Muzica și începuturile ei

Melodia este elementul de baza al muzicii. Ea poate fi foarte simpla, sau complexa, dar este intotdeauna expresiva si emotionala. De aceea l-a insotit pe om de la inceputurile existentei sale si a evoluat odata cu nazuintele sale spirituale.

La inceput muzica era fara ritm in acceptiunea moderna a cuvantului, se canta la unison si nu avea un centru tonal de gravitatie. Maniera aceasta de cantare a durat aproximativ cinci mii de ani, mai precis pana la sfarsitul primului mileniu crestin, cand in muzica de cult isi face aparitia cantarea pe doua si pe trei voci in cvinte, cvarte si octave paralele. Noua forma de cant armonic este atribuita calugarului Hucbald, precum si lui Guido d Arezzo, acestia doi fiind cei care au notat astfel de tehnici corale; apoi apare (sec. XI-XII) cantarea in terte si sexte paralele, care in mod curent se numea faux-bourdon. Din aceste tehnici primitive de armonizare se dezvolta la inceputul sec. XIV arta contrapunctului, cu regulile ei precis determinate. Revenind la vechea cantare de cult ebraica putem trage conluzia certa ca ea se executa la unison in trei maniere: solo sustinut de cantor, cor la unison dublat de instrumente care raspundeau la unele fraze cantate de cantor, cantatul coral al comunitatii. Popoarele antice nu cunosteau cantarea polifonica si nici evreii nu foloseau alt mod de cantare decat cel monodic (unison). Ritmul acestor cantari era cel vorbit (parlando rubato). Acest fel de cantare a fost practicat si de primii crestini din Asia Mica sau chiar din Europa. Melodiile ebraice au trecut odata cu doctrina crestinismului in toate comunitatile nou intemeiate. Limba de propagare era limba greaca. Adaptarea cantecelor ebraice la limba literara greaca s-a realizat odata cu asimilarea de intonatii populare specifice fiecarei regiuni. La procesul de cristalizare a noii muzici numite bizantine dupa numele celui mai mare centru cultural est-european, Bizantis, care in anul 330 va deveni capitala Imperiului Roman de Rasarit cu numele imparatului roman Constantin, au participat trei factori: melodiile ebraice initiale, cultura muzicala greaca, cu o teorie muzicala si o notatie de mai multe secole stabilita si cultura populara romana. Marile epoci ale Antichitatii ne vorbesc despre conceptiile asupra muzicii, integrata organic in universul artelor. Pentru ca nici o notatie muzicala din acele timpuri nu s-a pastrat, datele despre formele si manifestarile muzicale se pot afla din Epopeea lui Ghilgames (asiro-babiloniana), Imnurile egiptene, Veda, Mahabharata si Ramaiana (indiene), Cartea Cartilor (chineza), din Vechiul Testament: Cantarea cantarilor, Psalmii lui David (ebraica). Cu muzica ce a urmat aparitiei crestinismului, lucrurile au devenit din ce in ce mai clare si s-au conturat cu pregnanta genurile si stilurile impuse in creatia compozitorilor fiecarei epoci. La aceasta a contribuit, in special perfectionarea notatiei muzicale, operata cu precadere in vestul Europei.

Cu toate acestea in ...