Dosarul produsului cosmetic - Crema B pentru bătături

De-a lungul timpului, terapia dermatologica, dar si cosmetica au evoluat de la o exprimare empirica la una stiintifica, in functie de progresele inregistrate in domeniul biochimiei si farmacologiei de sinteza, in prezent dezvoltandu-se o adevarata industrie concurentiala de topice cutanate.

Daca la inceputul secolului XX, farmacistul combina mai multe substante dupa prescriptia medicului, in prezent, aceste retele, numite „magistrale", sunt din ce in ce mai rare, locul lor fiind luat de produse cu eficienta asemanatoare sau crescuta, preparate industrial.

Tratamentul extern (local, topic) este propriu disciplinei dermatologice si cosmeticii, Iar aplicarea lui corecta da masura valorii specialistului care il prescrie. Exista o multime de forme de aplicare a substantelor acti in tratamentul extern, folosite diferentiat in functie de natura problemei cutanate specifice. Cele mai cunoscute forme de prezentare sunt pudrele, mixturile, lotiunile, uleiurile, gelurile, lacurile, sapunurile, pastele, cremele, pomezile (unguentele), colorantii, sprayurile.

Pentru ca un preparat topic sa fie util in scop profilactic si curativ, trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:

- sa fie inofensiv, adica sa nu contina substante iritante, alergizante, toxice etc;

- sa poata incorpora substante biologic acti, carora sa le faciliteze patrunderea in piele;

- sa nu se altereze cu usurinta;

- sa corespunda tipului de piele (normala, uscata, grasa, seboreica) si tipului de leziune cutanata.

Nu se aplica creme grase pe o piele seboreica sau pe leziuni zemuinde, ci doar creme antiseboreice, pentru ten gras, sau lotjuni, sprayuri, pudre. Pe o piele uscata sunt indicate formulele speciale pentru ten uscat, atopic, sensibil, care ajuta la hranirea, hidratarea si emolierea pielii.Preparatele topice au, in general, doua componente: principiul activ, constituit din una sau mai multe substante cu activitate biologica, si excipientul, adica hiculul.

Excipientii sunt inactivi din punct de dere terapeutic si ajuta la formarea masei preparatului respectiv. Ei nu trebuie sa reactioneze cu substantele acti, modificandu-le proprietatile. Pot spori actiunea terapeutica a principiilor acti, favorizand transportul si absorbtia lor.

Bazele de unguent emulsionate sunt cele mai utilizate pentru formularile dermatologice si cosmetice. Prin adaugarea de apa in bazele de unguent de absorbtie, de tip H/L, sau in bazele unguent emulgatoare, de tip L/H, se obtin baze de unguent-emulsii de ambele tipuri, numite si creme, daca proportia fazei hidrofile este peste 10%.

Cremele sunt produse semisolide, cu aspect tipic, numite si „crema alba”, ceea ce le deosebeste de unguentele simple, care sunt translucide.

Ca si emulsiile, o baza de unguent-emulsie este formata din doua faze si trei componente:

- faza lipofila;

- faza hidrofila;

- emulgatorul, dizolvat in una din faze.

Faza externa a emulsiei reflecta lumina, ceea ce confera cremei un aspect caracteristic, opac. Termenul de „crema” se aplica ambelor tipuri de baze de unguent emulsii H/L si L/H. Adaugarea de apa reduce consistenta si confera aspectul de crema (engl. soft cream). Cremele ofera urmatoarele avantaje:

- permit punerea in contact cu pielea, simultan, a substantelor medicamentoase liposolubile si hidrosolubile, dispersate in una din cele doua faze ale bazei de unguent-emulsie, in functie de afinitate;

- pot modula caracterele de ocluzivitate, uscare si de penetrare a substantelor medicamentoase de o forma mai precisa, datorita utilizarii de emulgatori moderni, cat si prin includerea in emulsii a unor excipienti cu functii proprii ca: lipozomi, ceramide, ciclodextrine, ciclosilicone;

- in functie de cerintele dermatologice si cosmetice, se pot obtine variate formulari cu diferite consistente si tipuri: creme L/H si H/L;

- sunt cele mai preferate de pacienti fata de celelalte tipuri de baze de unguent: ele se pot aplica usor pe piele si mucoase, nu greseaza pielea, nu pateaza (cu exceptia produselor care contin substante colorate);

- se spala mai greu sau mai usor cu apa, dependent de tipul de crema.

În general, o dată preparate, emulsiile ar trebui să fie stabile pentru cel puţin 2 ani de stocare la temperatura camerei, fără o creştere considerabilă a mărimii particulelor sau formarea de particule mari (în special în cazul emulsiilor utilizate în eliberarea controlată parenterală).

Exemple de utilizare a emulsiilor:

1. nutriţie: - emulsiile sunt surse concentrate de calorii (mai mari decât proteinele şi hidrocarburile), exercitând doar un mic efect negativ

- emulsiile sunt capabile de a furniza acizii graşi esenţiali, pe care alte surse nu le pot furniza

UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANŢA

FACULTATEA DE FARMACIE

SPECIALIZAREA FARMACIE