Plante Medicinale

Previzualizare referat:

Extras din referat:

Evoluţia Plantelor

Primele forme de viaţă vegetală

Au fost plantele marine şi toate plantele diverse de uscat care transformă grădinile noastre şi peisajele de la ţară în privelişti plăcute şi fac parte din hrana noastră, s-au dezvoltat din plante primitive care trăiau în oceane cu mii de milioane de ani în urmă.

S-au identificat peste 400.000 de specii de plante, toate descendente din câteva specii vechi. Acestea sunt doar speciile cunoscute. Probabil s-au ramificat încă multe altele, care au dispărut, nereuşind să se adapteze la condiţiile schimbătoare, sau incapabile să concureze cu noi specii mai evoluate şi mai bine adaptate mediului înconjurător din acea vreme.

Paleobotaniştii (oamenii de ştiinţă care studiază rămăşiţe fosilizate ale plantelor),au reuşit să descopere când au evoluat aproximativ diferite grupuri importante de plante, dar în mod inevitabil cunoştinţele noastre au multe lipsuri, pentru că plantele nu conţin acel tip de material dur, cum este scheletul unui animal, care să se fosilizeze bine. Din fericire, uneori pot fi detectate forme vechi de viaţă vegetală în ceea ce au fost mai demult depuneri de noroi, găsindu-se câteva plante fosilizate în roci despre care se ştie că datează de acum 3.100 de milioane de ani.

Ştim din arhiva fosiselor găsite că viaţa pe Pământ trebuie să fi început cu organisme de tip vegetal, iar plantele sunt legătura de bază din lanţul alimentar care susţine o imensă diversitate de viaţă animală. Totuşi, rolul plantelor în istoria evolutivă a lumii este mai complex, pentru că ele au transformat atmosfera pământului într-o atmosferă ce putea se susţină regnul animal. Probabil că imensele cantităţi de dioxid de carbon prezente iniţial în atmosferă au împiedicat animalele să respire, dar în procesul de fotosinteză plantele absorb dioxid de carbon şi eliberează oxigen.

Capacitatea plantelor de a produce fotosinteza folosind lumina soarelui este punctul de pornire a lanţului alimentar. Plantele au permis ierbivorelor (mâncătoarelor de plante) să evolueze şi implicit carnivorelor (mâncătoarelor de carne),care se hrăneau cu ierbivore. Evoluţia este extrem de lentă, şi selecţia naturală favorizează acele vieţuitoare care se adaptează la o schimbare a mediului înconjurător, şi nu care se schimbă de dragul schimbării. Primele forme de viaţă vegetală erau dependente de apă, pentru că le lipseau structurile care să le facă posibilă viaţa pe uscat, iar primele plante care au ieşit din apă s-au stabilit probabil în bălţi sau mlaştini, unde părţile lor inferioare erau tot timpul scufundate. Primele forme de plante cu adevărat de uscat erau probabil încă dependente de umiditate, şi trebuiau să crească aproape de apă - muşchii frunzoşi, muşchii pieloşi şi ferigile, care au evoluat primele ca plante de uscat, au şi acum nevoie de un mediu umed pentru ca partea reproducătoare a ciclului vieţii lor să funcţioneze.

Primele plante cu flori (gimnospermele, precum coniferele) erau dependente de vânt pentru polenizare şi răspândirea seminţelor, pentru că nu existau insecte care să facă toate acestea. Tipul de plantă dominant în prezent (angiospermele) a evoluat o dată cu insectele şi animalele, şi adesea are flori polenizate de insecte. Uneori seminţele sunt răspândite de animale (de exemplu, ghimpi sau spini care se agaţă de blana animalelor).

Cele mai vechi plante cunoscute erau alge primitive – structuri unicelulare în care toate funcţiile erau efectuate într-o singură celulă fără nucleu. Aceste alge albastre-verzi sunt foarte primitive, şi probabil acum 1.500 milioane de ani au apărut algele mai cunoscute, cu nuclee. În cele din urmă au apărut alge pluricelulare, probabil asemănătoare cu buruienile marine. Ele aveau organe de reproducere de părţi diferite ale plantei.

În perioada cambriană, cu circa 590 de milioane de ani în urmă, multe forme de viaţă erau deja bine stabilite. S-au identificat peste 900 de specii din acea perioadă, iar acestea sunt doar cele care s-au păstrat şi au fost descoperite după sute de milioane de ani.

Ieşirea pe uscat

În perioada siluriană (cu 440-408 de milioane de ani în urmă), plantele au “ieşit” din apă şi au început să colonizeze uscatul. Vechea viaţă vegetală şi animală era limitată la oceane, dar algele s-au adaptat şi la apă dulce, şi probabil că din aceste alge de apă dulce au evoluat plantele de uscat.

Supravieţuirea pe uscat necesită o structură fizică complet diferită de viaţa acvatică. Este necesar un sistem „vascular”(reţea de tuburi) prin care să circule prin plantă apa, substanţele nutritive şi produsele fotosintezei, şi este nevoie de o structură mai rigidă, care să se autosusţină. Totuşi, înainte ca plantele de uscat să poată ajunge în regiuni mai uscate, ele au trebuit să dezvolte un sistem reproducător care să le permită să funcţioneze suficient în aer.

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Plante Medicinale.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
19 pagini
Imagini extrase:
19 imagini
Nr cuvinte:
6 946 cuvinte
Nr caractere:
38 138 caractere
Marime:
28.54KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Farmacie
Predat:
la facultate
Materie:
Farmacie
Sus!