1. INTRODUCERE
Materialele electroizolante au o imporanţă majoră în funcţionarea
corespunzătoare a echipamentelor şi produselor electrotehnice, în electronică, în transportul şi distribuţia energiei electrice, în toate sectoarele tehnice unde se utilizează energia electrică .
Dezvoltarea spectaculoasă a chimiei în ultimele decenii a creat
posibilitatea realizării unor noi tipuri de materiale electroizolante cu caracteristici tehnice superioare, cu stabilitate termică ridicată .
Aplicate judicios materialele electroizolante noi au contribuit la proiectarea şi fabricarea unor produse electrotehnice cu indici de funcţionare ridicaţi, pentru clasele de izolaţie superioare .
Selecţia celui mai bun izolant adaptat unei construcţii anumite nu este o operaţie simplă . O selecţie corectă trebuie să se bazeze pe o bună cunoaştere a funcţiilor electrice, mecanice şi termice pe care trebuie să le realizeze izolaţia şi pe o înţelegere corectă a proprietăţilor electrice, mecanice, chimice şi de anduranţă ale materialelor adecvate unei utilizări preconizate inclusiv a efectelor umidităţii, oxidării, radiaţiilor şi altor factori care promovează degradări ale izolaţiei în condiţii de exploatare .
Dacă nu sunt alese corespunzător, materialele electroizolante compromit construcţia produsului electrotehnic, îi limitează domeniul de utilizare şi îi măresc costul de fabricaţie .
2. GENERALITĂŢI
Materialele ceramice constau predominant sau exclusiv din faze
cristaline şi sunt insolubile în apă . La producere ele sunt încălzite la temperaturi mari şi rezistă în exploatare la temperaturi foarte mari . Ele se formează de obicei dintr-o masă brută maleabilă la temperatura camerei . La ardere în continuare în timp ce suportă o contracţie de volum, se pierd proprietăţile iniţial plastice ale materiei prime, produsul se întăreşte şi devine rigid ca formă .
Ca materii prime se folosesc atât materiale naturale cât şi sintetice, la
care trebuie să se facă deosebire între cele plastice şi neplastice .
Plastice sunt, în special, caolina şi argila . O anumită plasticitate prezintă
şi talcul, respectiv steatitul .
Atât caolina cât şi argila conţin minerale de argilă tipice sub formă de
hidrosilicaţi de aluminiu, numărul mare de minerale posibile determinând diversitatea şi proprietăţile lor .
În caolină mineralul principal este caolinitul, iar în argilă, pe lângă
caolinit, apar şi minerale de argilă de felul micei, ilitele şi montmorilenitele ca minerale tipice .
Talcul apare în natură în două feluri : talc în foi grosiere şi steatit (talc
gras) cu cristale fine, steatitul fiind preferat ca materie primă ceramică pentru că tinde mult mai puţin spre formare de textură la fasonare .
Materiile prime neplastice sunt cuarţul, feldspatul şi oxizii metalici
sintetici dintre care importanţă deosebită are alumina . Cuarţul se întrebuinţează mai mult ca nisip, el are rolul de a regla contracţia în masa ceramică şi de a forma şi materialului finit scheletul necesar .
Feldspatul se foloseşte mai ales sub forma de feldspat alcalin, de
preferinţă ca feldspat potasic .
Pentru compuşii cu conţinut de titan se întrebuinţeză materiile prime
anatas şi rutil, compuşi cu carbonaţi alcalino pământoşi .
Ca oxizi metalici, livraţi de industria chimică, sunt de menţionat :
trioxidul de aluminiu, oxidul de magneziu, bioxidul de zirconiu, bioxidul de toriu şi oxidul de beriliu .
UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU
FACULTATEA DE INGINERIE HERMANN OBERTH
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.