Interconectarea Rețelelor de Calcul în Alte Rețele la Distanță

CAPITOLUL I

Generalități despre rețelele de calcul

O rețea de calcul reprezintă un ansamblu de calculatoare interconectate prin intermediul unor medii de comunicație, asigurându-se în acest fel utilizarea în comun de către un număr mare de utilizatori a tuturor resurselor fizice (hardware), logice (software și aplicații de bază) și informaționale (baze de date) de care dispune ansamblul de calculatoare conectate.

Printre avantajele lucrului într-o rețea de calcul amintim:

- Imparțirea resurselor existente;

- Creșterea fiabilității prin accesul la mai multe echipamente de stocare alternative;

- Reducerea costurilor prin partajarea datelor și perifericelor folosite;

- Scalabilitatea: creșterea performanțelor sistemului prin adăugarea de noi componente hardware;

- Obținerea rapidă a datelor;

- Furnizeaza un mediu de comunicare etc.

O altă noțiune strâns legată de o rețea de calcul este lucrul în rețea care reprezintă conceptul de conectare a unor calculatoare care partajează resurse.

Resursele utilizate în comun de catre o retea de calculatoare pot fi:

- resurse fizice (imprimante, scanner-e, etc.);

- resurse logice (software și aplicații de bază: orice program: Word, un program de gestiune a stocurilor, etc.);

- resurse informaționale (baze de date).

În funcție de criteriul de clasificare care se are în vedere există mai multe tipuri de rețele de calcul.

Criteriile cele mai des utilizate în clasificarea rețelelor sunt:

După tehnologia de transmisie:

- retele cu difuzare (broadcast);

- retele punct-la-punct;

După scara la care operează rețeaua (distanța):

- retele locale LAN;

- retele metropolitane MAN;

- retele de arie intinsa WAN;

- Internet-ul;

După topologie:

- Rețele tip magistrală (bus);

- Rețele tip stea (star);

- Rețele tip inel (ring);

- Rețele combinate;

După tipul sistemului de operare utilizat:

- Rețele peer-to-peer;

- Rețele bazate pe server.

După modul de realizare a legaturilor între nodurile rețelei (a tehnicii de comutare folosite):

- Rețele cu comutare de circuițe;

- Rețele cu comutare de pachete.

CAPITOLUL II

Interconectarea rețelelor de calcul în alte rețele la distanță

Nivelul reţea are ca sarcină preluarea pachetelor de la sursă şi transferul lor către destinaţie, chiar dacă ajungerea la destinaţie poate necesita parcurgerea mai multor segmente de reţea. Această funcţiecontrastează clar cu cea a nivelului legătură de date, care avea un scop mult mai modest şi anume de atransfera cadre de la un capăt al unui fir la celălalt.O adresă MAC ar putea fi comparată cu numele unei persoane, pe când o adresă de reţea cu adresala care locuieşte acea persoană. Dacă acea persoană s-ar muta, numele ar rămâne acelaşi, însă adresa automat se va schimba astfel încât aceasta să “pointeze” spre locaţia acelei persoane. Dispozitivele aflate în reţea, cum ar fi computerele şi routerele au atât o adresă MAC cât şi o adresă de reţea. La mutarea fizică a unui calculator într-o altă reţea, adresa lui MAC va rămâne aceeaşi, dar va trebui să îi fie schimbată adresade reţea (adresa IP este cel mai important exemplu de adresă de reţea şi de aici încolo când ne vom referi laadresa de reţea ne vom referi de fapt la adresa IP ).Protocoalele aflate la nivelul Reţea (Layer 3) folosesc o altă tehnică de identificare faţă de NivelulLegătură de Date (Layer 2) Adresarea folosind adresele MAC (cea de la Layer 2 sau Legătură de Date) este destul de obtuză adesele gazdelor fiind aleatoare, făcînd dificilă localizarea dispozitivelor aflate în alte reţele. În schimb adresarea de la nivelul Reţea foloseşte o schemă de adresare ierarhică care permite:

- adresă unică pentru un dispozitiv în cadrul graniţelor unei reţele

- o metodă pentru găsirea căii de transmisie a unor date destinate altor reţele Reţeaua telefonică este un exemplu de reţea în care se foloseşte o schemă de adresare ierarhică.Sistemul telefonic foloseşte un cod format din câteva numere pentru o anumită arie geografică (acesta este primul hop). Apoi urmează un număr de trei cifre (de obicei) pentru aria locală (acesta este al doilea hop).În sfârşit ultimele cifre vor reprezenta destinaţia finală, individuală a apelului telefonic Datele transmise de la o reţea LAN către alta, prin una dintre căile disponibile, sunt rutate.

Protocoalele care aceeptă aceeptă comunicația LAN-LAN pe mai multe căi sunt cunoscute sub denumirea de protocoale rutabile.

Deoarece protocoalele rutabile pot fi folosite pentru a conecta mai multe reţele LAN,creând astfel medii WAN, importanţa lor a crescut. Exemplu de protocol rutabil: TCP/IP. Exemplu de protocol nerutabil: NetBEUI.În ziua de astăzi routerele au devenit backbone-ul Internet-ului putând conecta diferite tehnologiide reţea. Un router poate fi un computer foarte puternic pe care să ruleze un anumit software pentru rutarea pachetelor, dar de cele mai multe ori este un dispozitiv (o casetă) dedicat exclusiv acestei operaţii de rutare

Rețelele de arie largă se folosesc pentru interconectarea mai multor LAN-uri și a altor tipuri de rețele, astfel încât să se faciliteze comunicarea între persoane și computere situate la mari depărtări unele față de altele. Multe companii și organizații particulare și-au construit cu timpul propriile rețele de arie largă. Altele se bazează pe Internet, unde au acces printr-un abonament la un provider Internet ISP.

Deseori rețelele de arie largă se bazează pe linii telefonice închiriate, dedicate acestui scop. La unul din capetele liniei telefonice se leagă LAN-urile companiei; celălalt capăt este legat de un "concentrator" al rețelei respective WAN. Liniile telefonice închiriate (leased lines) sunt scumpe. Mai convenabile sunt legăturile comutate (nededicate) cum ar fi cele bazate pe circuite comutate sau și pachete comutate. Aceste rețele au nevoie de protocoale (reguli de funcționare) care asigură transportul și adresarea mesajelor, așa cum ar fi familia de protocoale TCP/IP.