Începutul lumii Brâncuși

Brancusi a reprezentat pentru sculptura o noua treapta: esentializarea. Incercand sa elimine toate elementele care nu sunt strict necesare reprezentarii unei idei, Brancusi afirma in legatura cu ciclurile sale de Pasari Maiastre si Pasari in Spatiu ca ceea ce dorea sa redea prin sculptura nu era pasarea ca fiinta zburatoare, ci zborul insusi. Astfel, trecand de la busturi clasice la statui stilizate precum Rugaciunea sau, mai tarziu Cocosul, Brancusi se indreapta catre o reprezentare absoluta a unei idei. Astfel apar formele aerodinamice si aproape irecognoscibile ale Miracolului, Focii, Broastei testoase in zbor si ciclul ovoidelor. Tema ovoidului l-a preocupat pe sculptor pe parcursul a treisprezece ani, de la Prometeu din 1911 pana la Inceputul lumii din 1924 (reluare in bronz lustruit a sculpturii omonime din 1920). Simplitatea formei de ou este, paradoxal, incarcata de simbolism.

In acest eseu voi analiza opera care inchide ciclul ovoidelor, Inceputul lumii realizata in 1924, in atelierul de la Paris. Forma este simpla, un ovoid clasic, de bronz, insa ceea ce este deosebit fata de celelate creatii din acelasi ciclu este faptul ca suprafata este lustruita in asa fel incat actioneaza ca o oglinda. Astfel, in adancul Inceputului Lumii se oglindeste privitorul, cu propriul sau univers imediat. Materialul efemer se reflecta in oul simbolic. Brancusi a realizat aceasta sculptura ca o sculptura dinamica, in sensul ca ea se schimba cu fiecare miscare ce se petrece in jurul sau. Nu numai oul de bronz lustruit realizeaza ideea, scopul, ci creeaza un tot cu momentul prezent care se oglindeste in suprafata sa mereu schimbatoare. Simbolic, oul devine Oul Primordial din care a luat nastere lumea, sau in conceptia hermetistilor, viata in forma pura. In mitologia buddista, Buddha, spargand Oul Cosmic, sparge coaja nestiintei. In cazul sculpturii lui Brancusi, oul devine o oglinda nemuritoare a unui numar infinit de inceputuri, unite prin acest simbol intr-o singura lume, caci daca din Oul Primordial lumea a luat nastere o data, in Inceputul lumii, lumea se naste neincetat.

Sculptura este prin esenta sa, ceva static, care nu se schimba. Brancusi insa, prin intreaga sa opera, lupta sa sparga granita dintre miscare si nemiscare, viata si neinsufletire. Rezultatul acestei lupte este o maniera de sculptura abstractizata. Piatra devine imateriala. Devine zbor. Bronzul devine Timp si Nemurire. Se anuleaza deci conceptia clasica despre sculptura, relevand o dimensiune cu totul noua si neasteptata. Ceea ce este real spunea Brancusi nu este forma exterioara, ci esenta lucrurilor. Pornind de la acest adevar, nu poti exprima esenta realului imitand suprafata exterioara a lucrurilor. In legatura cu tema ovoidului in creatia sculptorului Brancusi, poetul american Ezra Pound spunea: () trebuie sa retinem faptul ca Brancusi avea sa realizeze forma pura, libera de orice gravitate terestra, o forma atat de libera in propria ei ...