Atribuțiile colegiului farmaciștilor din România

Previzualizare referat:

Cuprins referat:

Cap. I Principii generale 3
Cap. II Atributiile Colegiului Farmacistilor din Romania 4
Cap. III Membrii Colegiului Farmacistilor din Romania. Drepturi si obligatii 6
1. Membrii Colegiului Farmacistilor din Romania 6
2. Drepturile si obligatiile membrilor 7
Cap. IV Organizarea si functionarea 9
1. Dispozitii generale 9
2. Organele de conducere la nivel national 10
Cap. V Alegerea reprezentantilor 12

Extras din referat:

Cap. I Principii generale

Colegiul Farmaciştilor din România se organizează şi funcţionează în baza Legii nr. 305/2004 privind exercitarea profesiei de farmacist, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România şi a prezentului statut ca organizaţie profesională naţională a farmaciştilor cu drept de liberă practică, fiind o instituţie de interes public, neguvernamentală, apolitică şi fără scop patrimonial.

Colegiul Farmaciştilor din România are personalitate juridică şi este autonom în raport cu orice autoritate publică, exercitându-şi atribuţiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni.

Colegiul Farmaciştilor din România are ca principal obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de farmacist, aplicarea legilor şi regulamentelor care organizează şi reglementează exerciţiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de farmacist şi păstrarea prestigiului acestei profesii în cadrul vieţii sociale.

Ca autoritate publică şi profesională, Colegiul Farmaciştilor din România realizează atribuţiile prevăzute de lege şi de prezentul statut, în cinci domenii principale de activitate:

a) profesional;

b) etic şi deontologic;

c) jurisdicţie profesională şi litigii;

d) economico-social;

e) administrativ şi organizatoric.

La nivelul judeţelor, respectiv al municipiului Bucureşti, se organizează şi funcţionează câte un colegiu al farmaciştilor cu drept de liberă practică din unitatea administrativ-teritorială respectivă.

Farmaciştii înscrişi şi luaţi în evidenţa colegiilor teritoriale sunt membri ai Colegiului Farmaciştilor din România.

Nici un colegiu teritorial nu poate funcţiona în afara Colegiului Farmaciştilor din România.

Între Colegiul Farmaciştilor din România şi colegiile teritoriale există, în condiţiile legii şi ale prezentului statut, autonomie organizatorică, funcţională şi financiară.

Ca organizaţie profesională, Colegiul Farmaciştilor din România apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a farmacistului în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către farmacişti a obligaţiilor ce le revin faţă de bolnav şi de sănătatea publică.

În vederea realizării obiectivelor prevăzute, Colegiul Farmaciştilor din România colaborează, în condiţiile legii, cu toate instituţiile competente.

Colegiul Farmaciştilor din România, prin organismele sale, este reprezentant al corpului profesional din România în relaţiile cu autorităţile şi cu instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale, interne şi internaţionale.

Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi obiectivelor conferite de lege şi de prezentul statut, organele reprezentative ale Colegiului Farmaciştilor din România pot intra în relaţii cu diferite organisme similare din alte state.

- Alegerea organelor reprezentative şi de conducere ale Colegiului Farmaciştilor din România se va face, de jos în sus, cu respectarea principiilor democratice şi a egalităţii tuturor membrilor.

- Sediul Colegiului Farmaciştilor din România este în municipiul Bucureşti.

Emblema cu sigla Colegiului Farmaciştilor din România este prevăzută în anexa la prezentul statut.

Cap. II Atribuţiile Colegiului Farmaciştilor din România

Colegiul Farmaciştilor din România are următoarele atribuţii:

a) asigură aplicarea legilor, regulamentelor şi normelor care organizează şi reglementează exercitarea profesiei de farmacist;

b) apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi în toate sferele de activitate; apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a farmacistului, precum şi dreptul acestuia de decizie în exercitarea actului profesional; asigură respectarea de către farmacişti a obligaţiilor ce le revin;

c) elaborează şi adoptă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Colegiului Farmaciştilor din România şi Codul deontologic al farmacistului;

d) controlează şi supraveghează modul de exercitare a profesiei de farmacist, indiferent de forma de exercitare şi de unitatea la care se desfăşoară, asigurând aplicarea legilor şi a regulamentelor specifice;

e) colaborează cu Ministerul Sănătăţii şi cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării la formarea, specializarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a farmaciştilor;

f) avizează, conform regulamentelor de organizare şi funcţionare ale unităţilor farmaceutice, fişa de atribuţii a postului de farmacist, întocmită în mod obligatoriu la nivelul fiecărei farmacii;

g) acţionează atât singur, cât şi împreună cu instituţiile publice în vederea asigurării calităţii actului profesional în unităţile farmaceutice;

h) stabileşte capacitatea de contractare a farmaciilor aflate în raporturi contractuale cu sistemul de asigurări sociale de sănătate, în funcţie de criteriile elaborate de Consiliul naţional al Colegiului Farmaciştilor din România şi de Ministerul Sănătăţii.

Observații:

Universitatea Ovidius Constanta

Facultatea de Farmacie

Specializarea Farmacie, Anul IV

Descarcă referat

Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Atributiile Colegiului Farmacistilor din Romania.doc
Alte informații:
Tipuri fișiere:
doc
Nota:
7/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
1 fisier
Pagini (total):
14 pagini
Imagini extrase:
14 imagini
Nr cuvinte:
3 983 cuvinte
Nr caractere:
22 425 caractere
Marime:
22.34KB (arhivat)
Publicat de:
NNT 1 P.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Referat
Domeniu:
Farmacie
Predat:
la facultate
Materie:
Farmacie
Sus!