Cuprul, desi este esential ca oligoelement pentru sanatatea noastra, organismul uman nu este in masura să-l producă în mod natural.
In corpul uman exista o cantitate mica de cupru (100 -150 mg), repartizata intre diferite organe, dar mai ales in ficat, tesuturile oculare si par. In toate celulele sistemului reticulo-endotelial este depozitat sub forma de hepatocuprina.
Continutul de cupru al organismului variaza de la individ la individ. Un continut mai mare in ficat decat normal este intalnit la bolnavii de ciroza, de TBC sau de anemii cronice.
Absorbtia cuprului se face mai ales prin stomac si este favorizata de un PH alcalin, precum si de natura sarii de cupru (mai ales sulfati, azotati sau cloruri). Alti factori care favorizeaza asimilarea acestui element sunt sarurile de fier, cianuri etc. Retentia tisulara este determinata de modul de administrare, de combinatia chimica si de varsta.
Organul central al metabolismului cuprului este ficatul. De aici trece in sange sub forma combinata cu o proteina(ceruloplasmina). Absorbtia cuprului se face din hrana, iar excretia pe cale digestiva, prin bila si materii fecale.
Cuprul interfereaza cu fierul in procesul de hematopoeza (proces de formare si de maturizare a celulelor sangvine). Deficitul acestui metal favorizeaza depozitarea fierului.
Metabolismul sarurilor de cupru este, in acest caz, controlat de hormonii hipofizari.
Impreuna cu Zn si Ni participa la mentinerea senzatiei gustative, insa un tratament excesiv cu zinc poate induce blocarea absorbtiei intestinale a cuprului.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.