Ca o formă de gestionare a crizelor, managementul continuităţii afacerii a evoluat încă din 1970, ca răspuns la riscurile tehnice şi operaţionale ce ameninţau recuperarea unei organizaţii de pericole şi de întreruperi.
Această lucrare analizează dezvoltarea de practici de afaceri legate de gestionarea crizelor alături de apariţia legislaţiei, reglementărilor şi standardelor ce doreau ca organizaţiile să pună în aplicare activităţi specifice de afaceri de continuitate.
Introducere
Incertitudinile economice, tehnologice şi umane au prezentat de multă vreme organizaţii ce ar putea intra în criză, împiedicând astfel capacitatea de a opera şi, în cele din urmă, de a supravieţui. Ca o activitate formală în cadrul întreprinderilor, gestionarea situaţiilor de criză este caracterizată de paradoxul că organizaţiile sunt planificare de evenimente, ce nu doresc să apară, dar care sunt cunoscute de multe ori ca posibile.
O astfel de planificare poate solicita, de asemenea, organizaţiilor să se angajeze la o investiţie în resurse ce nu pot fi utilizate şi a căror "valoare" nu poate fi stabilită cu certitudine. Acest lucru a dus la gestionarea situaţiilor de criză fiind, pentru multe organizaţii, reacţii la evenimente, mai degrabă decât procese de management prestabilite.
Deoarece, pentru multe organizaţii, gestionarea crizei sau managementul nu a fost în mod tradiţional şi oficial necesar, absenţa sa ar putea să nu fie considerate ca fiind neapărat neobişnuită.
Această lucrare analizează tranziţia de la o perioadă de auto-reglementare, în care organizaţiile au luat în mare măsură decizia de a investi în activităţi de gestionare a crizelor
în mod voluntar, la o perioadă de regulament, în care organizaţiile sunt din ce în ce mai nevoite să aibă un plan de de gestionare a crizelor. Această tranziţie a fost determinată de introducerea legislaţiei, împreună cu un regulament, precum şi standardele naţionale şi internaţionale de afaceri, care au apărut la rândul său ca răspuns la, şi în urma unor evenimente istorice importante.
Analiza prezentată în această lucrare scoate în evidenţă rolul pe care evenimentele istorice şi schimbarea practicilor de gestionare a crizelor a devenit punctul de sprijin în schimbarea mediului de reglementare pentru organizaţii, şi arată că tranziţia observată în contextul de gestionare a crizei este influenţată de diferenţele culturale şi operaţionale dintre organizaţii.
Lucrarea începe cu o analiză de gestionare a crizei, ca disciplină de studiu universitar şi este urmată de o revizuire a modului în care practicile de management în formă de gestionare a continuităţii afacerii - BCM (business continuity management) s-a dezvoltat de la predecesorii săi. Gestionarea continuităţii crizei a fost citată ca un proces prin care organizaţiile pot recupera de la întreruperi cauzate de furtuni, cutremure, incendii, inundaţii de construcţii, terorism, focare de boli, pierderea facilităţi, insuficienţa sistemelor şi întreruperi ale lanţului de aprovizionare (Hiles, 2007).
Această lucrare urmăreşte modul în care practicile în organizaţii s-au schimbat şi cum s-au influenţat aceste schimbări. În lucrare se mai poate identifica şi arăta prezenţa a patru etape distincte în dezvoltarea legislaţiei, a reglementărilor şi standardelor de la mijlocul anilor 1970 (când planificarea în caz de dezastru a devenit o activitate de afaceri formală).
Cele patru etape sunt în curs de dezvoltare a legislaţiei (mijlocul anilor 1970 până la mijlocul anilor 1990), standarde emergente şi influenţă mai largă (mijlocul anilor 1990 la 2001), peisajul post- accelerare şi focusare - 9/11 - (2002-2005) , şi internaţionalizare - standarde concurent (2006-2010).
În timp ce aceste etape sunt diferite, există suprapuneri şi tranziţii
între ele. Fazele devin mai scurte şi indică o accelerare în activităţile menite să articuleze, certifice sau să prescrie bune practici de gestionare a crizelor.
Formalizarea de gestionare a crizelor în organizaţii.
Teoria gestionării situaţiilor de criză.
Gestionarea situaţiilor de criză este organizarea şi coordonarea activităţilor în curs de pregătire pentru evenimente ce împiedică operaţiunile normale de organizare (care ameninţă, prin urmare, obiectivele sale cele mai importante).
Aceste evenimente pot fi caracterizate prin probabilitatea scăzută, prin urmare mare, ambiguitate. În acest context, cuvântul criză a fost găsit pentru a fi utilizate alternativ, în literatura de specialitate cu termeni dezastru, întrerupere de afaceri, catastrofă sau de urgenţă (Herbane, 2010).
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
