Homeopatia

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

1. Introducere pag 3
2. Prepararea farmaceutică a medicamentului homeopat 6
3. Concluzii 11
4. BIBLIOGRAFIE

Extras din referat:

1. Introducere

Homeopatia a apărut ca o modalitate terapeutică importantă în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea în Europa şi America şi se caracterizează în primul rând prin aceea că este o formă de terapie non-invazivă.

Este un sistem terapeutic ieftin şi neprimejdios care foloseşte în exclusivitate remedii netoxice putând fi utilizat în afecţiuni acute, cronice, dar şi în cazurile obscure sau nediagnosticate, care uneori nu sunt evidente timp de mai multi ani.

Homepatia este o metodă de tratament, bazată pe principii şi legi demonstrabile din punct de vedere clinic, care nu neagăşi nu înlocuieşte medicina clasică denumită alopată.

Principiul de bază al homeopatiei este similitudinea (“similia similibus curantur”), prin care se înţelege tratarea bolnavului printr-un agent terapeutic capabil de a produce într-un organism sănătos o simptomatologie asemănătoare bolii sale, administrat însă în cantităţi foarte mici, infinitezimale (homoios = asemănător şi pathos = boală).

Fiecare complex de simptome sau sindrom nu reprezintă boala ca atare, ci acţiunea mecanismelor de apărare mobilizate de organism pentru a contracara influenţa morbidă producătoare de boală, fie că este un stres specific ca cel datorat bacteriilor sau viruşilor sau un sres non-specific, cum ar fi modificările amosferice, poluarea, tulburările menale sau emoţionale etc.

Simptomele nu constituie boala, ci sunt reacţiile pozitive ale organismului prin care încearcă să-şi recâştige echilibrul pierdut, adică homeostazia.

Suprimarea simptomelor (cunoscută sub numele de antipatie sau contrapatie) este unul din cele mai mari pericole pe care le prezintă medicina alopată.

Paradigma “contraria contraries” este folosită în medicina occidentală în opoziţie cu simptomele bolii.

Cunoscută şi practicată încă din vremea lui Hipocrat, renăscută la începutul secolului trecut ca operă a medicului german Christian Samuel Friedrich Hahnemann, recunoscut drept “părintele homeopatiei”.1

În România homeopatia este cunoscută odată cu venirea lui Hahnemann la Sibiu în 1777, împreună cu contele Brukental, al cărui medic personal era în acea vreme. Şederea lui Hahnemann la Sibiu a durat 2 ani. Multa vreme HOMEOPATIA s-a practicat sporadic, fara sa constituie o "miscare" in acest sens.

1Anton Jayasuria “Homeopatia clinică”

Cercetările de arhivă ale lui N. Marcu au arătat că homeopatia a fost folosită pentru prima dată în practica curentă în anul 1838 de către Friederich Kraft, venit de la Viena.1

În 1968 este recunoscut în cadrul Societăţii Ştiinţelor Medicale şi se înfiinţează Farmacia Homeopată, iar în ultimii ani este o specializare medicală şi farmaceutică clinică postuniversitară.

Homeopatia este o disciplină medicală individualizată, adresată în primul rând bolnavului şi nu bolii în sine, de aceea aceeaşi afecţiune prezentă la doi indivizi diferiţi poate fi tratată homeopatic cu success, cu remedii diferite, fiind vorba de remedial “de fond” al bolnavului, stabilit după o amanunţită şi particulară anamneză.

Bolnavii sunt trataţi cu doze attenuate de agenti terapeutici denumita remedii, care administrate la indivizi sănătoşi produc un tablou toxico-morbid asemănător sau chiar identic cu cel al bolnavului. Acest principiu al similitudinii este adesea întâlnit şi în alopatie.

Este bine cunoscută acţiunea diferită a diveşilor agenţi terapeutici în funcţie de doză:

- la doze mici pot avea alte efecte decât la doze terapeutice, adesea adverse;

- dozele terapeutice pot avea la rândul lor efecte diferite faţă de dozele toxice.

Medicamentul homeopat denumit remediu homeopatic, este o substanţă diluată şi dinamizată.

În ceea ce priveşte natura remediilor trebuie subliniat că Homeopatia nu înseamnă fitoterapie, adică terapie “prin plante”.

Originea remediilor este foarte vastă: compuşi anorganici şi organici, produşi vegetali, animali, microbieni (elemente chimice şi acizi, baze sau săruri ale lor, produşi de excreţie şi secreţie, preparate din diverse organe, culture sau secreţii microbiene).

Doza infinitezimală folosită în homeopatie se referă la diluţia extremă a substanţei active preparată prin două metode principale: metoda Hahnemann, care constă în diluarea succesivă în flacoane diferite pentru Fiecare diluţie şi metoda Korsakov, adica diluarea succesivă în acelaşi flacon (cu o sursă mare de eraore datorită substanţei ramase pe pereţii flaconului).

Dinamizarea (potenţarea), concret scuturarea, agitarea energică a flacoanelor cu Fiecare diluţie în parte, conferă proprietăţi speciale remediilor homeopate prin aducerea substanţei la o stare de diviziune corpusculară ă ce creşte eficacitatea terapeutică (potenţa homeopată). Acţiunea dozelor minime este compatibilă cu Legea Arndt Schultz, care afirmă că dozele mici stimulează, dozele medii paralizează şi dozele mari ucid. 2

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Homeopatia.docx
Alte informații:
Tipuri fișiere:
docx
Nota:
8/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
12 pagini
Imagini extrase:
12 imagini
Nr cuvinte:
3 362 cuvinte
Nr caractere:
18 145 caractere
Marime:
25.17KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Farmacie
Predat:
la facultate
Materie:
Farmacie
Profesorului:
Melania Munteanu
Sus!