutie, literatura romana, incepe a calatori printre modele, dand propria sa replica Istoriei. "Dupa 1840, cand psihologia romantica patrunde mai adanc, poetul incepe sa sufere de ceea ce s-a numit <<sentimentul incomplenitudinii, dar, in aceeasi masura, sufera de teama de dezordine in lumea fizica si morala. Haosul ii provoaca viziuni negre. Langa senzatia de axfisie si dorinta de expansiune sta, mereu, un treaz sentiment al ordinei, sta vointa (la Grigore Alexandrescu, Heliade, mai ales) de a impaca elementele in <<sfada>>" (Eugen Simion, “Dimineata poetilor”).

G. Calinescu simte in proza lui Alecsandri un “instinct de nomad” si un individ pasionat de “demonul turistic”. Aceste doua trasaturi sunt ilustrate foarte bine in nuvela “Balta Alba”, aparuta pentru intaia data in „Calendarul Albinei” din anul 1848. Ideea scrierii nuvelei a aparut dupa vizita pe care a facut-o Alecsandri la Balta Alba in vara anului 1846, dupa moartea iubitei sale, Elene Negri.

„Balta Alba” este un jurnal de calatorie ce are in vedere contrastul dintre aparenta si esenta, dintre frumusetea rara a locurilor si starea de inapoiere a oamenilor. Nuvela debuteaza cu imaginea unui grup de prieteni adunati asa cum era obiceiul oriental. Printre ei se afla si un tanar francez care facea un voiaj in Orient. Tanarul a marturisit ca ii era rusine deoarece nu stia ca in Europa exista o Moldavie si o Valahie. Plecat din Paris spre a intreprinde un voiaj in Orient si ajuns la Viena se imbarca intr-un vapor cu gandul de a

cobora pe Dunare pana la Marea Neagra. Cu cat se apropia, cu atat era mai nerebdator si mai curios. Auzea numai cuvintele valah,Valahia. In conceptia lui, Valahia era un pustiu de fiare salbatice si oameni pribegi ca in sanul Africii un tinut scufundat in intuneric si populat de canibali. Voiajul oriental, devenit o adevarata moda in acele timpuri, este pentru tanarul parizian prilejul manifestarii intai de toate a „nestiintei sale vrednice de veacul de aur” („Imi inchipuiam deci Valahia ca un soi de pustiu...sanul Africei”) si datorata acelui profesor de geografie pe care, atunci cand afla ca Valahia este locuita de „un neam de oamini cu totul straini de natia otomana”, marturiseste ca l-ar fi aruncat indata in Dunare. Pentru strain, toate acestea constituie izvorul unor „simtiri deosebite si impotrivitoare”, traite in vreme de numai cateva ceasuri si determinante pentru schimbarea ideii ca Valahia ar putea fi o tara mai civilizata, de vreme ce are bai care atrag atata lume spre ele. Insa, pe masura ce exploreaza acest loc, conceptia despre noul taram ii va fi schimbata radical.