Fitoterapia Insuficienței Cardiace

Capitolul I

I.1.Insuficienţa cardiacă

Insuficienţa cardiacă este o stare patologică în care, în condiţiile unei întoarceri venoase normale, inima este incapabilă să asigure un debit sanguin adecvat la necesităţile metabolice ale ţesuturilor sau realizează un debit sanguin cu preţul unor presiuni de umplere ridicată.[ 1, 2 ]

Substratul insuficienţei cardiace este reprezentat de către disfuncţia sistolică sau diastolică a ventriculului stîng.

Disfuncţia sistolică se caracterizează prin diminuarea capacităţii de golire a ventricului stîng concomitent cu creşterea volumului de sînge rezidual.Este cauzată de scăderea numărului de fibre miocardice şi a capacităţii lor de contracţie, situaţie întîlnită în infarct miocardic acut, cardiopatie ischemică.[ 1, 2 ]

Oricare ar fi cauza insuficienţei cardiace ( contractilitate miocardică diminuată, umplerea insuficientă sau supraîncărcare prin rezistenţă sau volum ), tendinţa debitului cardiac de a fi insuficient declanşează mecanisme compensatoare centrale şi periferice.Mecanismele compensatoare centrale sunt : dilatare cardiacă, creşterea activităţii simpatice şi hipertrofia, iar mecanismele compensatoare periferice sunt următoarele : redistribuirea debitului ventricular stîng prin vasoconstricţie periferică.

Avînd în vedere complexitatea mecanismelor fiziopatologice ale insuficienţei cardiace şi arsenalul terapeutic este foarte larg, cuprinzînd următoarele mijloace terapeutice:

-reducerea muncii inimii prin repaus fizic şi emoţional ;

-restricţia ingestiei de sare ;

-stimularea contractilităţii miocardice prin digitalizare şi amine simpatomimetice ;

-controlul retenţiei hidrosaline prin diuretice ;

-creşterea debitului sistolic şi reducerea presiunilor de umplere cu vasodilatatoare ;

-tratament etiologic ;

-transplant cardiac.

Insuficienţa cardiacă a fost clasificată din punct de vedere funcţional de către NYHA

( New York Heart Association ) în patru clase :

-clasa I:asimptomatică ( fără simptome şi fără reducerea activităţii fizice obişnuite ) ;

-clasa II:simptomatică ( cu simptome ce determină o uşoară limitare a activităţii fizice obişnuite; de exemplu: dispneea în efort limitează viteza mersului şi forţează mersul şi urcuşul la pas ) ;

-clasa III:simptomatică ( cu simptome ce determină o limitare importantă a activităţii fizice obişnuite ; de exemplu : dispneea în activităţi uşoare de tipul spălat, îmbrăcat.

Ultimele completări realizate de NYHA revin cu o subclasificare a clasei III, astfel:

- Clasa I: asimptomatică ;

- Clasa II / III a: simptomatică ;

-fără congestie miocardică

-cu congestie şi edem ;

- Clasa III b: simptomatică, cu istoric recent de dispnee în repaus ;

- Clasa IV: simptomatică, cu dispnee de repaus.

Capitolul II

II.1.Produse vegetale cu acţiune cardiotonica ce conţin glicozide cardiotonice

II.1.1.Digitalis purpureae folium

Este unul dintre cele mai importante produse vegetale aflate în terapeutica mondială, fiind format din frunzele recoltate atît în primul cît şi în al doilea an de vegetaţie al speciei Digitalis purpurea ( Scrophulariceae ), popular numită degetărel sau degeţel roşu. [4, 5, 6]

Degeţelul roşu este o plantă erbacee, bienală sau perenă.În primul an de vegetaţie formează o rozetă de frunze bazilare, iar în al doilea an, o tulpină floriferă care poate atinge 1 - 1,5 m înălţime.Frunzele tulpinale sunt dispuse altern ; cele inferioare sunt peţiolate, iar cele superioare sunt sesile.Florile hipogine, pentamere, gamopetale, zigomorfe sunt grupate într-un racem unilateral.Corola, uşor bilabiată, purpurie prezintă macule roşii cu margini albe.Fructul este o capsulă biloculară care conţine numeroase seminţe.

În scop terapeutic se utilizează frunzele recoltate în primul an şi al doilea an de vegetaţie, precum şi frunzele tulpinale.

Frunzele de degeţel roşu sunt scurt peţiolate sau sesile, pubescente pe ambele feţe mai pronunţat pe faţa inferioară.Limbul are o formă oval-alungită cu marginea inegal crenelată; este decurent pe aproape întreaga lungime a peţiolului.Faţa superioară a limbului este de culoare verde-închis, în timp ce faţa inferioară are o culoare verde deschis datorată pubescenţei.Nervaţia este

reticulată ; nervurile, albicioase şi mai proeminente pe faţa inferioară.[ 7 ]

Compoziţie chimică

Principalele componente ale produsului vegetal sunt reprezentate de heterozide cardiotonice cu structură cardenolidica ( catena laterală este constituită dintr-o lactonă pentaatomică nesaturată ); alături de acestea, frunzele de degeţel roşu mai conţin saponozide sterolice, glicozide sterolice, derivaţi flavonici, antrachinone, glicozide fenolice, acizi polifenolcarboxilici, acizi organici, compuşi azotaţi, enzime.[ 7 ]

Dependent de structura agliconului, heterozidele cardiotonice din frunzele de degeţel roşu sunt împărţite în trei serii.Heterozidele cardiotonice aprţinînd seriei A au drept aglicon digitoxigenolul, cele aparţinînd seriei B gitoxigenolul, iar cele aparţinînd seriei E gitaloxigenolul.Frunzele de digitala conţin patru mari grupe de componente : glicozide sterolice cardiotonice, saponozide sterolice, glicozide sterolice necardiotonice şi alte componente.

În grupa glicozidelor cardiotonice sunt cuprinse heterozidele cu structură cardenolidică care se caracterizează prin absenţa oxidrilului de la C5, spre deosebire de heterozidele strofantice.

[ 6, 10 ]

Conţinutul total în glicozidele cardiotonice din frunzele de digitală este foarte variabil şi depinde de mulţi factori.În frunzele proaspete acest conţinut poate avea valori cuprinse între 0,2-0,5 %, din care glicozidele primare, dacă frunzele au fost stabilizate, pot reprezenta 70-100 %.